Comunicatul integral al Parchetului General:
- "În urma examinării rechizitoriului, a dosarului cauzei și a referatelor întocmite de către procurorii din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică și Serviciului de îndrumare și control ce au format colectivul desemnat cu analizarea actelor de urmărire penală, constatând că rechizitoriul întocmit de către D.I.I.C.O.T. în dosarul ,,Caracal” întrunește condițiile legalității și temeiniciei, că au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă și există probele necesare și legal administrate, azi, 15 ianuarie 2020, procurorul general al P.Î.C.C.J., Bogdan Dimitrie Licu a confirmat rechizitoriul.
- Prin rechizitoriul confirmat, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului D.G. (Gheorghe Dincă - n.r.) pentru săvârșirea unui număr de 8 infracțiuni (trafic de persoane, trafic de minori, viol – două infracțiuni, omor calificat – două infracțiuni și profanarea de cadavre sau morminte – două infracțiuni) și a inculpatului R.Ș. (Ștefan Risipițeanu - n.r.) pentru săvârșirea infracțiunii de viol.
- De asemenea, în cauză au fost dispuse disjungeri, dispunându-se și continuarea cercetărilor in rem sub aspectul comiterii infracțiunilor de complicitate la omor, complicitate la trafic de persoane și trafic de minori.
- Confirmarea rechizitoriului de către procurorul ierarhic superior reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție".
DIICOT a trimis luni procurorului general interimar rechizitoriul în dosarul “Caracal”, iar Bogdan Licu a "constituit un colectiv" format din procurori pentru a examina actele de urmărire penală din dosar și pentru a "întocmi un referat cu propuneri, referat care va sta la baza fundamentării deciziei procurorului general", anunța Parchetul General.
Justificările de ce a omorît-o pe Luiza, că nu a mai vrut să facă sex cu el, care de fapt e o sugestie că la un moment dat fata ar fi vrut, că și-o amintește pe Luiza ,,zîmbitoare și desculță" și Dincă a spus că în perioada în care Luiza a fost sechestrată de el, fata, doar a băut apă, mîncare...După mine, care nu sînt din zonă, din domeniu, anchetatorii, polițiști, procurori au făcut totul ca să mascheze adevărul, oare unii au beneficiat de servicii ,,prestate" de fete sechestrate, sau au primit mită pentru a nu proceda așa cum prevede legea...?
Statul paralel...niște bugetari...polițiști, procurori, parcă învățați de judecători cum să facă, astfel încît Dincă să fie eliberat, că mai este nevoie de fete...Și nimeni nu va răspunde.
Se pare ca implicarea FBI ului are legatura cu bazele americane din Romania.
Si daca era psihopat cum de mai conduce masina? Lumea din preajma nu-l stie de psihipat?
Si 2 la mana FBI ul se implica doar cand sunt implicati cetateni americani.
Le-a traficat singur?:)
Dar el în loc să facă rost de niște bani, el le bătea pînă ce ele mureau, și atunci de unde bănișori?
saracu' om era carausul unor retele interlope de proxeneti care livrau fete tinere smecherilor de la nivel inalt si acum sacrifica pilonii ca sa protejeze piesele principale. nu m-ar mira ca si procurorii din olt si judecatori de varf sa fi folosit serviciile oferite de proxeneti cu ajutorul fetelor rapite.
despre ce vorbim? puterea absoluta corupe absolut. adevarul e dincolo de noi.
Mai greu e cu Luiza...inca nu s-au gasit probe ADN care sa confirme ca ea este victima.
Ceva explicatii? Sau intram la ”siguranta nationala”?
nimic grav, doar cosanguinitate.
Bestia asta nu are dreptul sa se mai numeasca om, nu poate fi incadrat ca om cineva care omoara pe cineva cu atata cruzime. In plus, nu a aratat remuscari, a incercat si furnizat informatii false, deci de fapt il doare fix pe stanga, stie ca nu va sta prea mult in inchisoare.
Deci, daca pedeapsa cu moartea nu se mai poate in UE, macar sa zaca pe viata in puscarie, fara eliberari conditionate sau recursuri compensatorii.
Habar nu avea de telefonul la 112. Toate astea i-au fost spuse cind au venit "anchetatorii".
Primul anunt a fost despre gasirea unui "corp carbonizat". Unde e "corpul", n-au mai apucat sa il aduca pentru ca s-a bagat presa?
Oasele erau albastre. De unde provenea culoarea, ce anume a ars albastru?