Reducerea vârstei de pensionare pentru șoferii de autobuz, troleibuz și vatmani până la 55 de ani, cel puțin 24 de zile lucătoare pe an concediu de odihnă și zile libere plătite cu ocazia unor evenimente familiale pentru aceste categorii de angajați sunt câteva dintre prevederile unui proiect de lege depus de mai mulți parlamentari USR și unul de la PSD.

HotNews.roFoto: Hotnews

Proiectul de act normativ prevede că personalul din transportul public regulat urban și metropolitan beneficiază de protecția legii, a organizațiilor profesionale și/sau sindicale și a autorității de stat în transportul public regulat urban și metropolitan în cazul: insultelor, calomniilor, amenințărilor, loviturilor sau al oricăror acte de violență care au legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu; desfășurării de anchete sau cercetări administrative sau penale, ca urmare a unor fapte săvârșite în timpul serviciului, scrie Mediafax.

De asemenea, proiectul prevede ca angajații unităților de transport public să beneficieze, printre altele, de:

  • concediu de odihnă anual, de cel puțin 24 de zile lucrătoare;
  • asistență și servicii medicale și psihologice, în caz de boală sau de accidente
  • proteze sau alte dispozitive medicale, precum și de medicamente;
  • indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă determinată de boală sau de accident de muncă;
  • materiale igienico-sanitare în mod gratuit;
  • ajutoare materiale de Paște și Crăciun și de Ziua Transportatorilor;
  • tichete de masă, tichete cadou, tichete de creșă sau alte tipuri de tichete de valoare acordate potrivit legii;
  • asigurare gratuită de viață, de sănătate, precum și pentru pagubele produse în cazul accidentelor și incidentelor rutiere;
  • zile libere plătite cu ocazia unor evenimente familiale, stabilite prin Contractul colectiv de muncă.

Angajatul va beneficia, conform proiectului, de ajutoare materiale la nașterea copilului/adopția unui copil minor și la căsătorie. În cazul în care angajatul decedează, familia va primi ajutoare materiale. Totodată, în cazul decesului unui membru al familiei, angajatul va primi ajutoare materiale.

În cazul concedierilor colective, personalul beneficiază de o sumă compensatorie al cărui cuantum nu poate fi mai mic decât nivelul a de cinci ori câștigul salarial mediu brut folosit la fundamentarea bugetului de stat.

De asemenea, potrivit proiectului, personalul din transportul public beneficiază, o dată pe an, de decontarea a 50% din cheltuielile efectuate în concediul de odihnă. Suma decontată nu va putea depăși nivelul a de trei ori salariul minim brut pe țară garantat în plată.

O altă prevedere introdusă este ca angajatul să beneficieze de tratament medical în străinătate pentru afecțiuni din timpul serviciului, în situația în care acestea nu pot fi tratate în țară.

Proiectul de lege prevede că membrii familiei beneficiază gratuit de: asistență medicală și medicamente în cadrul sistemului de asigurări de sănătate; legitimații de călătorie gratuite pe transport public regulat urban și metropolitan.

De asemenea, copiii angajatului decedat ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, beneficiază de plata de către angajator a taxei de școlarizare de până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 23 de ani.

Proiectul de lege vine cu obligații pentru angajator. Acesta are astfel datoria, printre altele:

  • să pună la dispoziția angajaților, potrivit specificului muncii și sarcinilor de serviciu, instalațiile, aparatura, sculele și materialele necesare în scopul folosirii complete și eficiente a timpului de lucru;
  • să ia măsurile necesare pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă, asigurarea condițiilor specifice de protecția muncii și precum și instruirea personalului în acest domeniu.

Salariul de bază al angajaților se calculează pornind de la salariul minim brut pe țară, majorat cu coeficienți minimi de ierarhizare, dupa cum urmează: necalificați (1); calificați (1,5); conducători autobuze, troleibuze, vatmani (1,7). De asemenea, coeficientul personalului administrativ și de specialitate este calculat în funcție de nivelul de pregătire: școala profesională, studii liceale (1,4); studiile liceale+curs de calificare (1,45); școala postliceală (1,5); școala de maiștri (1,6); studiile superioare de scurtă durată (1,8); studiile superioare de lungă durată (2,2).

Pentru asigurarea securității și sănătății în muncă, angatorul și angajatul din transportul public vor ține cont de ameliorarea reală a condițiilor de muncă iar dacă acest lucru nu este posibil, se vor acorda compensări în bani sau de altă natură.

"Pentru participarea nemijlocită a salariaților la luarea deciziilor se va înființa Comitetul de Sănătate și Securitate în Muncă. C.S.S.M. este constituit din reprezentanții desemnați de Organizațiile Sindicale și reprezentanți desemnați de angajator, pe de altă parte, în numar egal", se arată în proiectul de act normativ.

Măsurile pentru ameliorarea condițiilor de muncă ar urma să fie stabilite împreună cu reprezentanții sindicali.

Pentru asigurarea securității salariaților în muncă, angajatorul are obligația, conform proiectului, de a adopta cel puțin următoarele măsuri:

  • efectuarea instructajelor periodice de securitate și sănătate în muncă;
  • asigurarea dotării instalațiilor, mașinilor și utilajelor cu dispozitive de protecție, cu aparatură de măsură și control al parametrilor tehnologici și de avertizare a stărilor de pericol, precum și efectuarea verificărilor periodice în scopul menținerii în permanentă stare de funcționare a acestora;
  • asigurarea funcționării permanente a instalațiilor și sistemelor de captare, reținere și neutralizare a substanțelor nocive degajate în desfășurarea proceselor tehnologice;
  • analiza periodică, împreună cu inspectoratele de stat teritoriale pentru securitatea și sănătatea în muncă și cu organele sanitare competente, a cauzelor accidentelor de muncă și îmbolnăvirilor profesionale;
  • îndepărtarea de urgență a cauzelor generatoare de accidente de muncă și adoptarea unor măsuri eficiente în vederea eliminării grabnice a cauzelor îmbolnăvirilor profesionale;
  • diagnosticarea factorilor nocivi ale căror niveluri depășesc limitele admise în normele naționale și intemationale la care România a aderat;
  • admiterea la lucru numai a persoanelor care, în urma controlului medical periodic și a verificării aptitudinilor psihologice profesionale, corespund sarcinilor de muncă pe care urmează să le execute;
  • măsurarea periodică a parametrilor ce caracterizează condițiile de muncă și factorii de mediu cu aparaturi și personal autorizat; la prelucrarea și analiză probelor vor participa și reprezentanții din partea organizației sindicale reprezentative;
  • aplicarea unor măsuri în vederea eliminării tuturor factorilor de risc ce pot pune în pericol viață sau sănătatea oamenilor;
  • în cazul în care personalul unității suferă, în timpul serviciului, vătămări corporale sau agresiuni din partea călătorilor transportați sau a altor persoane cu care intră în contact, salariații implicați și unitatea au obligația de a interprinde măsuri legale ce le revin fiecăruia pentru atragerea răspunderii civile, penale sau patrimoniale, după caz.

O altă prevedere interzice repunerea în funcțiune a instalațiilor, mașinilor și utilajelor care au fost oprite de organele teritoriale de specialitate, din cauza nerespectării normelor de protecție a muncii, înainte de a fi eliminate abaterile.

De asemenea, potrivit statutului, angajatorul are obligația să notifice salariații asupra tuturor riscurilor specifice postului, la care se expun în procesul muncii. În lipsa unor condiții de muncă care să le asigure securitatea în muncă, salariații pot refuza lucrul pe perioada în care persistă pericolul, fără a suporta nicio diminuare a drepturilor înscrise în contractul individual de muncă. Angajatorul va efectua, cel puțin o dată pe an, controale medicale pentru salariați. Unitatea de transport public se va asigura că salariatul își va schimba locul de muncă în situația în care starea de sănătate impune acest lucru.

La cererea uneia dintre părți, medicii și inspectorii de producție a muncii vor fi consultați în vederea reducerii duratei timpului de lucru și a acordării de concedii de odihnă suplimentare.

Șoferii de autobuz, troleibuz și vatmanii se vor putea pensiona mai devreme, în funcție de anii petrecuți în muncă.

Astfel, cei care au muncit cel puțin 30 de ani se vor putea pensiona la vâsta de 55 de ani, pentru 25 de ani de muncă se vor putea pensiona la vârsta de 57 de ani, iar la vârsta de 60 de ani se vor putea pensiona cei care au muncit cel puțin 20 de ani.

Propunerea legislativă mai prevede că responsabilitatea identificării surselor de finanțare pentru personalul din transportul public urban și metropolitan revine Guvernului.

Argumentele inițiatorilor legii

Inițiatorii proiectului de lege motivează acest demers prin faptul că șoferii de autobuz, de troleibuz și vatmanii sunt expuși unor numeroși factori de risc pentru sănătatea și securitatea angajatului, precum: "șederi prelungite în poziții obositoare sau dureroase din cauza vibrațiilor la nivelul întregului organism, care suprasolicită coloana vertebrală, membrele superioare și inferioare pe o perioadă îndelungată de timp; suprasolicitare psihică din cauza numeroaselor situații înregistrate zilnic în condițiile traficului intens din orașele țării, situații în care conducătorul auto trebuie să ia o decizie imediată și impetuos corectă pentru a evita accidentele din trafic (alte autovehicule, pietoni), fără a pune în pericol siguranța și sănătatea călătorilor (bătrâni, copii, persoane cu dizabilități etc.) care folosesc mijloacele de transport în comun; risc de a dezvolta boli psihice din cauza unor evenimente, precum accidente rutiere cu victime, amenințări și agresiuni ale călătorilor".

De asemenea, alte riscuri la care se expun, potrivit inițiatorilor, includ substanțele nocive precum monoxid de carbon, azbest și radiații cauzate de amplasarea pe fiecare mijloc de transport în comun a mai multor dispozitive de tip PIOS, GPS, care funcționează concomitent și permanent.

"Cele mai frecvente probleme de sănătate raportate de șoferi și certificate prin rapoartele de analize efectuate periodic sunt durerile lombare, excesul de greutate, boli metabolice, afecțiuni cardiovasculare, respiratorii și stresul asociat locului de muncă. Rapoartele de monitorizare a sănătății angajaților existente în baza de date a fiecărui operator de transport în comun urban și metropolitan certifică creșterea incidenței, precum și agravarea acestor boli profesionale", potrivit expunerii de motive.

Propunerea este susținută de nouă deputați și senatori USR, printre care Adrian Wiener și Cristina-Ionela Iurișniți, dar și de deputatul PSD Vasile Cîtea.

Proiectul este înregistrat, pentru debzatere, la Senat, ca prim for legislativ sesizat, Camera Deputaților fiind decizională în acest caz.