​Vicepremierul Raluca Turcan a afirmat miercuri că Guvernul nu a „pus gând rău” Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), dar că toţi banii care sunt solicitaţi pentru proiecte din cadrul acestui program trebuie să se regăsească în investiţii concrete şi în lucrări de calitate, informează Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Declaraţia vine după verificarea a peste 1.550 de solicitări de plată din partea autorităţilor locale, pentru care Guvernul trebuie să plătească aproximativ 900 de milioane de lei, în urma cărora s-a constatat că 53 de milioane nu aveau acoperire în lucrări propriu-zise.

„Nu am pus deloc gând rău PNDL-ului, dimpotrivă. PNDL rămâne un program de finanţare a proiectelor de dezvoltare locală. Problema este că dorim ca fiecare leu care se cheltuieşte prin PNDL să se regăsească într-un proiect concret. De aceea, ministrul dezvoltării regionale, în momentul în care a primit foarte multe facturi la plată, a dorit să se asigure că aceste facturi aveau în spate lucrări realizate. La începutul lui ianuarie a efectuat, prin echipele de control, analize la firul ierbii în teritoriu şi a găsit foarte multe solicitări de facturare care nu aveau acoperire în lucrări. Este o analiză generală, nu am o evidenţă a lor pe apartenenţa primarilor. Cert este că în momentul de faţă ar fi trebuit să plătim minimum 53 de milioane de lei, care nu aveau în spate lucrări efectuate. PNDL a fost suspicionat foarte mult timp ca fiind o punguliţă pentru clientela de partid. Mulţi au spus că ar trebui desfiinţat. PNL nu doreşte să desfiinţeze un proiect care poate să vină cu sprijin financiar pe acele proiecte care nu intră la finanţare pe fonduri europene”, a declarat Raluca Turcan într-o emisiune la TVR.

Vicepremierul a spus că în perioada următoare vor fi prezentate exemple concrete de astfel de proiecte pentru care s-au solicitat bani în mod nejustificat şi a precizat că în urma verificărilor s-au găsit atât lucrări neefectuate, cât şi deficienţe în execuţia unor lucrări sau lipsa de autorizaţii ori echipamente.

„Eu cred că au de temut cei care îşi planificau să ceară nişte bani de la stat care nu li se cuveneau. (...) Nu putem şterge cu buretele faptul că am avut trei ani de guvernare discreţionară, trei ani în care foarte mulţi bani s-au risipit din cauza unei clientele de partid conectată bine la resursele financiare ale statului, trei ani de guvernare care ne-au lăsat în braţe o datorie sau plăţi neacoperite în valoare de 10 miliarde de lei. Dincolo de faptul că ne-au pus nişte cheltuieli în braţe pe care trebuie să le respectăm, era blocat şi mediul economic. Noi când am ajuns la guvernare am încercat să deblocăm mediul economic, să-i dăm viaţă, după care am venit cu controalele”, a mai spus Raluca Turcan.