Orban: Nu vom rămâne datori. Vom plăti integral toate drepturile salariale ale angajaţilor ITM

de G.S.     HotNews.ro
Duminică, 15 decembrie 2019, 20:38 Actualitate | Esenţial


Ludovic Orban
Foto: Facebook - Partidul National Liberal
Premierul Ludovic Orban a anunţat că săptămâna viitoare, în şedinţă de Guvern, se vor aloca bani din Fondul de rezervă al Executivului pentru a suplimenta bugetul Ministerului Muncii în vederea plăţii integrale a salariilor angajaţilor de la Inspecţia Muncii, transmite Agerpres.

''Acolo erau prevăzuţi bani pentru plata salariilor, plata integrală a salariilor, şeful ITM pe care nu l-am numit noi, ci e un şef pe care l-am găsit, pentru că şeful ITM fusese demis mai demult şi a câştigat procesul şi a fost repus în funcţie, şeful ITM a luat decizia să plătească sumele aferente unor hotărâri judecătoreşti şi a cheltuit o parte din resursele bugetare aflate la dispoziţie şi când a venit momentul să plătească salariile a constatat că nu are suficienţi bani ca să plătească salariile şi pentru asta am găsit o soluţie. Săptămâna viitoare, când vom avea şedinţa de Guvern, vom aloca din Fondul de rezervă al Guvernului o suplimentare pentru bugetul Ministerului Muncii care să completeze resursele financiare aflate la dispoziţia Inspecţiei Muncii pentru a putea plăti integral salariile. Nu vom rămâne datori, vom plăti integral toate drepturile salariale ale angajaţilor din ITM'', a spus Orban, la Digi 24.

Întrebat dacă ia în calcul demiteri în acest caz, premierul a precizat: ''Cu siguranţă că o astfel de decizie la ora actuală vrem să vedem foarte clar care au fost condiţiile în care a fost luată această decizie şi, în funcţie de aceste condiţii, eu voi lua decizia împreună cu ministrul Muncii, care să fie rezultatul unei analize a ceea ce a făcut şeful de la Inspecţia Muncii'', a arătat Orban.

​Angajații inspectoratelor teritoriale de muncă au primit salarii diminuate, iar ministrul Muncii, Violeta Alexandru, spune că a aflat din presă și că a fost informată vineri seară de către șeful Inspecției Muncii că nu mai sunt bani pentru plata salariilor pentru noiembrie. Alexandru susține că a fost decizia conducerii Inspecției Muncii, fără ca ea să fie informată, să plătească "dintr-o dată" sume restante și de doi ani și sugerează că ar fi vorba despre un sabotaj.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















509 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Hoooo...brrrr! (Duminică, 15 decembrie 2019, 22:58)

    Tayen [utilizator]

    Cum s-a ajuns aici? Cît de mari și-au făcut salariile de-au rămas, deja, fără bani???
    NICI UNUL DE LA STAT NU RĂSPUNDE PECUNIAR DE GREȘELI???


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by