Procurorul general interimar Bogdan Licu a spus, luni, referitor la mediatizarea dosarelor, că este de neconceput că rechizitoriul în cazul "Caracal” a ajuns în presă și că acesta este "exagerat de public". În același context, în care a vorbit despre scurgerea de informații din anchete, Licu a susținut că actul de sesizare a instanței în cazul "Colectiv" a dispărut din calculatorul procurorului.
- "Rechizitoriul (în cazul „Caracal” - n. red.) este public, poate exagerat de public. Eu nu știu cum a ajuns acest rechizitoriu în mass-media, ceea ce este de neconceput. În cazul Colectiv, cu două săptămâni înainte ca acest caz să fie trimis în instanță, au apărut în presă fragmente din rechizitoriu, rechizitoriu dispărut din calculatorul procurorului de caz. M-am sesizat din oficiu și am dispus constituirea unui dosar penal care a fost închis, nu știu din ce considerente.
- Nu este posibil și nu este admisibil ca documente privind urmărirea penală să se scurgă din dosare penale. (...) Eu, personal, nu am dat niciodată un document dintr-un dosar penal la presă, asta nu înseamnă că nu comunicăm cu ei.
- Din păcate, avem colegi care cred că punându-se bine cu presa livrează documente. Această practică trebuie să înceteze”, a explicat Bogdan Licu, luni, la interviul susținut la Ministerul Justiției pentru funcția de prim-procuror adjunct al procurorului general.
Licu a mai spus că mediatizarea dosarului "Caracal” i-a depășit pe toți angajații Ministerului Public.
- "Am spus la un moment dat că după soluționarea acestui caz va trebui să ne întâlnim cu toții: procurori, specialiști în comunicare, reprezentanți ai mass-media, și să tragem niște învățăminte. Nu putem spune că nu au fost sincope în comunicare. Nu au fost de rea-credință.
- A fost un caz a cărui amploare, a cărui mediatizare, a cărui expunere ne-a depășit pe toți. Este un caz unic în istoria post decembristă a României. Acest dosar a născut discuții și sub aspectul competenței. Unii spuneau că ar fi de omor, alții că ar fi de crimă organizată. În realitate, era și de omor și de crimă organizată.
- A fost o cauză complexă în care nu ar fi fost rău ca, de la bun început, legea să permită să implici, pe lângă procurorii DIICOT, procurori criminaliști. Legea nu permite în acest moment acest lucru și de aceea am formulat o propunere de modificare legislativă”, a adăugat actualul procuror general interimar. (Sursa: Mediafax)
Pen' ca noi suntem romani.
D-aia si aici.
==============================
Exista ceva mai tare de atat?
Am si eu o intrebare: sunt multi d'astia, procuresti, care navigheaza pe site-uri porno de la serviciu? Adica, nu pot si ei sa frece menta, ca toti ceilalti, trebuie neaparat sa frece....? Intreb, nu dau cu parul.
2. Au un custode - ITistul (ala extrem de priceput si iubit de toate firmele din afara)
3. Au un utilizator - porcurorul.
Procurorul SEMNEAZA o politica de securitate elaborata de conducerea institutiei si transpusa de departamentul IT. In ea sunt descrise termene si proceduri, cel mai probabil conforme cu ITIL. De folosirea calculatorului raspunde porcurorul. De backup departamentul IT. Deci chiar daca porcurorul pierde documentele, ele TREBUIE sa existe in backup.
Daca documentele sunt pierdute si nu exista la backup, ITistul sa fie acuzat ca nu si-a facut treaba si chiar de obstructionarea justitiei. Daca exista in backup si de pe calculatorul porcurorului dispar documente, daca acesta a incalcat politica de securitate, pus imediat sub acuzare de obstructionarea justitiei. Daca a respectat procedura, de procedura raspunde ITistul.
Evident, operatorul de telefonie poate confirma pozitia telefonului, adica momentul exact al aruncarii.
Dar atunci, de unde a stiut numerele de telefon ale rudelor fetelor sa le dea telefoanele de linistire?
Alexandra, de exemplu, nu-si stia telefoanele parintilor, pentru ca i-ar fi sunat.
Acest fapt indica cu certitudine ca fetele au fost urmarite si identificate dinainte, ca Dinca le cunostea deja numerele de telefon cind le-a agatat "intimplator". Dar nu putea gasi singur informatiile astea fara sa trezeasca suspiciuni.
Deci altii faceau munca de informare. Poate alegeau fetele pe retelele sociale, dar cum au gasit numerele de telefon ale rudelor?
Asta daca in familiile fetelor (or fi sumedenie de cazuri, asta este mediatizat doar pentru ca ceva a scapat, de obicei merge uns) ar fi barbati.
Se pare ca nu-s.
Important, aici, este: UNDE sunt parintii ? Pe cine frecventau fetele ? La Luiza, ok, erau si ceva tiganusi. Dar la Alexandra, nu pareau sa fie. Exista metoda loverboy. Politia cunoaste foarte bine metodele. Poate ca ofera si ea sprijin logistic mafiotilor, oficios. Poate interlopi aia oaca si mai stiu eu care stiu ceva, dar cum iau cota parte, nu-s prosti.
Poate.
Poate ca au murit din momentul in care le-au dat parintii, intr-un fel sau altul.
Zic si eu.
E groasa golania.
Alexandra nu si-a sunat pariantii ca nu avea cum. Telefonul de pe care a sunat la 112 nu avea credit.
Acum acest mascarici pe nume Licu, care cica este procuror general ne spune ca nu trebuie mediatizat un asa caz. SERIOS? Adica omul ala rapea si ucidea copile sub nasul politistilor, chiar el declarand cum doua politiste se plimbau pe langa poatra lui cand a ajuns cu Alexandra legata pe bancheta din spate in fata casei. Eu spun ca numai asa, meditizand puternic astfel de cazuri lumea isi da seama cat de multa incredere poate avea in politie. Adica 0.
De asemenea, sa poate vedea pe camere daca Dinca a stationat undeva cu masina ca sa caute numere de telefon in agenda fetei si sa le noteze undeva. Nu putea sa la si noteze in mers, cu fetele legate in spate si nici nu cred ca a pierdut timpul cu stationarea.
Telefonul de linistire a familiei pare foarte important in scenariul lui Dinca pentru a justifica incadrarea anchetei politiei la disparitie, eventual voluntara (ceea ce justifica inactiunea politiei) si nu la crima, deci nu putea risca sa arunce telefonul, iar dupa aceea sa nu poata obtine numerele de la fete.
E de verificat cind a obtinut numerele. E foarte posibil sa le fi stiut dinainte, ceea ce implica o retea.
S-a confirmat de familie ca vocea era a lui Dinca?
Eu sunt uimit cum pot crede unii in teoria conspiratiei cand totul se leaga si are un fir logic al desfasurarilor evenimentelor.
Ce trebuie sa ne intrabam cu totii este:
1. de ce Dinca nu a fost deranjat deloc de politie. In cazul Luizei dupa cateva saptamani se gasise o poza cu masina in care se urcase.
2. Dinca este la prima racolare? Este la a doua crima? 3. In masina, conform rechizitoriului s-au mai gasit niste obiecte (cercei, posete) care nu apartin nici Alexandrei nici Luizei. Intrebarea este: cui apartin acele obiecte?
4. Politia mai cerceteaza sau s-a oprit la aceste doua crime si gata?
5. Veciii stiau cu ce se ocupa el? Avea niste vecini apropiati carora le cumpara cartele telefonice. Aia nu stiu nimic? Nu prea cred...
6. fane, amicul lui dinca, a declarat printre altele ca "a violat el mai multe dar pe asta nu". Cum adica a violat mai multe? Pe cine? Unde? La Dinca acasa?
7. In trecut Dinca s-a ocupat si cu racolarea alor persoane in vederea exploatarii lor?
8. In rechizitoriu se arata ca avea o camera la subsol, transformata in temnita, cu niste belciuge sudate in perete si cu un butoi cimentat pe post de toaleta. Cine a fost tinut acolo? Nu s-a gasit urme de par, fecale, urina, saliva, sange, etc? Ce rol avea acea temnita?
Indeea e ca acest Dinca era cineva acolo in Caracal. Nu era un neica nimeni. Politistii cica veneau la el sa-si repare masinile in trecut. Acest criminal este o enciclopedie a raului insa politistii au citit din ea numai ultimele file. Cine stie cate alte fete au disparut intre timp si nimeni nu le va mai gasi niciodata. Spune politia romana/procuratura si apoi trage apa dupa tine!!!
Dar oare unde a lucrat el inainte (adica acum), nu cumva intr-o pozitie unde deja putea sa dreaga acest busuioc?
Adica documentele astea sunt afacerea personala a unui procuror, nu se inregistreaza nicaieri intr-un mod institutional ? Nu sunt backup-uri , ramane toata treaba asta la latitudinea si indemanarea unui procuror mai bine sau mai putin bine intentionat. Sau mai prost cu securitatea datelor ?
Ma umplu de perplexitate abundenta cand aud din astea.
Procurorul sef crede ca daca "iei" un dosar din calculatorul A dispare din acel calculator, sau au fost sterse sistematic documente din toate mailurile, copiile, backup-urile si singura copie ramasa e cea din presa?
Dupa o vreme am primit o informare de la contul de e-mail in care mi se spunea ca parola mea a fost sparta in urma unui atac in care au fost sparte zeci de mii de conturi si sa-mi pun alta parola mai puternica.
Ciudat este ca acel document - care nu prezenta niciun interes special - a fost sters si din calculator, cu toate varianele. Poate or fi fost sterse si alte documente, dar nu am avut nevoie de ele.
Sau #rezistilor din piata...(ei au auzit, da' degeaba, dovada procurescu 1 si porculescu 2, care il mai si crede)
Pai se pare ca este singura varianta de a pastra in conditii de siguranta documentele! Sa le faceti publice. In felul acesta nu pot pur si simplu disparea dintr-un calculator...
Te depaseste o sarcina? Renunta la post si lasa pe altul mai priceput.
Vrei sa faci ceva? muncesti, gandeste, actioneaza si probabil ca ai ceva sanse de realizare.
Este insa pentru prima data cand se discuta deschis despre un astfel de caz. Cred ca sunt multe altele similare si mai cred ca ucigasul nu a avut doar 2 victime la activ - poate gresesc io si atunci nu am decat sa ma bucur pentru eroarea mea.
qed.
Si asta chiar de catre co-oraseni, cu complicitatea fortelor de ordine.
Pare ca se simt bine sub aripa cumpanashului si-a haznalelor, care lupta pentru ei. Si-i plateste, ma gandesc, ca sa nu mai puna intrebari.
Nu par sa aiba prea mult discernamant.