Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a trimis o scrisoare Parlamentului cu privire la măsurile privind implementarea recomandărilor adresate României de către GRECO, în care arată că șase din 13 recomandări au rămas neimplementate, transmite Mediafax.

Predoiu la audieriFoto: Hotnews

Deputații au avut pe ordinea de zi a Biroului Permanent de luni, scrisoarea din partea ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, referitoare la măsurile privind implementarea recomandărilor adresate României de către Grupul de State împotriva Corupției (GRECO), document trimis comisiei juridice pentru un punct de vedere.

„GRECO a concluzionat că România a implementat satisfăcător sau a tratat în mod satisfăcător patru din cele treisprezece recomandări în Raportul de evaluare aferent Rundei a patra. Trei dintre recomandările celelalte sunt parțial implementate, iar șase rămân neimplementate”, se arată în scrisoarea lui Cătălin Predoiu.

GRECO a solicitat șefului delegației României să prezinte un raport privind acțiunile întreprinse pentru implementarea recomandărilor în curs până la data de 30 iunie 2020.

„În acest context, în condițiie în care România trebuie să transmită GRECO informații privind implementarea recomandărilor până la data de 30 iunie 2020, vă adresăm rugămintea de a dispune măsurile necesare la nivel legislativ și administrativ pentru implementarea recomandărilor restante”, solicită ministrul.