Drama de război "1917: Speranță și moarte", de Sam Mendes, urcă de pe poziția a 17-a, pe primul loc în box office-ul nord-american, cu încasări de 36,5 milioane de dolari de vineri până duminică, potrivit Mediafax.

filmul 1917Foto: Hotnews

În timpul Primului Război Mondial, doi tineri soldați englezi primesc o misiune imposibilă. Ei trebuie să livreze un mesaj pe teritoriul inamic, care ar putea salva 1.600 de vieți omenești, potrivit Cinemagia. Lungmetrajul a primit recent premiile Globul de Aur pentru cea mai bună dramă și cea mai bună regie, precum și Critics' Choice Award pentru cel mai bun regizor.

Liderul săptămânii trecute, a noua și ultima parte a seriei originale "Războiul stelelor/ Star Wars", "Războiul Stelelor: Skywalker - Ascensiunea", de J. J. Abrams, a coborât pe locul al doilea, cu încasări de 15 milioane de dolari.

Filmul pune punct poveștii familiei Skywalker, dar compania Disney plănuiește alte producții dedicate unor personaje "Star Wars", începând din decembrie 2022. "Jumanji: Nivelul următor/ Jumanji: The Next Level", de Jake Kasdan, coboară și el un loc, până pe poziția a treia, cu încasări de 14 milioane de dolari.

În filmul de acțiune "Jumanji: The Next Level / Jumanji: Nivelul următor", gașca a revenit, dar jocul s-a schimbat. Jucătorii descoperă că nimic nu este așa cum s-ar fi așteptat. Trebuie să înfrunte deșerturi aride și munți înzăpeziți pentru a-l salva pe unul dintre ei, dar și pentru a reuși să scape cu viață din cel mai periculos joc din lume.

Top 10 al filmelor cu cele mai mari încasări în cinematografele nord-americane la sfârșitul săptămânii trecute este completat de "Like a Boss", de Miguel Arteta (10 milioane de dolari), "Just Mercy", de Destin Cretton (10 milioane de dolari), "Little Women", de Greta Gerwig (7,65 de milioane de dolari), "Underwater", de William Eubank (7 milioane de dolari), "Regatul de gheață 2/ Frozen 2", de Chris Buck și Jennifer Lee (5,76 de milioane de dolari), "La cuțite/ Knives Out", de Rian Johnson (5,72 de milioane de dolari), "Spioni deghizați/ Spies in Disguise", de Nick Bruno şi Troy Quane (5,10 milioane de dolari).