Ministrul Lucrărilor Publice: De la 1 ianuarie vom implementa Comisia de acord unic la nivelul primăriilor municipiilor reședință de județ
„De la 1 ianuarie, aşa cum m-am angajat, vom reuşi să implementăm la nivelul primăriilor municipiilor reşedinţă de judeţ şi consiliilor judeţene Comisia de acord unic. Antreprenorii sau cei care doresc să obţină un certificat de urbanism, pentru a obţine o autorizaţie de construire, nu vor mai fi nevoiţi să meargă în nenumărate rânduri la primărie pentru a obţine acest certificat de urbanism. Se poate depune online, Comisia de acord unic, prin secretariat obţine toate avizele. Garantez că se va întâmpla aşa ceva. Hotărârea de Guvern cu privire la norme e deja pe site-ul ministerului, am publicat-o din luna noiembrie”, a spus Ştefan pe B1 TV.
El a adăugat că a prezentat acest subiect şi primarilor municipiilor reşedinţă de judeţ şi propunerea a fost foarte bine primită.

Ce înseamnă și ce impact ar putea avea decizia CEDO privind vaccinarea
VIDEO Regatul Unit în doliu: A murit prințul Philip, soțul Reginei Elisabeta a II a / Ce mesaj au transmis Palatul Buckingham și premierul
Prințul Philip al Marii Britanii - 7 decenii de gafe și glume incorecte politic
VIDEO Primele imagini cu o maimuță controlând un joc video cu creierul prezentate de Neuralink, compania lui Elon Musk