O persoană din anturajul lui Michael Schumacher l-ar fi fotografiat pe fostul pilot imobilizat la pat, în locuința sa din Geneva. Se pare că fotografiile sunt scoase la vânzare pentru 1 milion de lire sterline, scrie Mediafax.

Michael Schumacher Foto: f1.com

Deși familia pilotului german s-a străduit să mențină în secret starea de sănătate a acestuia, se pare că o persoană din anturajul lui Michael Schumacher a reușit să încalce protocolul impus și să realizeze mai multe fotografii înfățișându-l pe fostul pilot Formula 1 într-o stare precară de sănătate.

Potrivit The Mirror, aceste fotografii și înregistrări realizate la reședința familiei de la Geneva au fost scoase la vânzare pentru 1 milion de lire sterline. Deocamdată acestea nu au fost făcute publice, iar familia fostului pilot a acționat rapid, reclamând încălcarea dreptului la intimitate.

Persoana care a reușit să îl fotografieze pe Michael Schumacher este încă anonimă. În cazul în care va fi prinsă, acțiunile sale ar putea avea consecințe grave. Recent, soţia sa a oferit câteva informaţii referitoare la sănătatea pilotului: ”Marile lucruri încep cu paşi mici. Multe particule mici pot forma un uriaş mozaic”. ”Nu mai este persoana pe care o vedeam pe pista de Formula 1. Este un om complet diferit. Structura organică, musculară și scheletică este foarte alterată și deteriorată”, a spus recent neurochirurgul Nicola Acciari.