Sala Atrium a Bibliotecii Naţionale a fost "locaţia autentică” pentru "un Revelion de poveste“, comentează ironic deputatul USR Iulian Bulai, care a postat pe Facebook imagini cu mizeria rămasă după petrecerea de Anul Nou. "În obiectul de activitate nu scrie deloc, dar deloc că BNR se ocupă de chermeze", spune deputatul USR.

HotNews.roFoto: Hotnews

Postarea deputatului Iulian Bulai:

  • "„O locație autentică“ pentru petrecerea Revelionului. Plină de mizerie, vandalizată, practic, după Revelion. Nu mi-am imaginat niciodată că Biblioteca Națională a României, care-și împarte sediul cu Ministerul Culturii, e o „locație autentică“ pentru „un revelion de poveste“, cu Delia et co.
  • Promovat pe Facebook ca fiind organizat nu se știe de cine – poate de Biblioteca Națională însăși, deși ultima dată când am verificat, nu ăsta era obiectul ei de activitate. În obiectul de activitate nu scrie deloc, dar deloc!, că BNR se ocupă de chermeze. Nici că face viței la proțap pe scările Ministerului, de Ziua Națională, pe muzică de nuntă. Nici că noaptea, când nu e revelion, Biblioteca are program de discotecă în Sala Atrium, cu sute de oameni înghesuiți, care beau pe rupte.
  • Mă-ntreb: dlui ministru Gheorghiu nu-i miroase a mâncare în Minister? N-a văzut niciodată gunoaiele și urmele de vomă rămase pe aleile din jurul clădirii? Nu se-ntreabă ce se-ntâmplă dacă se-ntâmplă ceva? Hidranți, pompieri, cărțile din depozite. În general, ce trebuia să-nvățăm după Colectiv.
  • Pentru directoarea Carmen Mihaiu n-am întrebări. Doar uitați-vă cum arăta Sala Atrium a Bibliotecii Naționale pe 1 ianuarie 2020. Și cam cum arată „atmosfera“ de club de noapte, în restul anului, în acest „templu al culturii, patrimoniului și educației“.
  • Aștept însă scuze – cetățenilor care finanțează Biblioteca Națională – pentru toată această nesimțire".

Iulian Bulai a postat și imagini în care se poate vedea cum arăta în 1 ianuarie, după petrecerea de Revelion, sala Atrium a Bibliotecii Naționale.

Evenimentul ”Revelion în Bibliotecă” este încă activ pe Facebook: ”Cauți un loc inedit unde să îți petreci noaptea dintre ani? La fel și noi, tocmai de aceea am ajuns în cea mai autentică locație din București, în Biblioteca Națională”.

Organizatorii promiteau un Revelion ”cu ritm, cu dans, cu emoții, ”condimentat” de Delia, Damian&Brother și DJ Yanis. Prețul biletelor: 490 lei pentru open bar & open food și 590 de lei - VIP / open bar & open food & loc la masă.