Un bărbat înarmat cu un topor a făcut scandal într-un cabinet medical din orașul Brăila, a distrus mai multe obiecte de mobilier din interior și a amenințat medicul, o femeie de 55 de ani, transmite corespondentul Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Incidentul s-a întâmplat miercuri, într-un cabinet medical situat pe un bulevard al orașului. Pacientul, în vârstă de 32 de ani, a amenințat-o pe doctoriță cu un topor.

Femeia de 55 de ani a sunat la 112, dar până la sosirea echipajelor de poliție, agresorul a distrus un birou și o oglindă, apoi a părăsit cabinetul.

Bărbatul a fost găsit la scurt timp de polițiști și dus la audieri, apoi a fost internat la psihiatrie, în timpul nopții de miercuri spre joi. Polițiștii au deschis pe numele său un dosar penal.

„Bărbatul a făcut scandal în cabinetul medical. Cu un topor a distrus un birou și o oglindă. A amenințat-o pe doctoriță. El a fost dus la secția de Poliție și apoi a fost internat la psihiatrie. Nu se știe încă ce l-a determinat să facă scandal. Medicul a făcut plângere, iar polițiștii au deschis dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, distrugere și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, Laura Belciugan.