Un bărbat de 36 de ani, condamnat pentru furt calificat, care ispășea pedeapsa în regim deschis într-un punct deschis al Penitenciarului Timișoara, a evadat, miercuri dimineața, fiind dispuse măsuri pentru prinderea acestuia, inclusiv la frontieră, transmite Mediafax.

Deţinutul Sandor-Gyorgy Kovacs, în vârstă de 36 de ani, condamnat definitiv la 2 ani și 6 luni de închisoare pentru furt calificat, și care ispășea pedepsa în regim deschis, a părăsit miercuri dimineața punctul de lucru exterior, au anunțat reprezentanții Penitenciarului Timișoara. „În vederea capturării deţinutului, au fost dispuse măsuri specifice, respectiv: blocarea căilor de acces pe posibilele direcţii de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi cooperarea cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiș, Inspectoratul de Jandarmi Județean Timiș, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră”, spun reprezentanții Penitenciarului.

Potrivit acestora, părăsirea fără autorizare a punctului de lucru aflat în exteriorul locului de deținere este asimilată infracţiunii de evadare.