Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, s-a întâlnit, din nou, luni, cu reprezentanți ai grefierilor, fiind abordate teme precum statutul grefierilor, probleme salariale, recunoaşterea legală a orelor suplimentare şi organizarea în perspectivă a profesiei de grefier, conform unui comunicat al MJ.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Întâlnirea a consacrat o perspectivă de cooperare între Ministerul Justiţiei (MJ) şi sindicatele grefierilor. Ministerul Justiţiei îşi exprimă încrederea că, în urma acestor două întâlniri şi a poziţiei Guvernului Orban, sindicatele grefierilor vor opri mişcările de protest din ultimele zile”, potrivit sursei citate.

Cătălin Predoiu s-a întâlnit și vineri cu reprezentanții grefierilor, după recentele proteste ale acestora, pe fondul nemulțumirilor legate propunerea de abrogare a legii pensiilor speciale, potrivit Mediafax.