Instanța, așteptată să pronunțe astăzi o decizie în dosarul în care Dragnea a dat în judecată Inspecția Judiciară, nemulțumit că i-a clasat o plângere privindu-i pe procurorii din dosarul Tel Drum

de MH     HotNews.ro
Luni, 20 ianuarie 2020, 10:02 Actualitate | Esenţial


Liviu Dragnea, la ICCJ (foto arhiva)
Foto: Agerpres
Curtea de Apel București ar putea pronunța luni o primă decizie în procesul în care Liviu Dragnea - condamnat la trei ani și jumătate de închisoare și încarcerat la Penitenciarul Rahova - a dat în judecată Inspecția Judiciară. Dragnea a contestat o rezoluție a Inspecției Judiciare care i-a clasat o plângere privind-o pe procuroarea DNA Alexandra Lăncrănjan, care instrumentează dosarul Tel Drum.

Fostul lider al PSD a acuzat-o pe Alexandra Lăncrănjan că l-a anchetat pentru abuz în serviciu deşi fapta ar fi fost prescrisă şi că ar fi furnizat presei documente din dosar. El a făcut plângere împotriva magistratului, dar Inspecţia Judiciară a stabilit că nu există indicii privind săvârșirea unei abateri disciplinare, astfel că dosarul a fost clasat. Nemulțumit de rezoluție, Dragnea a deschis proces împotriva Direcției de Inspecție pentru procurori din cadrul Inspecției Judiciare.

Curtea de Apel București a amânat de mai multe ori pronunțarea în acest caz, ultima dată în 15 ianuarie. Atunci, a fost stabilit pentru 20 ianuarie un nou termen la care instanța ar urma să se pronunțe. Decizia Curții de Apel București nu va fi definitivă, putând fi contestată la instanța supremă.

În septembrie 2018, Centrul de Investigaţii Media a scris că Liviu Dragnea a cerut Inspecției Judiciare să verifice toate cele trei dosare în care a fost sau este urmărit penal, afirmând că în fiecare dintre ele procurorii au folosit protocolul încheiat între Parchetul General și SRI în 2009. În sesizarea înregistrată în 23 august 2018, Dragnea cerea inspecției judiciare să verifice "aspectele” pe care le-a sesizat și să dispună "măsurile legale pentru remedierea aspectelor de nelegalitate sesizate”. La fiecare din cele trei dosare, Liviu Dragnea a indicat şi procurorii care le-au instrumentat.

Liviu Dragnea este încarcerat la Penitenciarul Rahova din 27 mai, când a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la trei ani și jumătate de închisoare în procesul privind angajările fictive de la Direcția pentru Protecția Copilului Teleorman. Fostul lider al PSD mai are o condamnare definitivă de doi ani de închisoare cu suspendare, primită în aprilie 2016 în dosarul Referendumului.

De asemenea, Dragnea este urmărit penal în dosarul Tel Drum. DNA a anunțat în noiembrie 2017 că a început urmărirea penală împotriva lui Dragnea și a șefilor de la Tel Drum pentru constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și infracţiuni privind deturnarea de fonduri europene, în legătură cu favorizarea companiei în privința acordării de contracte pentru reabilitarea de drumuri județene cu fonduri europene.

DNA preciza că dosarul s-a constituit în urma unei sesizări a OLAF. Procurorii spun că, în calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman, Liviu Dragnea ar fi înființat în 2001 un grup infracțional organizat "care acționează și în prezent", format din funcționari ai instituțiilor din administrația publică și oameni de afaceri. DNA menționa că acest grup infracțional organizat ar fi furnizat fonduri pentru PSD, prin donații ale membrilor.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















771 vizualizari

  • +3 (3 voturi)    
    /// (Luni, 20 ianuarie 2020, 10:28)

    hmara [utilizator]

    Omul acesta este bolnav ?
    Un adevarat NM Siseanu, dar la scara mai mare.
  • +4 (4 voturi)    
    escrocul... (Luni, 20 ianuarie 2020, 10:43)

    acasa1284285656193 [utilizator]

    Chiar nu mai are limite individul asta !Nu stie ce samai faca pentru a scapa nepedepsit pentru toate furaciunile facute.Ar trebui internat de urgenta,pe timp nelimitat,la spitalul de nebuni.
  • -1 (5 voturi)    
    nu se împacă (Luni, 20 ianuarie 2020, 10:53)

    hdd [utilizator]

    vrei și stârpirea corupției, vrei și stat de drept.
    Nu se împacă.

    Există un motiv pentru care toate mafiile și pestilențele se află în sisteme democratice: prezumția de nevinovăție și statul de drept. Când ai un infractor f abil, vezi cazul de față, e extrem de dificil să îl dovedești vinovat (vezi Al Capone condamnat pe o tehnicalitate). În schimb, sistemele totalitare nu au nevoie de multe dovezi - în China dacă știe toată lumea că ești traficant de droguri, ăia te împușcă direct, nu mai o ard cu procese.

    Procurorii exasperați sau incompetenți trag de lege ca de guma de la praștie și când se rupe iese nasol.

    De aia unii cu capul limpede se sperie și nu se bucură când se întâmplă câte un abuz "la dorința poporului".
    Pentru că, teoretic, i se poate întâmpla oricăruia dintre noi. În Ro, un procuror hotărât te poate băga la bulău, vinovat sau nu. Găsește el un motiv.

    Vorba lui Warren Buffet : "urmărește pe cineva 500 mile și o să-i dai o amendă până la urmă".

    În Ro sunt foarte mulți entuziaști pe care nu îi interesează CUM au intrat Mazăre, Dragnea, Voiculescu, Năstase era să zic și Udrea la închisoare, ci doar contează că au intrat.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by