Legea care prevede eliminarea supraaccizei la carburanți și a supraimpozitării contractelor de muncă part-time a fost promulgată de către președintele Klaus Iohannis. Actul normativ, inițiat de PNL, a fost adoptat de către deputați la începutul lunii decembrie. Această reducere în privinţa carburanţilor va însemna că acciza în România va fi mai mică decât minimul impus la nivel european.

CarburanțiFoto: Flickr

Administrația prezidențială a anunțat luni că șeful statului a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Legea - care elimină supraimpozitarea contractelor part-time și modifică anexa din Codul fiscal privind accizele și taxele speciale - va intra în vigoare la 1 ianuarie 2020.

La începutul lunii, şeful statului spunea că va promulga aceste măsuri, motivând că trebuie luate pentru a încuraja în ansamblu economia, chiar dacă pe termen scurt au "un oarecare impact bugetar negativ".

"Eliminarea supraaccizei şi o posibilă creştere pentru a îndeplini limita cerută de Comisia Europeană, totuşi, vor duce la o scădere considerabilă a taxării carburanţilor, vorbim de o scădere destul de importantă, eliminând supraacciza, iar o majorare până la limita cerută de Comisa Europeană este foarte, foarte mică, deci suntem foarte, foarte aproape de acea limită. Sunt convins că Guvernul va reglementa aceste chestiuni", declara Iohannis.

Contactat de HotNews.ro, consultantul fiscal Adrian Bența a spus că prețul unui plin de benzină s-ar reduce cu 15-20 lei, în funcție de capacitatea rezervorului. În cazul de față au fost luate în calcul rezervoare de 40 și 50 de litri. Ar fi vorba de o reducere de 38 de bani pentru fiecare litru, spune el.

Totodată, supraimpozitarea contractelor de muncă cu timp parţial a fost eliminată în vederea aplicării unei baze de calcul pentru contribuţiile sociale şi a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate în funcţie de salariul realizat, nu în funcţie de salariul de bază minim brut pe ţară.

Camera Deputaților a adoptat în 4 decembrie, în calitate de for decizional, proiectul de lege care vizează modificarea Codului Fiscal prin eliminarea supraaccizei la carburanți și a supraimpozitării contractelor part-time.

"Având în vedere toate efectele negative generate de acciza majorată pentru carburanți și de supra-impozitarea contractelor de muncă cu timp parțial (prin modalitatea de determinare a bazei de calcul pentru contribuțiile sociale și a contribuțiilor de asigurări de sănătate), propunem următoarele măsuri:

  • Diminuarea accizei la carburanți, la nivelul anterior majorării operate în a doua parte a anului 2017;
  • Eliminarea supraimpozitării contractelor de muncă cu timp parțial și aplicarea unei baze de calcul pentru contribuțiile sociale și a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate în funcție de salariul realizat și nu în funcție de salariul de bază minim brut pe țară, care ține de o decizie discreționară a Guvernului", se arată în expunerea de motive a actului normativ.

Inițiatorii legii spun că prin eliminarea supraaccizei prețul carburanților la pompă va scădea.

La începutul lunii noiembrie, Ministerul de Finanțe anunța, într-un răspuns la o interpelare adresată de Florin Roman, deputat PNL, că statul român a colectat din septembrie 2017 până în prezent suma de aproximativ 5,8 miliarde de lei, prin introducerea supraaccizei la carburanți.

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a publicat la jumătatea acestei luni nivelul accizelor aplicabil în anul 2020. Acestea au crescut, iar asta se va reflecta în prețuri. Odată promulgată de către președintele Iohannis eliminarea supraaccizei la carburanți, tabelul va trebui actualizat cu noile valori de către ministrul Finanțelor, Florin Cîțu.

CITEȘTE ȘI:Cresc accizele, cresc prețurile. Un plin de benzină va fi mai scump cu 3-4 lei/ Lucrurile s-ar putea schimba dacă Iohannis promulgă eliminarea supraaccizei