Actualul procuror general interimar Bogdan Licu a explicat luni, la interviul pentru funcția de prim-adjunct al procurorului general, că nu a candidat pentru postul de procuror general, ci pentru adjunct, pentru că nu a vrut să afecteze "nici măcar conjunctural imaginea instituției”, în condițiile în care a fost acuzat că și-a plagiat teza de doctorat de către "o parte limitată a presei”. El a susținut că își reproșează că la momentul elaborării tezei nu a fost suficient de pregătit "pentru acea etapă" și că a tratat-o cu superficialitate. "Da, recunosc, am realizat o teză cu unele erori , dar de aici până la a a susține că am realizat un furt este o cale lungă (...). Nu pot admite să fiu un țap ispășitor pentru niște comportamente înrădăcinate în viața academică din România", a declarat Licu.

Bogdan LicuFoto: Agerpres

Bogdan Licu și-a prezentat, luni, proiectul de management în cadrul interviului pentru funcția de prim-adjunct al procurorului general. El a vorbit în fața comisiei conduse de către ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, despre calitățile sale manageriale, dar și despre acuzațiile că și-a plagiat teza de doctorat.

Actualul procuror general interimar a spus că nu a fost "nici cel mai bun procuror și nici cel mai bun șef de la începutul carierei sale, dar cu siguranță a evoluat în timp și ca impact al activității.

"(...) Și această creștere trebuie avută în vedere și poate că în acest context mulți s-ar fi așteptat să candidez pentru funcția de procuror general. Mi-am pus și eu această problemă. Dar dacă decizia pe care o vedeți astăzi pusă în aplicare este și pentru faptul că nu am vrut să afectez nici măcar conjunctural imaginea instituției pe care o conduc, dar nici imaginea factorilor de decizie în procesul numirii de procuror general”, a spus Bogdan Licu.

El a susținut că acuzația de plagiat nu are legătură cu activitatea sa profesională și că este neîntemeiată, fiindu-i adusă de "o parte limitată a presei”.

  • "Este vorba despre așa-zisul plagiat al tezei mele de doctorat. (...) Am considerat încă de la început lucrarea de doctorat doar o modalitate de finalizare a unor cursuri de formare continuă într-un domeniu adiacent celui profesional. Nu am solicitat niciodată și nu am obținut vreun grad didactic în învățământul superior, nu am utilizat niciodată acronimul „dr.” de la doctor în vreun înscris oficial, singura mențiune despre obținerea acestui titlu regăsindu-se în CV-ul meu. Nu am intenționat ca prin obținerea titlului să beneficiez de vreun avantaj material.
  • Atât pe parcursul celor trei ani, cât am urmat cursurile Școlii Doctorale, cât și în momentul în care am susținut teza de doctorat cunoșteam faptul că nu voi beneficia de acest spor material.
  • Ca urmare a unor modificări legislative intervenite ulterior și independent de voința mea, am beneficiat de acordarea acestui spor pentru o perioadă foarte scurtă de timp și numai până la intrarea în vigoare a Legii 153/2017”, a mai susținut Licu.

Actualul șef interimar al Parchetului General a mai spus că nu a fost parte a unui dosar penal ce vizează plagiatul tezei sale de doctorat, "așa cum o parte a presei încearcă a acredita ideea".

  • "Dosarul penal la care se face referire a avut obiect un denunț pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat, fals în declarații, instigare la plagiat și plagiat.
  • Acest denunț nu mă privea, autorul denunțului precizând foarte clar acest lucru în momentul audierii sale de către procuror. În această cauză nu a fost dată o soluție cu privire la persoana mea, ci a fost dată o soluție de clasare cu privire la faptă, reținându-se că fapta de plagiat nu este prevăzută de legea penală, iar nu ca urmare a intervenirii prescripției, așa cum s-a vehiculat în spațiul public.
  • Unele din susținerile presei, de altfel, sunt absurde la o primă lectură. (...) Se ignoră în totalitate caracterul standardizat al limbajului juridic atunci când se face referire la plagierea unor fragmente în care mă refer la elemente consitutive ale unei infracțiuni”, a mai susținut Bogdan Licu.

El a mai spus că, privind în urmă, își reproșează că nu a fost suficient de pregătit la momentul elaborării tezei pentru o asemenea etapă, că este cel mai mare regret pe care îl are în activitatea sa și că acestea au fost motivele pentru care a cerut retragerea titlului de doctor.

  • "Am formulat cererea de retragere a titlului de doctor dintr-un motiv foarte întemeiat. Privind în urmă îmi reproșez că nu eram suficient pregătit la momentul elaborării tezei pentru o asemenea etapă. Este cel mai mare regret pe care îl am în activitatea mea și tocmai pentru că regret și îmi reproșez că am tratat cu superficialitate această teză științifică, am inițiat demersul de retragere a titlului.
  • Subliniez clar că nu am intenționat niciodată să-mi asum munca cuiva sau ideile cuiva și să capăt ceva ce nu mi se cuvine.
  • Da, recunosc, am realizat o teză cu unele erori, dar de aici până la a susține că am realizat un furt este o cale lungă și nu pot admite așa ceva. Nu pot admite să fiu un țap ispășitor pentru niște comportamente înrădăcinate în viața academică din România, înainte de Legea 1. Salut eforturile celor care vor să recredibilizeze cu adevărat doctoratele din România. Prin recunoașterea francă pe care am făcut-o sper că am contribuit și eu la această recredibilizare”, a adăugat Licu.

Bogdan Licu este acuzat de plagiat în teza de doctorat susținută la Academia SRI, sub coordonarea lui Gabriel Oprea. La începutul lunii decembrie, procurorul general interimar, Bogdan Licu, a fost acuzat de un nou plagiat. Acesta ar fi „copiat mare parte dintr-un capitol pe care l-a scris într-o carte apărută în 2005”, a scris Sorin Semeniuc, pe site-ul linx.crji.org. Este vorba de capitolul „Criminogeneza corupției” care conține, potrivit sursei citate, „fragmente sustrase din opt surse care nu sunt menționate nicăieri”.