Scriitoarea americană Elizabeth Wurtzel, autoarea bestsellerului "Prozac Nation", lansat în 1994, în care a vorbit despre lupta sa cu depresia și dependența de droguri, a murit la vârsta de 52 de ani, într-un spital din New York, din cauza unui cancer mamar, scrie Mediafax.

Elizabeth WurtzelFoto: Wikipedia

Informația a fost făcută publică de soțul scriitoarei, Jim Freed.

Publicat pe când scriitoarea avea 27 de ani, romanul "Prozac Nation" a divizat criticii, unii lăudând candoarea cu care a fost scris, alții fiind de părere că este egocentric.

În 2012, scriitoarea a declarat că romanul, care include detalii despre viața ei sexuală, dependența de droguri și automutilare, este unul despre "maturizare".

Volumul este privit, de altfel, ca un simbol al generației X - persoanele născute în perioada 1961-1980 - și a impulsionat scrierile de factură confesivă.

Wurtzel a mai scris cărți precum "Bitch: In Praise of Difficult Women" și "More, Now, Again: A Memoir of Addiction", iar eseurile sale au apărut în numeroase publicații, printre care The New York Times.

În 2015, într-un articol pentru cotidianul american, Wurtzel a scris despre faptul că a fost diagnosticată cu cancer mamar, că a făcut chimioterapie și a suferit o dublă mastectomie. Ea le-a îndemnat pe femei să facă testul de depistare a mutației genetice BRCA, responsabilă de cancerul mamar.

Romanul "Prozac Nation" a stat la baza filmului "Prozac Nation", în regia lui Erik Skjoldbjærg, lansat în 2001, cu Christina Ricci și Jonathan Rhys Meyers în rolurile principale.