Aurescu: Am găsit în Ministerul de Externe o lipsă de motivaţie / 54% din personalul din serviciul exterior era detaşat

de Redactia     HotNews.ro
Vineri, 24 ianuarie 2020, 13:02 Actualitate | Esenţial


Bogdan Aurescu
Foto: Guvernul Romaniei
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat la Digi 24 că a găsit în minister o ''lipsă de motivaţie'' şi că în luna în care a preluat mandatul 54% din personalul din serviciul exterior al MAE era detaşat, fiind nevoie de "o primenire a corpului diplomatic şi consular".

"Am găsit în Ministerul Afacerilor Externe în primul rând o atmosferă (...) de descurajare, de lipsă de motivaţie pentru diplomaţi. Este nevoie de o primenire a corpului diplomatic şi consular, pentru că unul dintre factorii care au dus la o astfel de situaţie este şi numărul foarte mare de detaşări, vezi cele din mediul privat, într-o proporţie foarte mare. În luna noiembrie, 54% din personalul din serviciul exterior era detaşat. În Centrală, aproximativ 24%", a spus Aurescu.

El a vorbit despre măsurile luate în MAE cu privire la detaşări şi de necesitatea unor concursuri realizate profesionist.

"În momentul de faţă, procentul a mai scăzut un pic, dar în continuare este nevoie de măsuri în acest sens. Ne ajută Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 1/2020 care interzice detaşările din domeniul privat. Avem un interval de timp până la 31 august 2020 în care putem să organizăm concursuri pentru a ocupa aceste posturi şi cred că un concurs sau concursuri care să fie efectuate profesionist şi care să ducă la ocuparea pe fiecare direcţie în parte din Ministerul Afacerilor Externe a locurilor unde este nevoie de profesionişti, de tineri care să fie formaţi în interiorul Ministerului, în activitatea diplomatică sau consulară, cred că este o măsură care va ajuta foarte mult", a punctat ministrul de Externe.

Aurescu a amintit şi de faptul că există o comisie creată "pentru a studia oportunitatea detaşărilor existente", care până în prezent s-a reunit de opt ori şi deja a luat decizii cu privire la oprirea prelungirii unor detaşări sau la încetarea procedurilor de detaşare. "Vom continua acest proces şi vom organiza concursuri", a spus Aurescu.

Totodată, el a vorbit de nevoia de eficientizare a unor proceduri din interiorul MAE, inclusiv cele care vizează modul în care diplomaţii pleacă la post şi de concursuri făcute "cât mai corect, cât mai transparent şi să aibă în vedere mai ales necesităţile misiunilor diplomatice". (Sursa: Agerpres)







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3068 vizualizari

  • -1 (3 voturi)    
    Da, și? (Vineri, 24 ianuarie 2020, 13:22)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Odioasa moștenire, nu? Ceva concret ai de gand să faci sau doar vrei sî pălăvrăgești după metoda „liberala” a lui Sica?


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by