O echipă de muzicieni și programatori folosește inteligența artificială pentru a finaliza simfonia a 10-a începută de Ludwig van Beethoven, în cadrul unui proiect dedicat aniversării a 250 de ani de la nașterea celebrului compozitor german, relatează euronews.

BeethovenFoto: Wikipedia

Simfonia a fost începută de Beethoven în timp ce lucra la celebra simfonie 9, care include și Odă Bucuriei. Însă, la moartea compozitorului în 1827, lucrarea consta în doar câteva note și schițe.

Expermientul ar putea să nu fie la înălțimea compozitorului german, având în vedere că în primele luni de la demararea proiectului rezultatele au fost total nesatisfăcătoare, sunetele produse cu ajutorul computerului fiind repetitive și mecanice. Cu toate acestea, liderul echipei de la Institutul Herbert von Karajan insistă că ultimele compoziții sunt mult mai promițătoare.

"Un sistem bazat pe inteligență artificială învață un număr incredibil de mare de note într-un timp extrem de redus. Astfel, la început este la fel ca în cazul oamenilor, îți zici, <>. Însă continui și, la un moment dat, sistemul chiar te surprinde. Și asta s-a întâmplat pentru prima oară acum câteva săptămâni”, a mai spus Matthias Roeder.

Proiecte similare au mai fost derulate. Astfel, simfonia a 8-a a lui Schubert a fost terminată folosind un sistem AI dezvoltat de Huawei.

Simfonia lui Beethoven ar urma să fie interpretată de o orchestră pe 28 aprilie, la Bonn.