Președintele Klaus Iohannis va primi în 2020 premiul Charlemagne (Carol cel Mare) din partea orașului german Aachen, un premiu acordat diverselor personalități pentru eforturile depuse spre unificarea Europei. Pe lista câștigătorilor din anii trecuți se regăsesc nume precum Papa Ioan Paul al II-lea, Papa Francisc, Angela Merkel, Emmanuel Macron, Vaclav Havel, Henry Kissinger, Robert Schumann, Winston Churchill, Bill Clinton sau regele Juan Carlos I al Spaniei.

Klaus IohannisFoto: Presidency.ro

Europarlamentarul român Siegfried Mureșan spune că este vorba despre „cea mai prestigioasă distincție internațională pe care a primit-o vreodată un om politic român”.

Klaus Iohannis va primi anul viitor Premiul Charlemagne decernat de Orașul Aachen. Anunțul a fost făcut sămbătă de către comisia de jurați, anunță publicația br.de.

Prin acest premiu acordat lui Klaus Iohannis, comisia onorează „in campion de excepție pentru valorile europene, pentru libertate și democrație, protecția minorităților și diversitatea culturală”, transmite Zeit Online care citează DPA.

Premiul recunoaște personalități publice care s-au angajat în fața Europei și au depus eforturi pentru unificarea europeană. Premiul este format dintr-un certificat și o medalie și este considerat unul dintre cele mai importante premii din Europa.

„Foarte mult a contat în ochii juriului implicarea președintelui Iohannis pentru apărarea valorilor europene și a statului de drept. Acordarea acestei distincții Președintelui României este un semn foarte puternic al unității Europei și al rolului central pe care țările din Europa de Est îl au astăzi în Uniunea Europeană”, este de părare europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan.

„Deja ca primar al Sibiului, Klaus Iohannis și-a exercitat mandatele sub semnul integrării europene. Sibiul a fost în anul 2007, sub conducerea sa, Capitala Culturală Europeană. Prin acordarea acestei distincții președintelui Iohannis, se recunoaște rolul central avut de Klaus Iohannis în păstrarea direcției europene a României într-o perioadă în care în alte state est europene apar lideri populiști și antieuropeni”, mai scrie eurodeputatul român.

Lista completă a laureaților premiului Charlemagne:

Klaus Iohannis 2020

António Guterres 2019

Emmanuel Macron 2018

Timothy Garton Ash 2017

Papa Francisc 2016

Martin Schulz 2015

Herman Van Rompuy 2014

Dalia Grybauskaitė 2013

Wolfgang Schäuble 2012

Jean-Claude Trichet 2011

Donald Tusk 2010

Andrea Riccardi 2009

Angela Merkel 2008

Javier Solana Madariaga 2007

Jean-Claude Juncker 2006

Carlo Azeglio Ciampi 2005

Patrick Cox 2004

Premiu extraoprdinar - 2004 - Papa Ioan Paul al II-lea

Valéry Giscard d´Estaing 2003

Euro (reprezentat de Wim Duisenberg, Președinte BCE) 2002

György Konrád 2001

William Jefferson (Bill) Clinton 2000

Anthony (Tony) Charles Lynton Blair 1999

Bronislaw Geremek 1998

Roman Herzog 1997

Queen Beatrix of the Netherlands 1996

Franz Vranitzky 1995

Gro Harlem Brundtland 1994

Felipe González Márquez 1993

Jacques Delors 1992

Václav Havel 1991

Gyula Horn 1990

Frère Roger 1989

François Mitterrand and Helmut Kohl 1988

Henry A. Kissinger 1987

Poporul din Luxembourg 1986

Karl Carstens 1984

Regele Juan Carlos I. al Spain 1982

Simone Veil 1981

Emilio Colombo 1979

Konstantin Karamanlis 1978

Walter Scheel 1977

Leo Tindemans 1976

Don Salvador de Madariaga 1973

Roy Jenkins 1972

François Seydoux de Clausonne 1970

The Commission of the European Communities 1969

Joseph Luns 1967

Jens Otto Krag 1966

Antonio Segni 1964

Edward Heath 1963

Walter Hallstein 1961

Joseph Bech 1960

George C. Marshall 1959

Robert Schuman 1958

Paul Henri Spaak 1957

Sir Winston S. Churchill 1955

Konrad Adenauer 1954

Jean Monnet 1953

Alcide de Gasperi 1952

Hendrik Brugmans 1951

Richard Nikolaus Graf Coudenhove-Kalergi 1950