​Ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman, a transmis, marți, un mesaj de Anul Nou în care spune că americanii sunt aici și vor rămâne aici, iar ”împreună vom realiza lucruri extraordinare”. Diplomatul vorbește despre reforma judiciară, pentru a asigura un sistem penal fiabil şi transparent astfel încât să fie eliminată posibilitatea ca infractorii să-și păstreze câştigurile obţinute în mod ilicit.

Adrian Zuckerman si IohannisFoto: Captura

Zuckerman mai invocă nevoia unor ”privatizări suplimentare”, afirmând că trebuie să ia sfârșit ”capacitatea oligarhilor şi a baronilor cu legături politice de a controla interesele de afaceri şi de a limita concurenţa pe piaţa liberă”.

În același timp, Statele Unite vor continua să sprijine forţele armate române în eforturile lor continue de a apăra ţara de ameninţări externe. Rolul crucial al României în NATO, apărând flancul estic al Europei, nu poate fi subestimat, spune diplomatul, precizând că Statele Unite vor continua să fie aliatul neclintit al României şi al NATO şi să asigure complet capacităţile de apărare ale României.

Redăm mesajul ambasadorului:

”Prieteni,

După două săptămâni petrecute în această ţară frumoasă, mă bucură şi admir din plin ceea ce au realizat românii. Sunt încrezător că 2020 va aduce succese şi mai mari pentru România şi parteneriatul nostru strategic. Privind spre viitor, doresc să subliniez clar, în numele preşedintelui Trump şi al poporului american, că americanii sunt aici, vor rămâne aici şi, împreună cu poporul român, vor realiza lucruri extraordinare în 2020.

A sosit momentul ca românii să-şi reafirme rolul de frunte în Europa şi în lume, în domeniile artelor şi ştiinţei, în producţia agricolă, în producţia de energie şi cea industrială, construind o economie vibrantă şi o societate măreaţă care trăieşte în conformitate cu şi respectă statul de drept şi libertatea religioasă. Românii ar trebui să trăiască fără să se teamă pentru siguranţa lor şi la adăpost de influenţele străine maligne. Românii au suferit destul; acum este momentul ca ei să prospere. Acum este timpul ca toţi românii să îşi crească nivelul de trai, nu doar elita şi cei cu legături politice.

Preşedintele Trump şi Guvernul Statelor Unite sunt angajaţi să colaboreze cu preşedintele Iohannis şi cu guvernul premierului Orban asupra unei diversităţi de priorităţi. Cea mai importantă dintre acestea este reforma judiciară, pentru a asigura un sistem judiciar şi penal fiabil şi transparent şi pentru eliminarea capacităţii infractorilor de a păstra câştigurile obţinute în mod ilicit. Elitele şi persoanele cu legături politice nu ar trebui să aibă un refugiu în interiorul sau în afara României. Statele Unite se angajează să îşi folosească toate resursele de aplicare a legii disponibile, pentru a ajuta România să scape de flagelul corupţiei. Combaterea traficului de persoane, o încălcare a drepturilor elementare ale omului şi a decenţei, pe care ambele noastre naţiuni şi-au luat angajamentul să o sprijine, va fi o prioritate.

Statele Unite vor continua să sprijine forţele armate române în eforturile lor continue de a apăra ţara de ameninţări externe. Rolul crucial al României în NATO, apărând flancul estic al Europei, nu poate fi subestimat. Statele Unite vor continua să fie aliatul neclintit al României şi al NATO şi să asigure complet capacităţile de apărare ale României.

În plus, Statele Unite vor fi partenerul României şi o vor sprijini să îşi valorifice adevăratul potenţial economic. Asigurarea existenţei unor legi şi reglementări fiscale şi de afaceri realiste va aduce mari beneficii. Este absolut necesar ca povara pe care o reprezintă corupţia endemică pentru economie să dispară.

Capacitatea oligarhilor şi a baronilor cu legături politice de a controla interesele de afaceri şi de a limita concurenţa pe piaţa liberă trebuie să ia sfârşit. Este nevoie de privatizări suplimentare. Doar un mediu de afaceri stabil, previzibil şi complet transparent poate atrage investiţiile necesare pentru a impulsiona dezvoltarea şi promovarea unei economii competitive. Transparenţa şi responsabilitatea în afaceri sunt primordiale. Am încredere deplină că toate aceste obiective ambiţioase pot fi îndeplinite. România este la un pas de măreţie. Momentul de pornire este acum. La Mulţi Ani şi Dumnezeu să binecuvânteze popoarele român şi american”.