VIDEO Urs pe pârtia Clăbucet din Predeal. Mesaje Ro-Alert transmise populației

de Redactia     HotNews.ro
Sâmbătă, 4 ianuarie 2020, 15:56 Actualitate | Esenţial


Urs la Predeal
Foto: Facebook
Prezența unui urs a fost semnalată, sâmbătă, pe pârtia Clăbucet din Predeal. În zonă au intervenit jandarmii, care au reușit să alunge animalul până la 500 de metri de locul de îmbarcare pentru teleschi. ISU Brașov transmite mesaje de avertizare din oră în oră.



Potrivit Jandarmeriei Brașov, prezența ursului în zona pîrtiei a fost semnalată prin numărul de urgență 112, scrie Mediafax. La fața locului a mers o patrulă de jandarmi care a îndepărtat ursul din zonă, până la aproximativ 500 de metri depărtare de locul de îmbarcare pentru teleschi. Ulterior, în zonă au mai fost direcționate încă două patrule.





Reprezentanții ISU Brașov transmit mesaje Ro-Alert din oră în oră. Potrivit acestora, ursul este considerat periculos, iar turiștii sunt sfătuiți să nu se apropie de el și să nu încerce să îl hrănească.

"Evitați deplasarea în zonă, dacă nu este absolut necesară”, se mai arată în mesajul transmis populației.

Un urs a fost filmat pe pârtia Clăbucet din Predeal, la doar câțiva metri de turiști, și în 30 decembrie. Reprezentanții Jandarmeriei Brașov spuneau atunci că nu a fost necesară izolarea zonei și că turiștii nu au fost în pericol.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















6120 vizualizari

  • +8 (8 voturi)    
    si inca nu avem jandarmi MONTANI dotati (Sâmbătă, 4 ianuarie 2020, 16:17)

    Gryphus [utilizator]

    Romania are cea mai mare populatie de ursi din Europa dar nu avem nici macar 1 om pregatit pt situatiile in care un urs ajunge in zonele populate

    jandarmii se duc si striga la urs, fac ca maimutele sa sperie ursul, asta e 'sistemul' care functioneaza in romania
  • +5 (5 voturi)    
    Cred că îdepărtarea urșilor de pe (Sâmbătă, 4 ianuarie 2020, 16:38)

    Rescator [utilizator]

    Clăbucet este a *liberalului* superbogat care a
    dobândit cabanele de acolo la prețul unei biciclete
    second hand.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by