O fată de 13 ani din comuna Voineasa, județul Olt, a fost căutată, duminică seara, de polițiști, jandarmi, echipe ale Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt, dar și localnici. Autoritățile au fost sesizate prin 112, după ce fata a plecat de acasă și nu a mai revenit, potrivit Mediafax.

UPDATE 08.26 Fata a fost găsită în cursul nopţii, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt. În vederea protecţiei fetei minore, poliţiştii au informat reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Olt.

------

Potrivit IPJ Olt, fata a fost căutată atât pe raza comunei, cât și în împrejurimi de polițiști, jandarmi, pompieri și echipe ale Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt, cu sprijinul autorităților și locuitorilor din comuna Voineasa.

Autoritățile au fost sesizate duminică prin numărul 112 despre faptul că Vișoreanu Ionela Mădălina, de 13 ani, a plecat de acasă și nu a mai revenit.

Fata are 150-160 centimetri înălțime, aproximativ 45 de kilograme, constituție atletică, păr șaten și ochi căprui.

În momentul plecării, minora purta blugi albaștri, geacă din fâș gri și teniși negri.

Persoanele care au informații care pot duce la găsirea fetei sunt rugate să sune la 112 sau să se adreseze celei mai apropiate secții de poliție.