Polițiștii fac cercetări în acest caz.
Unul dintre tinerii agresați a povestit tot ce s-a întâmplat pe contul său de Instagram. Acesta susține că, împreună cu fratele său și iubitele lor, au închiriat două ATV-uri și, în timp ce se plimbau, accesul le-a fost blocat într-o zonă care ar fi proprietate privată, dar care nu era semnalizată.
„Nu era niciun gard, absolut nimic de felul ăsta. Pe unde am intrat noi, ni s-a blocat accesul să ieșim afară de un Jepp din care s-a coborât un om, a luat de jos un par de vreo 10 cm grosime, la vreo 4 metri și a început să ne amenințe. La scurt timp după chestia asta, fratele meu a încercat să le explice cum stă situația și să ne lase să plecăm că nu am greșit cu absolut nimic și că ne pare rău, dar când să plecăm ne-au spus că nu plecăm nicăieri, agresându-le pe iubitele noastre și așa mai departe. Ce am aflat concret este că dânsul este fratele viceprimarului din Arieșeni, ceea ce mi se pare un lucru foarte nepotrivit. Și el, la rândul lui s-a coborât din mașină și a început să ne lovească. (...) Am luat un par după cap, am picat, fratele meu a încercat să mă ridice, la rândul lui și el somn după mine. Nu știu ce s-a întâmplat din acele momente, am văzut doar că iubitele noastre nu au fost lăsate să plece nicicum de pe așa zisa proprietate privată", a povestit tânărul.
Polițiștii au fost sesizați de unul dintre bărbații din Arieșeni, care a spus că pe proprietatea familiei au intrat mai multe ATV-uri. „Când au ajuns colegii acolo au constat faptul că avusese loc un conflict între două persoane din Arieșeni și doi tineri din Arad, care erau cu ATV-urile în zona respectivă, s-au agresat reciproc și și-au adresat amenințări, iar două ATV-uri erau avariate. Cert este că a avut loc o altercație, în urma căreia cele două persoane din Arad au fost și transportate la spital și investigate medical. La noi au fost depuse plângeri de către toate persoanele implicate și de către societatea care deține ATV-urile", a declarat, pentru MEDIAFAX, Luminița Prodan, purtătorul de cuvânt al IPJ Alba.
Polițiștii fac cercetări într-un dosar de loviri și alte violențe, distrugere și amenințare.
De fapt aici e simplu: TOTUL este proprietate privata, mai putin caile de acces. Chiar si padurea este proprietate privata, la fel si lacul din padure este al cuiva.
Dar de ce sa ne limitam la ATV-uri, cu TAB-ul nu se poate intra si face o plimbare cu prietena?
La Arad pe strada (proprietate publica) ai voie cu ATV-ul?!?!?!?
Nu de alta dar ATV-urile ăstea cam strică terenul pe unde rulează ele.
unii nu inteleg ca fac un zgomot infernal atv-urile si ca nu toti oamenii sunt dispusi sa auda pe terenul propriu zgomotul facut
altii beti, prea violenti si iuti la manie gata sa omoare pe cei ce au gresit . sa dai cu parul e deja grav
Stirea asta este inca o dovada ca cei ajunsi la putere nu sunt altceva decat niste interlopi, mafioti, infractori sau borfasi. Le place sa ameninte si sa loveasca pentru ca este singurul limbaj pe care il cunosc. Niste parveniti care nu au muncit deloc dar au obtinut averi prin metode numai de ei stiute, iar odata ajunsi la putere se tin cu dintii de ea.
Daca tot voia Dracnev sa ne apropie de China, eu zic sa luam exemplu d-acolo. Coruptii stau pe viata in puscarie. Pai nu? Doar nu copiem si interpretam legi care ne convin noua sa furam, nu dom' Nemustacios? Hai sa fim consecventi.
2. In SUA probabil cel putin ATV-ul sfarsea ciuruit.
Da, in US daca pasea peste linia delimitata il puteam ciurui, asa este, dar atata vreme cat esti in tara asta, respecti regulile de aici. Altfel putem sa vorbim de legile din Babylon sau faimoasele raportari de "la furt iti tai mana, la viol iti tai...".
Deci aici legea spune ca nu ai voie sa te atingi de persoana aia, nici macar nu ai voie sa ii indrepti gulerul daca sta stramb.
Daca vin oi si berbeci pe ATV la tine pe gazonul proaspat facut si esti atat de tampit sa nu pui indicatoare, este simplu. Chemi politia. Tinand cont ca e viceprimar, sunt sigur ca militienii s-ar fi prezentat in 5 minute.
Deci, despre ce vorbim?
Este insa de mirare cum romanii in ziua de azi viseaza garduri si imprejmuiri cand in toata istoria in loc sa faca cetati cu ziduri (au fost, dar putine) isi dadeau foc la case, la recolta si otraveau fantanile pentru a se refugia in munti.
2) Baietii cu iubitele erau pe vreun drum sau intrasera in curte langa casa omului, ca asa se vede din filmare ?
3) Daca nu erau pe un drum public, eu zica ca trebuia sa ii scobeasca. Sa mearga la mamicutele lor nu sa faca pe instagramistii in Apuseni.
Cu educatia din ziua de azi, nu ma mir ca borfasii se dau victime.
Dacă proprietatea nu e marcată (îngrădită), cum să știi unde se temină sptiul public și unde începe proprietatea privată ?!
Nu sunt in nici un caz de acord sa fie batuti dar sunt ferm convins ca dupa mai multe cazuri cand vezi un ATV pur si simplu turbezi de manie. Se numeste "temporary insanity". Nu dovedeste decat ca esti om.