Premierul Ludovic Orban va face săptămâna viitoare o vizită de lucru la Bruxelles, la sediul instituţiilor europene și al NATO, unde se va întâlni cu liderii europeni și cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Este prima deplasare externă pe care Orban o are în calitate de prim-ministru.

Ludovic OrbanFoto: gov.ro

Potrivit unui comunicat al Guvernului, în perioada 7-9 ianuarie Ludovic Orban va face o vizită de lucru la Bruxelles, unde se va întâlni cu oficiali europeni și ai NATO. Astfel, în prima zi a vizitei, Orban va avea o întrevedere bilaterală cu Charles Michel, președintele Consiliului European, urmată de întâlniri cu oficiali ai Comisiei Europene, respectiv cu Michel Barnier, negociatorul-șef al Uniunii pentru retragerea Regatului Unit din UE, Oliver Varhelyi, comisar european pentru vecinătate și extindere, Frans Timmermans, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene și Johannes Hann, comisar european pentru buget și resurse umane.

În cea de a doua zi a vizitei la Bruxelles, premierul se va afla la Parlamentul European, unde va avea o întrevedere bilaterală cu David Sassoli, președintele Parlamentului European, urmată de o conferință comună de presă. Totodată, Orban va semna în cartea de onoare a Parlamentului European și va participa la reuniunea grupului PPE din Parlamentul European.

Tot în 8 ianuarie, șeful Executivului român va avea întâlniri cu lideri politici din Parlamentul European, respectiv cu Manfred Weber, președintele grupului PPE, precum și cu lideri ai altor grupuri parlamentare. De asemenea, el se va întâlni, la sediul Comisiei Europene, cu Margrethe Vestager și Valdis Dombrovskis, vicepreședinți executivi ai Comisiei Europene, precum și cu Adina Vălean, comisar european pentru transport. Programul include și o întâlnire cu europarlamentarii români, care va avea loc la sediul Reprezentanței Permanente a României la UE.

Joi, 9 ianuarie, Ludovic Orban va avea o întrevedere bilaterală cu Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, cei doi oficiali urmând să susțină declarații comune de presă.

Vizita la Bruxelles include și întrevederi ale prim-ministrului Ludovic Orban cu Donald Tusk, președintele Partidului Popular European, și cu Antonio Lopez Isturiz, secretarul general al Partidului Popular European, la sediul PPE. Tot joi, premierul va avea o întrevedere cu Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, urmată de o conferință de presă comună, și va participa la un dejun informal cu Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO. Programul la Bruxelles se va încheia cu vizita delegaței române la NATO.

Din delegația care îl va însoți pe premierul Ludovic Orban la Bruxelles fac parte Bogdan Aurescu, ministrul afacerilor externe, Cosmin Onisii, Cristina Buzașu și Andi Manciu, consilieri de stat ai prim-ministrului, adaugă Guvernul.