Elevii şi preşcolarii încep luni cursurile semestrului al doilea, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Următoarea vacanţă, cea de primăvară, este programată între 4 şi 21 aprilie, potrivit Agerpres. Într-un mesaj pe pagina sa de Facebook, Monica Anisie le transmite elevilor să nu uite să zâmbească și să se joace.

Elevii de la clasa a IV-a Foto: Hotnews

Pe 29 mai se vor încheia cursurile pentru clasa a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, iar pe 5 iunie pentru clasa a VIII-a. Elevii şi preşcolarii vor intra în vacanţa de vară pe 13 iunie. În acest an şcolar probele scrise/testele de citire din cadrul evaluărilor naţionale de la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a se vor desfăşura în intervalul 11 - 28 mai 2020.

Pe data de 10 iulie va avea loc prima repartizare computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a.

Ministrul Educației, Monica Anisie, le transmite elevilor un mesaj prin care îi îndeamnă ca pe lângă învățat să nu uite să zâmbească și să se joace. Anisie a scris pe Facebook că se gândește la fiecare elev și că le urează succes.

”Știu că pentru voi, dragi elevi, semestrul întâi a fost foarte scurt și ritmul pentru învățare și evaluare a fost unul alert și a presupus un efort susținut din partea voastră! Urmează un semestru mai lung și va trebui să vă concentrați asupra a ceea ce va urma, pentru unii dintre voi, simulări și examenele naționale, iar pentru alții, olimpiade, teste și teze! Dar, pe lângă toate acestea, nu uitați să zâmbiți și să vă jucați. Este un drept al vostru! Urmează un semestru mai lung și va trebui să vă concentrați asupra a ceea ce va urma, pentru unii dintre voi, simulări și examenele naționale, iar pentru alții, olimpiade, teste și teze! Dar, pe lângă toate acestea, nu uitați să zâmbiți și să vă jucați. Este un drept al vostru!”, scrie Monica Anisie.

Ministrul Educației are un mesaj și pentru profesori, cărora le transmite că au și ei dreptul să zâmbească, mai că începe debirocratizarea. Anisie le spune profesorilor că rolul ei este să le formeze elevilor competențe și în același timp să-i pregătească pentru viață.

”Și profesorii au dreptul să zâmbească, mai ales că semestrul al doilea reprezintă pentru noi, cadrele didactice, o provocare: începem #debirocratizarea! \uD83D\uDE42 Trebuie să ne concentrăm cu toții mai mult pe nevoile elevilor noștri, să le dezvoltam competențe, să îi aducem mai aproape de viață și, nu în ultimul rând, să le formăm caractere. Să îi învațăm să fie OAMENI! Starea de bine în școală depinde de fiecare dintre noi!”, le transmite Anisie profesorilor.