DOCUMENT Cum vrea guvernul să combată turismul electoral: Pot vota într-o localitate doar cei care au reședința acolo de cel puțin trei luni

de G.S.     HotNews.ro
Luni, 20 ianuarie 2020, 10:30 Actualitate | Esenţial


Alegeri
Foto: AGERPRES
 documente
(20 Ian 2020) PDF, 181KB
Guvernul Ludovic Orban a introdus, în proiectul pentru alegerea primarilor în două tururi, un alineat ce prevede că pot vota într-o localitate doar cei care și-au stabilit reședința acolo de cel puțin trei luni, măsura fiind luată pentru ”limitarea situațiilor de turism electoral”.
Guvernul a trimis Parlamentului documentul prin care își angajează răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi. Conducerea Legislativului urmează să decidă, în ședință reunită, calendarul asumării răspunderii Cabinetului Orban pe acest proiect.

Ce prevede proiectul propus de Executiv:

”Persoanele care și-au stabilit reședința în circumscripția electorală cu mai puțin de 90 de zile înaintea datei scrutinului își vor putea exercita dreptul de vot doar în comuna, orașul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care au avut reședința sau domiciliul stabilit anterior celor 90 de zile. În acest caz, cetățenii vor vota pe lista suplimentară.”

Cum este justificată măsura în expunerea de motive a legii:

”În scopul prevenirii distorsionării rezultatului alegerilor la nivelul comunităților locale se impune reglementarea condițiilor de exercitare a votului de către persoanele care au obținut reședința cu mai puțin de 3 luni înaintea datei alegerilor, fapt pentru care își vor putea exercita dreptul de vot la secția de votare la care sunt arondate conform adresei de domiciliu. Astfel, se propun o serie de modificări asupra Legii nr. 115/2015 care vizează eficientizarea desfășurării procesului electoral, stimularea depunerii candidaturilor, în special în localitățile mici, precum și limitarea situațiilor de <<turism electoral>>.”







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















9988 vizualizari

  • +3 (9 voturi)    
    foarte bun (Luni, 20 ianuarie 2020, 10:43)

    hdd [utilizator]

    doar că o să pice.

    PNL a făcut cu asta ceva F șmecher: i-a mulțumit pe ăia care țipă vor din 2 tururi dar în același timp știu clar că nu o să treacă de parlament și o să declanșeze anticipate - și așa mulțumesc și primarii - "hai, bre, sanchi! pentru hipsteri. Dădeam eu în matale!?!"

    ;)
    • +14 (14 voturi)    
      o sa pice la ccr (Luni, 20 ianuarie 2020, 11:20)

      snowflake [utilizator] i-a raspuns lui hdd

      pentru ca restrictioneaza dreptul la vot garantat prin constitutie.
      Exemplu: m-am mutt in sectorul 1 cu 2 luni inainte de alegeri astai nseamna ca nu am voie sa votez in alst parte dar nici in sectorul 1 nu am voie pentru ca m-am mutat prea de curand.
      • +1 (7 voturi)    
        e lasa (Luni, 20 ianuarie 2020, 11:59)

        liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui snowflake

        ca nici la parlamentare nu poti vota oriunde si nu i-a pasat nimanui ca a restrictionat dreptul la vot...

        daca o sa fie necoonstitutionala pt restrictia dreptului o sa fie doar pt ca sefu CCR lucreaza in interesul psd!
      • +4 (4 voturi)    
        poti vota oricum (Luni, 20 ianuarie 2020, 13:33)

        pehash [utilizator] i-a raspuns lui snowflake

        Este cam dubioasa exprimarea, dar ai voie sa votezi pe liste suplimentare in localitatea in care ai avut domiciliul anterior. Deci nu pierzi dreptul de vot garantat prin constitutie.
        Dar cum dovedesti domiciliul anterior?..
        • +2 (2 voturi)    
          ... (Luni, 20 ianuarie 2020, 13:54)

          DoarEUEUEU [utilizator] i-a raspuns lui pehash

          Cred ca poți arata data de emitere a noului buletin si dacă e mai nou de 3 luni ești eligibil sa votezi pe listele suplimentare. Acum nu știu dacă se face verificarea prin sistemul electronic sa nu fi votat in alte parți. Ca asa cineva trebuie sa verifice dacă X a stat anterior in localitatea Y si nu a votat si in alte localități pe liste suplimentare.
        • 0 (0 voturi)    
          e stupid (Luni, 20 ianuarie 2020, 22:01)

          jorj_bv [utilizator] i-a raspuns lui pehash

          nu-ti mai pasa cine e primar si mai ales consilier local in satul de bastina
    • 0 (10 voturi)    
      Asa multi își schimba domiciliul doar pt frauda? (Luni, 20 ianuarie 2020, 11:35)

      simplex1 [utilizator] i-a raspuns lui hdd

      Exista un asa mare număr de persoane care își schimba reședința în ajunul alegerilor locale?! Nu cred. Ce sta în spatele propunerii PNL?

      Daca unul a avut reședința în străinătate, și cu doua luni înainte de alesul primarilor s-a stabilit în Romania, omului ăstuia ii interzici sa voteze. Prevederea este neconstituționala.

      Citate:
      "Cum vrea guvernul să combată turismul electoral: Pot vota într-o localitate doar cei care au reședința acolo de cel puțin trei luni"

      " Ce prevede proiectul propus de Executiv:
      ”Persoanele care și-au stabilit reședința în circumscripția electorală cu mai puțin de 90 de zile înaintea datei scrutinului își vor putea exercita dreptul de vot doar în comuna, orașul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care au avut reședința sau domiciliul stabilit anterior celor 90 de zile. În acest caz, cetățenii vor vota pe lista suplimentară.” "
    • +3 (7 voturi)    
      hehe (Luni, 20 ianuarie 2020, 11:55)

      transpenibilus [utilizator] i-a raspuns lui hdd

      Cine-s hipsterii astia ca toti ii luati in zeflemea si toti va temeti de ei? Sunt bugetarii, elevii de la scoala militara, oltenii crescatori de porci, cine naiba sunt hipsterii astia de v-au ingrozit pe toti?
  • +2 (12 voturi)    
    MARE greseala (Luni, 20 ianuarie 2020, 10:45)

    Alex S [utilizator]

    Sunt sute de mii de tineri in Bucuresti care stau in Bucuresti dar nu au acte. Cand va veni momentul votarii pur si simplu nu vor vota.
    • -2 (10 voturi)    
      Locale (Luni, 20 ianuarie 2020, 10:56)

      LidiM [utilizator] i-a raspuns lui Alex S

      Se aplica doar pentru locale. La parlamentare poti vota oriunde...
      • +10 (12 voturi)    
        In momentul asta (Luni, 20 ianuarie 2020, 11:15)

        terkos [utilizator] i-a raspuns lui LidiM

        nu poti vota la parlamentare unde vrei. Poti vota doar in judetul in care ai adresa. Prin urmare tot restrictioneaza accesul la vot pentru mai bine de un milion de romani.

        Trebuie neaparat sa ajungem la votul electronic.
        • 0 (4 voturi)    
          pai da (Luni, 20 ianuarie 2020, 11:58)

          liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui terkos

          da acolo e ok pentru ca seful CCR a fost membru psd 9 ani si e in avantajul psd ca tinerii sa nu voteze!
        • +1 (1 vot)    
          Poti vota (Luni, 20 ianuarie 2020, 14:01)

          nyivus [utilizator] i-a raspuns lui terkos

          Ba da, la parlamentare poti vota oriunde in tara, pe liste suplimentare. Restrictionare exista doar la alegerile locale. Oricum, iti dau dreptate: trebuie sa ajungem la votul electronic.
    • +3 (3 voturi)    
      oricum (Luni, 20 ianuarie 2020, 11:58)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui Alex S

      nu puteau vota nici inainte...
    • +5 (5 voturi)    
      daca nu ai acte (Luni, 20 ianuarie 2020, 12:18)

      noi2013 [utilizator] i-a raspuns lui Alex S

      oricum nu poti vota la locale si parlamentare
    • +1 (1 vot)    
      Pai de ce nu au acte? E ilegal sa nu ai acte (Luni, 20 ianuarie 2020, 14:59)

      Miky60 [utilizator] i-a raspuns lui Alex S

      Adica cum, te scuzi ca nu faci ceva pentru ca tu esti ilegal oricum? Vrei ceva legal facand ceva ilegal? E ca si cum ai spune "Dar de ce mi-au luat carnetul pentru viteza, ca eu oricum am furat masina"...
  • +5 (15 voturi)    
    copilași, (Luni, 20 ianuarie 2020, 10:52)

    berenger [utilizator]

    asta e neconstituțional, pentru că anulează dreptul la vot. dacă nu poate vota cineva care nu are „vechime” pe buletin, el nu poate vota nicăieri.
  • -2 (8 voturi)    
    Nu se poate combate (Luni, 20 ianuarie 2020, 11:13)

    COLTUC SI ASOCIATII [anonim]

    Este foarte posibil sa nu treaca niciodata o asemenea lege - coltucsiasociatii.ro
  • 0 (4 voturi)    
    E ok, dar mai trebuie ceva (Luni, 20 ianuarie 2020, 11:30)

    bigbrother [utilizator]

    Eu as merge mai departe, tinand cont de faptul ca acum sunt mii de oameni cu domiciliul intr-un apartament, cum se intampla prin Moldova pentru cei de peste Prut care vor sa isi ia acte de Romania: sa nu mai permita ca la o adresa sa existe mai mult de x oameni pe metru patrat sau orice alta versiune legala care poate fi utilizata pentru a stopa acest fenomen.

    Nu ca ar veni la vot moldovenii care au fugit deja prin Europa, dar e posibil ca sa ne trezim cu putin inainte de alegeri ca prin Teleorman vreo batranica ia in gazda - din marinimie - mii de baieti care vor sa stea si ei in judetul asta plin de destinatii turistice ..si atunci modificarea de lege isi pierde efectul.
  • +1 (5 voturi)    
    sa o vad si pe asta... (Luni, 20 ianuarie 2020, 11:57)

    liviu_ [utilizator]

    nu cred pana nu vad. Ca osa fie la aceste alegeri sau la urmatoarele e mai putin important. Important e ca ABERATIA asta de alegeri intr-un singur tur SA SE TERMINE !!!
  • +1 (5 voturi)    
    Nu inteleg (Luni, 20 ianuarie 2020, 12:01)

    braindamage23 [utilizator]

    ...de ce nu cititi si articolul. Scrie clar ca se poate vota in localitatea anterioara de resedinta, nu ii este ingradit nimanui dreptul la vot. Bineinteles, daca Dorneanu primeste alte directive de la Moscova, oricand poate fi trantit neconstitutional.
  • +3 (5 voturi)    
    Cred ca este normal sa poati vota in orice (Luni, 20 ianuarie 2020, 12:02)

    ty [utilizator]

    localitate in care detii un imobil si platesti impozit pentru acel imobil.
  • +4 (8 voturi)    
    tampenie neconstitutionala (Luni, 20 ianuarie 2020, 12:50)

    Ademordna [utilizator]

    Ce-au patit pnlistii de au luat-o asa pe aratura?
    Pai cum poti tu sa legi votantul de resedinta ca iobagul de glie? Cum poti tu sa negi dreptul fundamental, constitutional al cetateanului de o formalitate cu resedinta?
    In diaspora rezultatul ar fi mai crunt decat toate marlaniile alde psd.
    Ai bloca votul turistilor, studentilor, bolnavilor, celor plecati cu munca in deplasare etc si etc.

    Daca vrei sa combati fraudele cu autocarul, pune politia si procuratura la treaba. Ai suficiente legi, n-ai nevoie de gaselnite anticonstitutionale ca sa-ti faci treaba.

    Aaa, sau poate e bagata intentionat ca sa pice sigur la CCR si sa poata spuna noi am incercat, ccr-ul ne-a taiat macaroana, ce rau ne pare ca raman primari psdisti dar si pnlisti (tot uslul ala e).
  • +3 (3 voturi)    
    Neclar (Luni, 20 ianuarie 2020, 14:03)

    methalman [utilizator]

    Sa fiu sincer este foarte neclara aceasta decizie.

    Exemplu concret: in Martie-Aprilie urmeaza sa ma mut intr-o locuinta nou(proprietate achizitionata in Bucuresti). Conform legii nu voi putea vota in Bucuresti pentru ca nu am 3 luni vechime. Care e rostul sa votez in fosta localitate de domciliu? Adica urmatorii 4 ani voi sta in Bucuresti si ar trebui sa votez primarul Bucurestiului nu pe cel din fosta localitate unde clar nu voi mai avea nici o treaba pe acolo.

    Unde e trasesismul la locale? despre ce cifre vorbim? Daca e atat de mare de ce nu se aplica tabletele?
  • +1 (1 vot)    
    Cel putin 30% dintre locuitorii marilor orase (Luni, 20 ianuarie 2020, 14:41)

    deval [utilizator]

    nu au drept de vot !!! Apoi ne miram ca nu merg oamenii sa voteze !!!!!!! Tinerilor veniti din toata tara in marile orase li se refuza de catre proprietari viza de flotant, contractul de inchiriere si dreptul de vot !!! Cei mai multi lucreaza in hipermarcheturi, adica si sambata si duminica si ce sa mai vorbim de modul, timpul in care ne putem deplasa in tara plus ca ei nu sunt interesati de cine va fi primar pe coclaul lui de origine unde nu o sa se intoarca niciodata ci l-ar fi interesat viitorul, legat de locul in care va trai !!!!!!!!!!
  • +1 (1 vot)    
    asta e deja smechereala e doi bani (Luni, 20 ianuarie 2020, 14:44)

    bogdan1477 [utilizator]

    Prevederea aia e pusa fix ca sa pice legea la CCR. E total aberant sa limitezi dreptul la vot al cuiva care s-a mutat de 2 luni in localitatea respectiva.

    Totul pare facut pentru a da impresia ca PNL e de partea buna a baricadei, dar dusmanii nu-l lasa sa guverneze.

    Problema lor e publicul pe care incearca sa-l pacaleasca e muuuult mai educat si informatdecat poporul PSD. Si sunt convins ca numarul celor care se vor lua dupa fenta va fi net inferior numarului celor care vor fi inteles smecheria.
  • +3 (3 voturi)    
    Ce dracu turism electoral in 2020 ? (Luni, 20 ianuarie 2020, 15:15)

    deval [utilizator]

    1 Cumparati sisteme de verificare a votului multiplu de la Republica Moldova, ca programatorii Univerrsului nu sunt capabili !!
    Tabletele alea sunt la misto acolo , sa isi verifice comisia coafura. sa justifice niste achizitii sau ce ?
    Cum sa iti pui problema turismului electoral in 2020 ??!! Suntem, sunteti tampiti ??!
    2 De ce 90 de zile ? 10 de zile sunt suficiente, daca informatia nu circula pe ........autostrada !! Apoi vorbiti de 90 zile de la data cererii sau de la data stabilirii vizei de flotant ? Este profund nedrept sa se restranga astfel dreptul de vot de catre .....liberali ! La modul cum se circula in Romania si la faptul ca statul e surd la votul electronic ...............
    • 0 (0 voturi)    
      votul electronic (Luni, 20 ianuarie 2020, 16:38)

      noi2013 [utilizator] i-a raspuns lui deval

      Nu este solutia pentru alegerile locale. Buletinul de vot pe care il primesti/ accesezi trebuie legat de anumiti candidati, deci tot la domiciliu ajungi.

      Votul electronic are sens pentru a vota de oriunde in cazul alegerilor cu candidati unici la nivel national - presedinte sau PE
      • +1 (1 vot)    
        Electronic, te puteai loga fara costuri la un set (Luni, 20 ianuarie 2020, 22:37)

        deval [utilizator] i-a raspuns lui noi2013

        anumit de formulare ! Problema principala e aceea ca cetatenii care locuiesc in orasele mari nu au viza de flotant /resedinta ! Multi dintre proprietari nu pot fi convinsi sa faca contracte de inchiriere sau macar vize de flotant , chiriasilor . Basca ca cei mai multi lucreaza si sambata si dumunica..........
        Acesti cetateni nu vor vota, ca si la alegerile trecute, nu pentru ca nu vor, nu pentru ca nu stiu ca e important ci , pentru ca nu au cum sa faca asta !!! Macar pentru ei puteau face vot electronic !
  • 0 (0 voturi)    
    prevederi absurde (Luni, 20 ianuarie 2020, 16:36)

    noi2013 [utilizator]

    Nu se complica nimeni sa isi faca CI pentru alegeri, mai ales ca nu se face chiar pe loc, ai nevoie de dovada domiciliului etc.

    In mod normal ar trebui ca la locale sa votezi unde locuiesti in cea mai mare parte a anului si platesti impozite ca sa iti legitimezi candidatul care iti va cheltui banii. Pentru marile orase este fenomenul migrational, multi locuiesc in localitatile limitrofe si muncesc in orasul major, dar asta se intampla in toate capitalele Europei si nu numai.

    E normal ca la alegeri locale si parlamentare sa votezi unde ai domiciliul pentru ca votezi pentru primar, consilieri, parlamentari care te reprezinta. La presedinte si euro-parlamentare se voteaza niste candidati unici la nivel national, deci se poate.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by