Liviu Dragnea rămâne în penitenciar. Magistrații instanței supreme au decis, marți, să respingă ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de fostul lider al PSD în dosarul în care a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Dragnea a fost adus din Penitenciarul Rahova în fața magistraților, unde a susținut că este nevinovat.

Liviu DragneaFoto: AGERPRES

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins contestația în anulare formulată de Liviu Dragnea, ceea ce înseamnă că fostul lider PSD rămâne în închisoare. Decizia este definitivă.

Judecătorii au respins şi contestaţiile în anulare depuse de alţi doi inculpaţi din dosar, Floarea Alesu, fost director al DGASPC Teleorman şi Olguţa Şefu, fost director executiv adjunct.

În ceea ce privește cealaltă cale de atac introdusă de Liviu Dragnea, recursul în casație, aceasta a fost admisă în principiu, marți, de către instanța supremă și ar urma să fie judecată pe fond în 14 ianuarie.

Minuta instanței:

„Respinge, ca inadmisibile, contestaţiile în anulare formulate de condamnaţii Dragnea Liviu Nicolae, Şefu Olguţa şi Alesu Floarea împotriva deciziei penale nr. 142 din data de 27 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. 2401/1/2018. În baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, obligă contestatorii condamnaţi la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin. (6) din Codul de procedură penală, onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru contestatorii condamnaţi, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 157 de lei, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 decembrie 2019.

În baza art. 440 alin. (4) din Codul de procedură penală, admite în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul Dragnea Nicolae Liviu împotriva deciziei penale nr. 142 din data de 27 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. 2401/1/2018. În baza art. 441 din Codul de procedură penală, respinge cererea de suspendare a executării hotărârii atacate, formulată de recurentul inculpat Dragnea Nicolae Liviu. Trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie, la Completul de 5 Judecători – Penal P3 - 2019. Fixează termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 14 ianuarie 2020, pentru când se citează recurentul inculpat Dragnea Nicolae Liviu, precum şi Alesu Floarea, Botorogeanu Adriana, Stoica Anisa Niculina, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Teleorman.

Se emite adresă la Baroul Bucureşti în vederea desemnării câte unui apărător din oficiu pentru inculpaţi. Se va încunoştinţa apărătorul ales al recurentului inculpat Dragnea Nicolae Liviu precum şi apărătorii aleşi ai celorlalte părţi cu privire la termenul acordat. În baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 decembrie 2019.”

Liviu Dragnea, încarcerat din luna mai la Penitenciarul Rahova, a fost adus marți dimineață la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La începutul procesului, avocata lui Dragnea, Flavia Teodosiu, a cerut ca procesul să nu fie public, iar judecătorii au fost de acord, astfel încât jurnaliştii au fost invitaţi să iasă din sală.

La plecarea de la instanță, Liviu Dragnea le-a spus jurnaliștilor, pe hol: "Nu pot să vorbesc, îmi pare rău”.

Flavia Teodosiu, avocatul lui Liviu Dragnea, a declarat că a cerut instanței supreme să fie suspendată condamnarea de 3 ani și 6 luni, dar și admiterea în principiu a contestației în anulare.

La rândul lui, fostul lider PSD a spus să fie admise cererile, pentru că se consideră nevinovat.

Alţi doi inculpaţi din dosarul angajărilor fictive au depus contestaţii în anulare pentru a scăpa de pedepse. Este vorba de Floarea Alesu, fost director al DGASPC Teleorman şi Olguţa Şefu, fost director executiv adjunct.

Fostul lider al PSD Liviu Dragnea, încarcerat din luna mai la Penitenciarul Rahova, a contestat printr-o cale extraordinară de atac decizia definitivă a instanței supreme. În luna octombrie, Dragnea a formulat recurs în casaţie, dar şi o contestaţie în anulare în acelaşi dosar.

Fostul lider al PSD a fost scos din penitenciar în 12 noiembrie și dus la instanța supremă pentru judecarea contestației în anulare. El a solicitat atunci instanței amânarea judecării pe motiv că are nevoie de timp pentru a-și angaja un avocat. Potrivit imaginilor difuzate de televiziunile de știri, Liviu Dragnea a renunțat la mustață.

Potrivit legii, odată cu admiterea în principiu a cererii de revizuire sau ulterior acesteia, instanţa poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii supuse revizuirii.

Surse din dosar au explicat pentru HotNews.ro că avocații fostului lider al PSD contestă modalitatea de constituire a completului de 5 judecători de la instanța supremă care l-a condamnat pe Liviu Dragnea. Mai exact, se invocă faptul că acest complet a fost constituit prin hotărâri ale Consiliului Superior al Magistraturii și ale colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție care nu au fost făcute publice, nefiind publicate în Monitorul Oficial.

Este folosit practic același tip de argumente juridice invocate de judecătoarea Camelia Bogdan la Curtea de Apel București, unde aceasta a obținut anularea hotărârii din 2018 a Secţiei pentru judecători a CSM privind componenţa completurilor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a hotărârilor colegiului de conducere al instanței supreme privind numărul şi tragerea la sorţi a completurilor de 5 judecători pentru anul 2019. Decizia Curții de Apel București nu este însă definitivă.

La începutul lunii octombrie, Înalta Curte a publicat motivarea deciziei de condamnare în acest dosar, magistrații arătând că Liviu Dragnea a conceput întreaga activitate infracţională în legătură cu angajările fictive de la DGASPC Teleorman şi a dat declaraţii nesincere în instanţă.

Concluzia judecătorilor este că Liviu Dragnea avea un interes în menţinerea celor două angajate, Adriana Botorogeanu şi Anisa Stoica, în cadrul DGASPC Teleorman, pentru a putea fi remunerate de această instituţie, în condiţiile în care ele nu erau plătite pentru activitatea prestată la PSD Teleorman. Magistrații mai spun în motivare că este suficient cuantumul pedepsei de 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru fostul lider PSD, fiind proporțional în raport cu circumstanţele reale şi personale, asigurând realizarea scopurilor pedepsei, de coerciţie, prevenţie şi cel educativ și dându-i posibilitatea unei schimbări de atitudine.

Documentul instanţei supreme are aproape 700 de pagini, fiind foarte greu de citit, deoarece iniţialele inculpaţilor au fost înlocuite cu alte litere din alfabet. Decizia de a cenzura motivarea a fost luată în acord cu dispoziţiile din noul ghid pentru relaţia cu mass-media, elaborat de CSM.

Fostul lider al PSD mai are o condamnare definitivă de doi ani de închisoare cu suspendare, primită în aprilie 2016 în dosarul Referendumului.

De asemenea, Dragnea este urmărit penal în dosarul Tel Drum. DNA a anunțat în noiembrie 2017 că a început urmărirea penală împotriva lui Dragnea și a șefilor de la Tel Drum pentru constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și infracţiuni privind deturnarea de fonduri europene, în legătură cu favorizarea companiei în privința acordării de contracte pentru reabilitarea de drumuri județene cu fonduri europene.

În 12 septembrie, Liviu Dragnea a fost scos pentru prima dată din penitenciar și dus la Tribunalul București, unde a fost audiat ca martor în procesul de corupție al fostului președinte al Camerei Deputaților Valeriu Zgonea.