Forțele de ordine iraniene au tras cu muniție de război și gaze lacrimogene în manifestanții care s-au strâns duminică la Teheran pentru a protesta faţă de doborârea unui avion de pasageri, potrivit unor înregistrări postate pe rețelele de socializare și verificate de Associated Press. În același timp, oamenii continuă luni protestele, pentru a treia zi consecutiv, în capitală.

HotNews.roFoto: Hotnews

Înregistrări, trimise Centrului pentru Drepturile Omului din Iran și verificate de The Associated Press, arată un grup de protestatari fugind după ce forțele de securitate au tras cu gaze lacrimogene, potrivit Mediafax.

O altă înregistrare arată o femeie care este cărată pe brațe de alte persoane, iar pe pământ se poate observa o dâră de sânge. Oamenii din jur se aud spunând că femeia a fost împușcată în picior. "Sângerează nonstop", afirmă o persoană.

Fotografii și înregistrări video arată bălți de sânge pe trotuare. Hossein Rahimi, șeful Poliției de la Teheran, a negat că forțele de ordine ar fi deschis focul asupra protestatarilor, spunând că "poliția a tratat cu răbdare și toleranță oamenii care s-au strâns" pentru a manifesta. Însă ordinea la proteste nu a fost asigurată doar de poliție, pe străzi fiind prezenți și membri ai Gardienilor Revoluţiei.

Cu ocazia protestelor din Iran, din luna noiembrie, soldate cu peste 300 de morți, Corpul Gardienilor Revoluţiei a fost acuzat că a deschis focul asupra demonstranților. Mii de persoane au protestat duminică față de doborârea avionului, scandând sloganuri împotriva ayatollahului Ali Khameneni, liderul suprem al Iranului.

Violenţe au izbucnit în Piaţa Azadi din Teheran, iar forţele de ordine au utilizat gloanţe de cauciuc şi gaze lacrimogene pentru dispersarea manifestanţilor, potrivit publicaţiilor The New York Times şi Independent.

Regimul de la Teheran a recunoscut sâmbătă că o unitate antiaeriană a Gardienilor Revoluţiei a doborât din greşeală avionul companiei Ukrainian Airlines, incident soldat cu moartea celor 176 de persoane aflate la bord. Avionul a fost doborât în contextul în care Iranul se temea de represalii după ce atacase baze militare din Irak ca ripostă la asasinarea de către SUA a comandantului militar iranian Qassem Soleimani.