Sindicaliștii de la SedLex consideră că toți bugetarii ar merita să primească pensii speciale, motiv pentru care solicită președintelui României și premierului să susțină un astfel de demers. Pentru fiecare categorie de bugetari, SedLex a găsit motive care să justifice pensiile speciale: unii pentru că se supun regimului de incompatibilități, iar alții pentru că sunt suprasolicitați.

BugetariFoto: HotNews / DP

"În contextul recentelor discuții referitoare la sistemul de pensii, Biroul Executiv al Alianței Naționale a Sindicatelor Bugetarilor SED LEX solicită acordarea de pensii speciale tuturor categoriilor de bugetari, pentru fiecare dintre acestea existând motive care justifică o astfel de măsură", scrie SedLex într-un comunicat de presă.

De ce ar merita bugetarii pensii speciale în opinia SedLex

  • Administrația publică - din cauza regimului de incompatibilități la care sunt supuși funcționarii publici
  • Sistemul de sănătate- din cauza necesității asigurării continue a serviciilor medicale (gărzi)
  • Sistemul de învățământ- din cauza supranormării activității acestora

"Ținând cont de toate aceste aspecte, considerăm necesară și justificată acordarea de pensii speciale tuturor acestor categorii de bugetari", precizează SedLex. Alianța sindicală precizează că demersul lor nu se referă la pensiile de serviciu ale militarilor, ci doar la bugetari.

"În acest sens, vom solicita președintelui României și prim-ministrului susținerea acestui demers!", a încheiat SedLex comunicatul.