Mandatul procurorului general interimar, Bogdan Licu, a fost prelungit cu încă două luni de către Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Acest punct nu se afla pe ordinea de zi a ședinței procurorilor din CSM și a fost introdus la cererea ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, au declarat surse oficiale pentru HotNews.ro.

Bogdan LicuFoto: Agerpres

Pe ordinea de zi a ședinței de joi a Secției pentru procurori a CSM nu se afla și prelungirea delegării lui Bogdan Licu la conducerea Parchetului General, iar acest punct a fost introdus pe ordinea de zi la cererea lui Predoiu.

Secția pentru procurori a CSM a decis, astfel, să îi prelungească cu încă două luni mandatul lui Licu, au declarat pentru HotNews.ro surse oficiale. Mandatul lui Licu expira în 27 decembrie.

Parchetul General funcționează fără procuror-șef plin din luna aprilie a acestui an, când s-a încheiat mandatul lui Augustin Lazăr. El s-a pensionat odată cu încheierea mandatului, pe fondul scandalului legat de activitatea sa de procuror în perioada comunismului, când a respins eliberarea înainte de termen din Penitenciarul de la Aiud a disidentului Iulius Filip.

Procurorii din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) au decis atunci ca procurorul șef adjunct Bogdan Licu să preia funcția de procuror general interimar pentru o perioadă de cel mult două luni. De atunci, mandatul acestuia a fost prelungit.

Bogdan Licu este acuzat de plagiat în teza de doctorat susținută la Academia SRI, sub coordonarea lui Gabriel Oprea. La începutul lunii decembrie, procurorul general interimar, Bogdan Licu, a fost acuzat de un nou plagiat. Acesta ar fi „copiat mare parte dintr-un capitol pe care l-a scris într-o carte apărută în 2005”, a scris Sorin Semeniuc, pe site-ul linx.crji.org. Este vorba de capitolul „Criminogeneza corupției” care conține, potrivit sursei citate, „fragmente sustrase din opt surse care nu sunt menționate nicăieri”.

Ministerul Justiţiei a anunţat, în 2 decembrie, că a declanșat procedura de selecție a procurorilor pentru conducerea DNA, a DIICOT și a Parchetului General. Cererile de înscriere la concurs pot fi depuse până în 23 decembrie, iar procedura de selecție este programată să se încheie în 22 ianuarie 2020, când ar urma ca propunerile pentru aceste posturi să fie trimise Consiliului Superior al Magistraturii. În 10 decembrie, procurorul general interimar Bogdan Licu spunea că se gândește foarte serios dacă va candida pentru un mandat plin, dar nu a luat încă o decizie.