Cinci state ale căror cetățeni au murit în tragedia aviatică provocată de Iran, săptămâna trecută, se vor reuni joi, la Londra, pentru a discuta despre o posibilă acțiune legală împotriva Teheranului, a declarat pentru Reuters ministrul de externe al Ucrainei.

Vorbind în marja unei vizite oficiale pe care a făcut-o, luni, la Singapore, Vadim Pristaiko a spus că în cadrul reuniunii vor fi discutate și compensațiile pentru familiile îndoliate, dar și despre ancheta în cazul prăbușirii avionului care aparținea unei companii ucrainene.

Toți cei 176 de oameni aflați la bordul aeronavei au murit miercurea trecută, accidentul având loc la câteva minute după ce avionul decolase de pe aeroportul din Teheran și cu puțin timp înainte de lansarea atacului iranian asupra bazelor militare americane din Irak.

La bordul aeronavei se aflau pasageri din Iran, Canada, Suedia, Ucraina, Marea Britanie și Germania. Naționalitatea pasagerilor: 82 din Iran, 63 din Canada, 11 din Ucraina (inclusiv cei 9 membri ai echipajului), 10 din Suedia, 4 din Afganistan, 3 din Germania și 3 din Marea Britanie.

Iranul a recunoscut în cele din urmă că a doborât avionul din ”greșeală”, asumarea tragediei de către autorități declanșând proteste antiguvernamentale ale iranienilor.