Instanţa a aprobat eliberarea condiţionată a fostului primar din Deva, Mircia Muntean / El a executat mai puțin de jumătate din pedeapsă

de V.M.     HotNews.ro
Luni, 23 decembrie 2019, 18:41 Actualitate | Esenţial


Mircia Muntean, scos din boscheti dupa accidentul din 2014
Foto: Captura YouTube
Judecătoria Deva a aprobat luni propunerea de eliberare condiţionată a fostului primar al municipiului Deva, Mircia Muntean, condamnat la o pedeapsă de 6 ani de închisoare cu executare pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului şi pentru abuz în serviciu, informează Agerpres.

Hotărârea instanţei poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare, se arată în minuta postată luni pe portalul instanţelor de judecată.

Potrivit acesteia, după eliberare, Muntean va trebui să respecte mai multe măsuri de supraveghere, cum ar fi să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Hunedoara la termenele stabilite, să anunţe orice schimbare a locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile, să comunice schimbarea locului de muncă şi controlul mijloacelor sale de existenţă. De asemenea, Muntean nu va putea părăsi teritoriul României.

Mircia Muntean a fost condamnat, în aprilie 2017, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) la 6 ani de închisoare, pedeapsă rezultată din două dosare penale.

Astfel, în anul 2013, fostul primar al municipiului Deva a primit patru ani de închisoare, cu suspendare, pentru abuz în serviciu într-un dosar care a avut ca obiect un schimb de terenuri.

Ulterior, Mircia Muntean a mai fost condamnat de ÎCCJ la doi ani de închisoare în anul 2017 pentru că a condus un autoturism în stare de ebrietate şi a fost implicat într-un accident de circulaţie pe şoseaua de centură a municipiului Deva.

ÎCCJ a contopit cele două pedepse şi a revocat beneficiul suspendării primit la primul dosar.

Mircia Muntean a fost închis în Penitenciarul Deva şi a muncit la biblioteca închisorii.

Mircia Muntean a fost primar al municipiului Deva timp de patru mandate, în perioada 1996-2012. În anul 2012, Muntean a fost ales deputat, iar în anul 2016 a câştigat, din nou, Primăria Deva, pe care a condus-o până în 2017.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















4901 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by