Un român a decedat, miercuri, într-un accident în care au fost implicate 15 mașini pe autostrada A1 în Germania, a transmis MAE pentru MEDIAFAX. În mașinile accidentate erau și alți români, care au scăpat fără răni grave.

„Ambasada României la Berlin a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale în vederea obținerii unor informații suplimentare cu privire la accidentul rutier produs la data de 1 ianuarie 2020, pe autostrada A1, Republica Federală Germania, respectiv cetățenia și identitatea persoanelor afectate, starea de sănătate a acestora și circumstanțele producerii accidentului. Potrivit datelor obținute până la acest moment, MAE precizează că un cetățean român a decedat, ceilalți cetățeni români implicați în accident fiind în afara oricărui pericol”, a precizat MAE pentru MEDIAFAX.

Instituția anunță că a luat legătura cu familia românului decedat, iar Ambasada României la Berlin va începe procedurile de repatriere.

Două persoane au murit după ce 15 maşini s-au lovit pe Autostrada germană A1, în apropierea localităţii Wildeshausen. Alte şase persoane au fost grav rănite în accident. Serviciile de urgenţă au ajuns cu greu în zona accidentului din cauza blocării unui sens al autostrăzii şi a condiţiilor de ceaţă densă.