Violeta Alexandru: Fac un apel la pensionari să aleagă pensia pe card; pensiile cash se plătesc începând de joi

de V.M.     HotNews.ro
Miercuri, 8 ianuarie 2020, 1:11 Actualitate | Esenţial


Violeta Alexandru
Foto: Agerpres
Pensiile distribuite de Poşta Română în bani cash vor începe să fie transmise de poştaşi începând de joi, astfel că în luna ianuarie vor exista întârzieri de 3-4 zile faţă de o lună obişnuită în distribuirea pensiilor, a declarat marţi seara, la Digi 24, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, notează Agerpres.

„Nu e absolut nici un pericol (cu livrarea pensiilor în ianuarie, n.r.). Este un mic decalaj, cauzat de zilele libere de la începutul anului şi vom recupera acest decalaj. Dimineaţă am avut o nouă şedinţă şi fac acest lucru în fiecare zi, urmăresc de două ori pe zi, şi la începutul programului şi după, să văd ritmul în care se fac plăţile pentru pensii. Încep de joi (9 ianuarie, n.r.)”, a afirmat Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii a recomandat pensionarilor care pot primi pensia pe card să aleagă această metodă de distribuire a banilor.

„Ele (pensiile, n.r.) sunt în acest moment în procesare pentru plata pe card, nu vor fi cu nimic afectaţi pensionarii care îşi primesc banii pe card, şi fac un apel ca cei care au posibilitatea să primească pensiile pe card să o facă, pentru că, iată, contează fiecare zi în primirea banilor. Pentru cei care primesc banii la poartă, în cash, este acest decalaj cauzat de zilele libere, pe care le vom recupera”, a precizat Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii a explicat că întârzierea de distribuire a pensiilor cash în ianuarie a fost cauzată de procedurile specifice încheierii anului 2019.

„Începând de joi dimineaţă, Ministerul Finanţelor a pregătit deschiderea de credit, sunt nişte proceduri care nu se puteau face în decembrie, eu am fost foarte atentă încă de la sfârşitul anului, n-am pierdut nicio zi, m-a interesat în mod deosebit să nu existe nicio zi de întârziere imputabilă nouă, în sensul că am stat degeaba şi nu am făcut tot ce era omeneşte posibil. S-au deschis creditele la Ministerul Finanţelor, banii au ajuns în Trezorerie, este o procedură care nu se putea face, şi să fi vrut s-o fac în decembrie, până nu se închidea luna decembrie n-aveam cum să încep aceste proceduri pentru ianuarie”, a adăugat Violeta Alexandru.

Aceasta a precizat că a solicitat poştaşilor să scurteze termenul de două săptămâni în care în mod normal se finalizează distribuirea pensiilor la nivel naţional.

„Imediat ce am venit din aceste zile libere, mă refer la toţi angajaţii, că eu am lucrat şi în această perioadă, s-au deschis creditele, au ajuns banii în Trezorerie, au ajuns banii la Poşta Română. Se încep plăţile în teren cu joi dimineaţă, fapt care va face ca în zilele următoare oamenii să primească pensiile fără absolut niciun pericol să nu le primească. Ba chiar mi-am rugat colegii de la Poşta Română să facă un efort, şi, faţă de perioada de aproximativ două săptămâni cât dura acoperirea naţională pe întreg teritoriul României, să scurteze la o săptămână, să facă un efort. (Vor fi întârzieri, n.r.) de trei-patru zile faţă de calendarul obişnuit pentru pensiile care ajung cu poştaşul”, a încheiat ministrul Muncii.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2790 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Pensia pe card e buna pentru oraseni (Miercuri, 8 ianuarie 2020, 1:58)

    Sparafucile [utilizator]

    Fiindca au bancomate la discretie . Dar in mediul rural e o pacoste fiindca bancomatele sunt la mare distanta. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca abilitatea virstnicilor din mediul rural de a scoate bani de pe card e , cel mai adesea , la pamint. Unii se simt si in nesiguranta sa vina cu pensia cash de la mare distanta spre casa.
  • -1 (3 voturi)    
    Declaratia lui violeta alexandru. (Miercuri, 8 ianuarie 2020, 12:01)

    Theros [utilizator]

    va declar de o maniera fara echivoc ca asemenea caricaturi de oameni , rupti de realitatile din Romania nu au ce cauta nici portar la un minister. Cum poate acesta neica nimeni sa-si permita sa jigneasca pensionarii !!! In ce tara isi primeste solda?? De ce nu se duce in tara respectiva si sa ne lase pe noi ca ne descurcam fara acuala conducere a PNL care a scos Tara la mezat strinatatii!!


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by