Când va merge metroul în Drumul Taberei? Ministrul Transporturilor speră că în iunie - care e stadiul lucrărilor

de D.D.     HotNews.ro
Miercuri, 22 ianuarie 2020, 9:22 Actualitate | Esenţial


Primul tunel al metroului din Drumul Taberei
Foto: Hotnews
​Lucrările de automatizări şi siguranţă pentru Magistrala 5 de metrou Eroilor - Râul Doamnei au termen de începere în luna aprilie, iar contractorul are la dispoziţie 6-7-8 săptămâni pentru finalizarea lor, în contextul în care automatizarea nu poate fi efectuată decât după finalizarea lucrărilor de structură, care nu sunt terminate, a declarat marţi ministrul Transporturilor, Lucian Bode, citat de Agerpres.

Contractul de siguranţă şi automatizări este în prezent executat în proporţie de 40%, ceea ce înseamnă că aproape toate echipamentele specifice au fost achiziţionate, a completat Lucian Bode, la Radio România Actualităţi.

"Magistrala de metrou M5, secţiunea Râul Doamnei - Eroilor, inclusiv staţia şi depoul de pe Valea Ialomiţei, este un obiectiv strategic major pentru Guvernul Orban. Din prima zi în care am preluat guvernarea am avut foarte multe discuţii cu antreprenorul, pentru că acolo sunt trei contracte: la partea de structură avem un contract, şi este executat în proporţie de 95%, la partea de finisaje avem alt contract, şi este executat în proporţie de 73%, iar ultima componentă, cea de siguranţă şi automatizare, aici contractul este realizat cam în proporţie de 40%, în sensul că s-au achiziţionat toate echipamentele, aproape toate, nouăzeci şi la sută din echipamente, urmează a interveni, a face efectiv lucrările. La componenta de automatizări, ei nu pot să facă automatizările până când nu se finalizează structura. Înţeleg că în aprilie vor finaliza componenta de structură, şi automat au 6-7-8 săptămâni cei care se ocupă de partea de automatizări să îşi finalizeze lucrările", a declarat Lucian Bode.

Ministrul Transporturilor şi-a exprimat speranţa că magistrala de metrou din Drumul Taberei va putea fi dată în folosinţă în iunie 2020.

"Eu am în fiecare săptămână - astăzi o să avem a doua întâlnire pe această săptămână - şedinţă de comandament, pentru a discuta cu cei de la Metrorex, cu antreprenorii, pe cele trei contracte, astfel încât ceea ce ne-am asumat, iunie 2020, să poată fi realizat, şi anume să dăm în folosinţă Magistrala 5, extrem de importantă pentru bucureşteni. I-am cerut sub semnătură noului manager (al Metrorex, n.r.) doamnei Miclăuş, i-am zis: 'Această semnătură e echivalentă cu demisia dumneavoastră, dacă nu se întâmplă' (darea în folosinţă a M5 în iunie 2020, n.r.). Eu sper să se întâmple", a adăugat Lucian Bode.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















3350 vizualizari

  • -1 (7 voturi)    
    De ce va laudati cu realizariela altora?! (Miercuri, 22 ianuarie 2020, 9:49)

    Jegul Cristian Ioan [utilizator]

    Anul trecut, veorica se jurasa ce "metroul Drumul Taberei va circula pina la sfasitul anului".
    Pedesereul a fost legitimat prin votul a 3,5 milioane de oameni.
    Este imposibil ca milioane de oameni sa greseasca flagrant!
    Ergo, declaratia paviancei cu coama este adevarata.
    Ergo, metroul de Drumul taberei CRICULA deja, de anul trecut!

    De ce se lauda actualul guvern cu ceea ce Dracnea si Veorica au infaptuit deja din 2019???


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by