Premierul Ludovic Orban afirmă că PSD nu mai are ce să spună în privinţa abrogării pensiilor speciale pentru că "ei le-au inventat".

Ludovic OrbanFoto: Agerpres

"PSD sare din lac în puţ. Inventatorii pensiilor speciale sunt cei de la PSD. Inventatorii sistemului privilegiat al multor categorii în cursul pensionării sunt cei de la PSD. Numai ei au putut să inventeze ca pensia să se calculeze în funcţie de ultimele trei luni în baza tuturor veniturilor înregistrate şi au permis să se umfle veniturile brute ale unor angajaţi din sistemele publice în ultimele luni de muncă astfel încât să ajungă la nişte pensii aberante. Ei nu mai au ce să spună în privinţa pensiilor speciale. Ar fi bine să voteze proiectul nostru", a spus Orban, întrebat despre anunţul conform căruia conducerea PSD a decis să susţină orice propunere a oricărui partid politic pentru abrogarea pensiilor speciale din România.

El a susţinut că PNL va susţine atât proiectul său, cât şi pe cel al USR, în funcţie de care va intra în dezbatere.

"Aceasta este decizia politică a partidului, ca pensiile să fie calculate pe baza principiului contributivităţii, cu excepţia pe care am stabilit-o. Decizia politică pe care am luat-o este să permitem plata pensiilor de serviciu pentru cadrele militare", a mai spus Orban, citat de Agerpres.