CSM încearcă, din nou, să-și aleagă un președinte

de G.S.     HotNews.ro
Miercuri, 18 decembrie 2019, 7:48 Actualitate | Esenţial


Sediul CSM
Foto: AGERPRES
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) se reuneşte, miercuri, pentru a încerca, iar, să-și aleagă noul lider. Pe 10 decembrie, plenul Consiliului Superior al Magistraturii a amânat alegerea unui nou preşedinte, după ce la votul pentru desemnarea Nicoletei Margareta Ţînţ a ieşit de două ori egalitate - 9 voturi "pentru", 9 "împotrivă" şi un vot nul.


Nicoleta Margareta Ţînţ a fost desemnată, prin vot, de Secţia pentru judecători a CSM pentru a candida la funcţia de preşedinte. În cadrul aceleiaşi şedinţe a plenului, procurorul Tatiana Toader a fost aleasă vicepreşedinte.

CSM are în componenţă 19 membri: nouă judecători şi cinci procurori aleşi de magistraţi în adunările generale ale instanţelor şi parchetelor, doi reprezentanţi ai societăţii civile aleşi de Senat şi trei membri de drept - ministrul Justiţiei, preşedintele ICCJ şi procurorul general al României. Mandatul membrilor aleşi este de şase ani, fără posibilitatea reînvestirii.

Potrivit Constituţiei şi Legii 317/2004 privind CSM, Consiliul este condus de un preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte, care fac parte din secţii diferite, pentru un mandat de un an, care nu poate fi reînnoit.

Au dreptul să candideze doar cei nouă judecători şi cinci procurori aleşi în adunările generale ale instanţelor şi parchetelor. Nu pot candida la funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte membrii de drept ai CSM şi reprezentanţii societăţii civile.

Conducerea CSM este aleasă prin votul membrilor plenului, iar dacă preşedintele este judecător, vicepreşedintele trebuie să fie procuror şi invers.

În prezent, Consiliul Superior al Magistraturii este format din judecătorii Simona Camelia Marcu şi Mariana Ghena - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Lia Savonea - Curtea de Apel Bucureşti, Nicoleta Margareta Ţînţ - Curtea de Apel Braşov, Andrea Annamaria Chiş - Curtea de Apel Cluj, Gabriela Baltag - Tribunalul Neamţ, Evelina Mirela Oprina - Tribunalul Ilfov, Mihai Andrei Bălan - Judecătoria Timişoara şi Mihai Bogdan Mateescu - Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Din CSM fac parte procurorii Codruţ Olaru - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Cristian Mihai Ban - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Florin Deac - Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, Nicolae Andrei Solomon - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Tatiana Toader - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.

Victor Alistar şi Romeu Chelariu au fost aleşi de Senat ca membri ai CSM din partea societăţii civile.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















1017 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Fața Justiției (Miercuri, 18 decembrie 2019, 8:00)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    De vreme ce niște magistrați au votat după chipul si asemănarea lor o colega corupta, recunoscuta pentru inhăitarea ei cu infractorii - Savnela - nu e de mirare ca Justitia româna e pricipalul stâlp de apărare al hotilor. Sa vedem daca tot o mafiota ca Savonela va fi votata de complicii ei din magistratura
  • +1 (1 vot)    
    riiiight (Miercuri, 18 decembrie 2019, 9:00)

    liviu_ [utilizator]

    incearca sa-si aleaga un presedinte dintr-un numar de candidati de 1...
    democratia vietii...


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by