Putin: Le vom închide gura celor care încearcă să rescrie istoria şi să bagatelizeze rolul rușilor

de Redactia     HotNews.ro
Duminică, 19 ianuarie 2020, 14:38 Actualitate | Esenţial


Vladimir Putin
Foto: Captura YouTube
Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a anunţat că va crea un centru de documente de arhivă ”pentru a le închide gura celor care încearcă să rescrie istoria şi să bagatelizeze rolul ruşilor în victoria împotriva nazismului”. Putin a mai comentat că Israelul face foarte bine pentru că nu lasă lumea să uite de Holocaust.

"Vom crea un centru de documente de arhivă. Şi le vom închide gura celor care încearcă să rescrie istoria, să o prezinte în mod fals şi să bagatelizeze rolul taţilor şi bunicilor noştri care au apărat patria şi, practic, întreaga lume de ciuma brună", a declarat sâmbătă Putin, potrivit Interfax, citată de Agerpres.

Liderul de la Kremlin a făcut aceste declaraţii în Sankt Petersburg, la o întâlnire cu veteranii de război şi reprezentanţii organizaţiilor patriotice, în cadrul evenimentelor care marchează 77 de ani de la spargerea blocadei Leningradului din timpul celui de-al doilea Război Mondial.

"Vom închide gurile murdare pe care le deschid anumiţi domni din străinătate cu scopul de a bifa obiective politice pe termen scurt, le vom închide gurile cu informaţii obiective fundamentale", a insistat Putin, care a dat ca exemplu Israelul, care nu permite nimănui să uite de Holocaust.

"Organizaţiile evreieşti şi guvernul Israelului fac foarte bine că nu lasă lumea să uite Holocaustul", a apreciat Putin, adăugând că multe dintre victimele nazismului au fost evrei din Uniunea Sovietică.

Putin a susținut că nici ruşii nu trebuie să permită nimănui să uite victimele din rândul poporului rus şi ale altor popoare din Uniunea Sovietică.

El a anunţat că în următoarele zile va efectua o vizită în Israel pentru inaugurarea unui monument dedicat victimelor blocadei Leningradului. "Sunt foarte recunoscător guvernului Israelului şi tuturor promotorilor acestei iniţiative. Este un rezultat bun. Păstrează vie amintirea victimelor celui de-al doilea Război Mondial şi celor care au avut o contribuţie decisivă la zdrobirea naziştilor", a mai spus Putin.

Şeful statului rus a mai declarat că, pentru a marca 75 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste, la 9 mai, fiecare veteran de război rus va primi o primă de 75.000 de ruble (ceva mai mult de 1.200 dolari), în timp ce membrii ariergărzii urmează să primească 50.000 de ruble (aproximativ 820 de dolari).






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















7511 vizualizari

  • +11 (21 voturi)    
    Înseamnă ca Tezaurul României va fi Returnat (Duminică, 19 ianuarie 2020, 14:42)

    un domn [utilizator]

    Apoi Cracanatul Taxidermiat
  • +22 (28 voturi)    
    N-a negat nimeni rolul rusilor... (Duminică, 19 ianuarie 2020, 14:48)

    Luk [utilizator]

    ...problema e ca rolul lor n-a fost ala pe care l-ar vrea Phutin.
  • +5 (13 voturi)    
    Felicitari (Duminică, 19 ianuarie 2020, 14:51)

    Vasilescu2019 [utilizator]

    Si zici ca acest " centru de documente de arhivă" va reusi sa inchida usa de la frigiderul plin cu carne ? Slabe sperante cand 3/4 din lumea civilizata trimite pachete consistente care includ carne aproape zilnic catre kremlin...
  • +16 (20 voturi)    
    Securistul vrea să abată direcția față de ceea ce (Duminică, 19 ianuarie 2020, 14:57)

    prec [utilizator]

    le pregătește el mujicilor.
    Gata, războiul a fost. Acum sunt alte vremuri. Mai mult ne interesează ce se întâmplă acum, nu ce-a fost.
  • +19 (23 voturi)    
    Si... (Duminică, 19 ianuarie 2020, 15:18)

    DurAndrei [utilizator]

    Pentru tovarasii care au masacrat aproape 20000 de cetateni polonezi??? Cat se da?
    • +3 (5 voturi)    
      Plus Doborârea pe timp de “ ceata “ (Duminică, 19 ianuarie 2020, 21:55)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui DurAndrei

      A polonezului Kacinski
  • +22 (26 voturi)    
    sa nu uite sa includa in arhiva (Duminică, 19 ianuarie 2020, 15:25)

    asadar... [utilizator]

    si cand i-a zdrobit pe nazisti cu pactul Ribbentrop-Molotov, si cum i-a pacalit ascunzand milioane de potentiale victime prin Siberia, si cum le-a taiat accesul la juma de Europa, si cum le-a injumatatit el Berlinul, si cum i-a macelarit pe nemti cand a invadat Crimeea.....Si poate da si o cifra exacta, daca n-a pierdut numaratoarea, a evreilor ucisi de tatucul si bunicul Stalin!
  • +18 (22 voturi)    
    .. (Duminică, 19 ianuarie 2020, 15:26)

    ak33 [utilizator]

    de gulaguri , nimic nimic?
  • +13 (17 voturi)    
    Holodomor (Duminică, 19 ianuarie 2020, 15:30)

    Unu-2 [utilizator]

    Ucraina nu face la fel de bine ca Israelul lasind lumea sa uite de Holodomor ( https://en.wikipedia.org/wiki/Holodomor ).
    • +6 (18 voturi)    
      nu uita (Duminică, 19 ianuarie 2020, 15:47)

      Kosmos [utilizator] i-a raspuns lui Unu-2

      Ca Holdomorul a fost comis de rusi si evreii ce conduceau Rusia
      • +2 (8 voturi)    
        Corect (Duminică, 19 ianuarie 2020, 16:07)

        un domn [utilizator] i-a raspuns lui Kosmos

        Tot un fel de extremiști
        • +4 (8 voturi)    
          Incorect (Duminică, 19 ianuarie 2020, 17:29)

          Unu-2 [utilizator] i-a raspuns lui un domn

          E ca si cum ai spune ca Holodomorul a fost facut de georgieni pt ca Stalin a fost georgian. Nu manipula in felul asta deviind discutia spre evrei pt ca nu tine. Holodomorul a fost facut strict de rusi, indiferent cite nationalitati ('conlocuitoare') au fost in conducerea lor. A fost Rusia, clar, iar ei nu vreau sa si-l asume.
  • +22 (24 voturi)    
    Putin nu înțelege. (Duminică, 19 ianuarie 2020, 15:40)

    asavreau [utilizator]

    Nu contestă nimeni aportul rușilor la înfrângerea nazismului,dar lumea nu uită că rușii au vrut să impună comunismul care nu a fost cu nimic mai bun decât nazismul.Să înceapă Putin prin a publica documente despre crimele comuniștilor în fostul lagăr socialist,inclusiv fosta URSS,foametea și prigoana asupra populației locale,uciderea elitelor locale,deportările în Siberia și alte locuri din fosta URSS necunoscute încă.
    • +14 (18 voturi)    
      Comunismul (Duminică, 19 ianuarie 2020, 15:58)

      Jar [utilizator] i-a raspuns lui asavreau

      a fost mai rau decat nazismul;macar aia au lasat economia in pace,i-au lasat pe oameni in casele lor.
      • +16 (20 voturi)    
        Peste 120 milioane a omorât Comunismul (Duminică, 19 ianuarie 2020, 16:09)

        un domn [utilizator] i-a raspuns lui Jar

        Nici Ebola, SIDA și toate cancerele însumate nu au depășit recordul !
        • +11 (11 voturi)    
          Cea mai justa si cea mai dreapta! (Duminică, 19 ianuarie 2020, 17:18)

          Jegul Cristian Ioan [utilizator] i-a raspuns lui un domn

          "Comunismul, cea mai justasi cea mai dreapta oranduire posibila!"

          Asa ne invata tovul Ilici inainte de 1989!
  • +15 (21 voturi)    
    Dragul de el,Dictatorul Putin! (Duminică, 19 ianuarie 2020, 16:31)

    Rescator [utilizator]

    Nu credeam că un locotenent-colonel anonim din
    KGB este și un mare istoric.El nu înțelege(sau nu
    vrea) că numeroși autori sovieto-ruși care au avut
    acces la arhivele sovietice și străine ,au demontat
    mitul că URSS era pașnică și iubitoare de pace.
    Avea armament în 1941 mai mult decât restul lumii
    la un loc,pregătindu-se să atace toată Europa,doar că
    Hitler i-a luat-o înainte cu vreo zece zile.
    Apropo de Hitler,Stalin l-a ajutat decisiv în 1933
    să ajungă la putere.Apoi a complotat cu acesta să
    înpartă toată Europa(a se studia criminalul Pact
    Ribentrop-Molotov).
    Pentru cei interesați se pot studia cărțile lui Mark
    Solonin și Viktor Suvorov(vreo 20 de volume în
    total) apărute și în Limba Română.Dragul de
    Putin nu va fi crezut nici de ruși.
  • +5 (13 voturi)    
    Cine neagă? (Duminică, 19 ianuarie 2020, 16:50)

    fdaniel [utilizator]

    Nimeni nu poate nega răul făcut lumii întregi...
    Păcat, pe undeva, pentru că rușii sunt un mare popor.
  • +9 (11 voturi)    
    rezumat (Duminică, 19 ianuarie 2020, 16:59)

    revo [utilizator]

    Obiectiv si sarcina de serviciu: "le vom inchide gura".
    Cu minciuni, cu pistolul, cu otrava, cu mitraliera, cu bomba, cu asasinatul, cu atacul cibernetic, cu santajul, cu bani, cu gaz etc.
    • +4 (6 voturi)    
      Trebuie lămurit. (Duminică, 19 ianuarie 2020, 20:07)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui revo

      Vladimir,fii mai explicit.Le vei închide gura.Cum?La propriu,ori la figurat?Nu-i clar,cauți gâlceavă,ori prieteni.Să știi că nu sunt prieteni cei care stau lângă tine de frică.Chinui poporul rus cu atitudinea ta.Mereu ai ceva de împărțit cu cineva.Ești tare năzuros și aventurier.Tu te distrezi și rușii suferă.
      • +2 (4 voturi)    
        Zero Dark Moscow (Duminică, 19 ianuarie 2020, 22:11)

        un domn [utilizator] i-a raspuns lui asavreau

        Va fi Live ...inclusiv la RT
  • +10 (16 voturi)    
    Rusii nu reuseau fara industria (Duminică, 19 ianuarie 2020, 17:02)

    persuasiv [utilizator]

    si armamentul american.Cu o singura pusca luptau 3-4 rusi.Cand pica unul,ridica urmatorul arma...
    • +2 (6 voturi)    
      si tancuri tot de la sua le veneau? (Duminică, 19 ianuarie 2020, 20:45)

      credinciosul [utilizator] i-a raspuns lui persuasiv

      dar katiusa?au produs vreo 6000 de tancuri intr-un an!
      cand s-au pus pe treaba in urali,nemtii au inceput sa tuseasca!
      • +4 (4 voturi)    
        Le-au livrat "doar" vreo 12.000 de tancuri (Luni, 20 ianuarie 2020, 9:14)

        BleahBleah [utilizator] i-a raspuns lui credinciosul

        Un fleac ...
  • +11 (15 voturi)    
    Felicitari Tzarului! (Duminică, 19 ianuarie 2020, 17:16)

    Jegul Cristian Ioan [utilizator]

    "Le vom închide gura celor care încearcă ..."

    Sunt convins ca declaratiile Kracanatului de la Kremlin nu sunt vorbe goale, Mujicistanul are importante rezerve de Novichok, daca este cazul, poate sa inchida definit gura chiar si la un miliard de oameni, daca acestia ar zice ceva care nu este pe placul piticului!
  • +6 (6 voturi)    
    Atenție!! (Duminică, 19 ianuarie 2020, 23:26)

    Mateiul [utilizator]

    Români, Nu uitați de comunism, căci încă se mai simte mirosul lui și el e cel care ne-a distrus ca neam.
    Ca să fie limpede pentru toată lumea, românii au suferit în perioada comunismului și nici până astăzi nu suntem complet vindecați!
  • +1 (1 vot)    
    le inchid gura? (Luni, 20 ianuarie 2020, 15:12)

    dj [utilizator]

    Si s-au hotarat daca le vor inchide gura prin otrava sau ii vor sinucide?


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by