Procurorul Gabriela Scutea, de la Parchetul Curții de Apel Brașov, și-a depus candidatura pentru funcția de procuror-șef al Parchetului General, a confirmat, pentru MEDIAFAX, magistratul.

HotNews.roFoto: Hotnews

Aceasta este cea de-a doua candidatură anunțată pentru această unitate de parchet. Daniel Horodniceanu a spus, anterior, pentru Mediafax, că s-a înscris în cursa pentru funcțiile de procuror general și de procuror-șef DIICOT.

Gabriela Scutea este procuror la Parchetul Curții de Apel Brașov. În trecut, a ocupat funcțiile de secretar de stat în Ministerul Justiției și de adjunct al procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi.

Luni este ultima zi în care procurorii își pot depune candidaturile pentru conducerea DNA, DIICOT și a Parchetului General (PG), la sediul Ministerului Justiției (MJ), în ianuarie 2020 urmând să fie făcute propunerile pentru aceste funcții.

„Sunt mai multe candidaturi, sperăm să fie și altele. Mai este și astăzi o zi. Nu aș vrea să dau detalii privind numărul sau persoanele, pentru că nu doresc să influențez pe cei care se mai pot gândi că mai au timp să se înscrie. Nu vreau să descurajez pe nimeni, nu vreau să încurajez pe nimeni, din start. E o competiție transparentă, o comisie de interviu lărgită, nu are doar membri din minister. Comisia va intervieva, vom discuta, apoi vom lua decizie”, a spus ministrul Predoiu, luni dimineața, la intrarea în Ministerul Justiției.

Ministrul a adăugat că are încredere în responsabilitatea procurorilor din Ministerul Public.

„Este foarte important (să se înscrie - n.red.). Stabilitatea sistemului este importantă, e important să avem procurori șefi, prim-adjuncți, adjuncți, șefi de secție, adjunct de șef de secție numiți conform procedurii legale, stabil, pe post, care să poată începe o reformă în ministerul Public, să impulsioneze activitatea procurorilor, cu respectarea tuturor garanțiilor, astfel încât, să punctăm față de cetețeni, să punctăm față de Comisia Europeană, să punctăm față de magistrați în sensul calității, în sensul ritmicității activității, tot ce așteaptă societatea de la Ministerul Public”, a adăugat ministrul Justiției.

Procurorii pot depune cereri de înscriere, până luni, la Direcția resurse umane a Ministerului Justiției din București.

Lista procurorilor care îndeplinesc condițiile legale de participare la selecție și programarea interviurilor se va afișa la sediul Ministerului Justiției și se va publica pe pagina de internet, până la dată pe 24 decembrie, ora 24.00, conform sursei citate.