LIVEVIDEO Haosul pune din nou stăpânire pe Franța: Proteste masive și grevă în transporturi

de DG     HotNews.ro
Joi, 9 ianuarie 2020, 17:16 Actualitate | Esenţial


Proteste in Franta
Foto: Twitter
Haosul din transporturi a pus din nou stăpânire pe Franța în contextul în care sindicatele au reluat masivele proteste față de planul lui Emmanuel Macron de reformare a sistemului de pensii în a 36-a zi consecutivă de manifestații antiguvernamentale, devenind astfel una dintre cele mai longevive mișcări sociale, scrie euronews.

Protestele au loc la două zile după ce liderii sindicali au reluat negocierile cu guvernul.

Sunt plănuite 216 demonstrații în întreaga țară, a spus liderul sindical, Philippe Martinez, precizând că sindicaliștii luptă împotriva unei reforme proaste.

Societatea feroviară franceză a precizat că mersul trenurilor a fost dat peste cap în proporție de 60%-40%.

Autobuzele și metroul au fost și ele afectate și este așteptat ca zborurile și cursele maritime să fie amânate sau anulate în condițiile în care sindicatele reprezentându-i pe controlorii de trafic sau muncitorii din porturi s-au alăturat grevelor.

Cel mai mare protest era programat pentru Paris, dar demonstrații masive erau anunțate și în marile orașe Lyon, Toulouse, Bordeaux, Lille și Rennes. Liderii sindicali au chemat la un nou protest pentru sâmbătă.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















3094 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by