Polițiștii Capitalei s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar ce vizează săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, după ce mai mulți elevi de la Școala 133 s-au simțit rău din cauza igienizării care a fost făcută în unitatea de învățământ, notează Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Poliția Capitalei anunță, miercuri, că, prin Serviciul Investigații Criminale al Poliției Sectorului 4, s-a sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

„Cercetările sunt efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4”, menționează sursa citată.

Școala 133 din Capitală a fost evacuată, marți, după ce mai mulți elevi s-au simțit rău din cauza substanțelor folosite la igienizare. Un număr de 22 de copii au ajuns la spital, pentru investigații amănunțite.

Igienizarea a fost făcută de Primăria Sector 4, care a precizat, marți, că firma care a făcut deratizarea în Școala 133 a folosit substanțele Bionet A15 și Insektum, ambele fiind omologate.

Situația de la Școala 133 a debutat, marți, în jurul orei 14.00, adică în schimbul al doilea al cursurilor, când la cabinetul medical al unității de învătământ s-a prezentat o elevă de clasa a VIII-a, ce acuza dureri de cap și stări de amețeală. Alături de conducerea școlii și a medicului școlar, copila și bunica acesteia au solicitat la 112 un echipaj medical.

Ulterior apelului telefonic la 112, la fața locului s-au prezentat nouă ambulanțe, echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov (inclusiv un echipaj C.B.R..N) precum și echipe ale Direcției de Sănătate Publică.

În urma analizelor preliminare, s-a constatat că sursa potențială a acestei situații a fost reprezentată de utilizarea unor substanțe de dezinfecție ca urmare a descoperirii a trei cazuri de gripă tip A în unitatea de învățământ.

Ministerul Sănătății a anunțat, în acest caz, că școala va fi inchisă timp de 72 de ore, astfel încât DSP să continue verificările.