Primarul din Câmpulung a fost implicat, luni seară, într-un accident produs în oraș, dar soldat doar cu pagube materiale. Edilul a fost prins băut la volan și a rămas fără permis, potrivit Mediafax.

Reprezentanții Poliției Argeș au transmis că accidentul s-a produs pe bulevardul I. C. Brătianu din Câmpulung, în coliziune fiind implicate două autoturisme.

“Din verificările efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung a rezultat că evenimentul nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale produse celor două autoturisme. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat unul dintre conducătorii auto se afla sub influența alcoolului, rezultând o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat”, au precizat sursele citate.

Potrivit acestora, bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. În plus, polițiștii au întocmit dosar penal, fiind luată și măsura reținerii permisului de conducere, pentru care a fost eliberată o dovadă fără drept de circulație.

Surse judiciare au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că șoferul băut și implicat în accident este primarul din Câmpulung, Liviu Țâroiu.

Acesta a avut o alcoolemie de 0,80 mg/l în aerul expirat și a fost dus la spital pentru recoltarea probelor biologice.

Edilul ar fi lovit o mașină oprită la semafor după ce ar fi venit de pe altă stradă, a efectuat viraj stânga și nu s-a încadrat corespunzător.