VIDEO Liviu Dragnea, adus din penitenciar la instanța supremă: „Nu pot să vorbesc, îmi pare rău” / Jurnaliștii, scoși din sala de judecată / Cele două căi prin care fostul lider al PSD încearcă să iasă din închisoare

de MH     HotNews.ro
Marţi, 10 decembrie 2019, 7:00 Actualitate | Esenţial


Liviu Dragnea
Foto: captura Realitatea.net
Liviu Dragnea, încarcerat din luna mai la Penitenciarul Rahova, a fost adus marți dimineață la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Instanța supremă va judeca recursul în casație și contestația în anulare depuse de fostul lider al PSD pentru a scăpa de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la Direcția de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului Teleorman, în care a a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare.

UPDATE 10.24 Liviu Dragnea a ieșit din sala de judecată a instanței supreme, unde s-au dezbătut contestațiile formulate de acesta față de condamnarea de 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Dezbaterea a avut loc în camera de consiliu. "Nu pot să vorbesc, îmi pare rău”, le-a spus Dragnea jurnaliștilor.

Instanța a rămas în pronunțare.

Liviu Dragnea a fost adus la instanța supremă, înaintea orei 9.00. El a fost adus din Penitenciarul Rahova cu o dubă, fiind încătușat. Potrivit imaginilor difuzate de Digi 24, Liviu Dragnea, care a renunțat la mustață, și-a făcut apariția îmbrăcat la costum și a început să râdă în momentul în care i-a văzut pe jurnaliștii adunați să îl filmeze în timp ce mergea în sala de judecată.

La începutul procesului, avocata lui Dragnea, Flavia Teodosiu, a cerut ca procesul să nu fie public, iar judecătorii au fost de acord, astfel încât jurnaliştii au fost invitaţi să iasă din sală.


Alţi doi inculpaţi din dosarul angajărilor fictive au depus contestaţii în anulare pentru a scăpa de pedepse. Este vorba de Floarea Alesu, fost director al DGASPC Teleorman şi Olguţa Şefu, fost director executiv adjunct.

Fostul lider al PSD Liviu Dragnea, încarcerat din luna mai la Penitenciarul Rahova, a contestat printr-o cale extraordinară de atac decizia definitivă a instanței supreme. În luna octombrie, Dragnea a formulat recurs în casaţie, dar şi o contestaţie în anulare în acelaşi dosar.

Termenul stabilit de instanța supremă pentru judecarea ambelor căi extraordinare de atac este marți, 10 decembrie. Fostul lider al PSD a fost scos din penitenciar în 12 noiembrie și dus la instanța supremă pentru judecarea contestației în anulare. El a solicitat atunci instanței amânarea judecării pe motiv că are nevoie de timp pentru a-și angaja un avocat. Potrivit imaginilor difuzate de televiziunile de știri, Liviu Dragnea a renunțat la mustață.

Potrivit legii, odată cu admiterea în principiu a cererii de revizuire sau ulterior acesteia, instanţa poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii supuse revizuirii.

Surse din dosar au explicat pentru HotNews.ro că avocații fostului lider al PSD contestă modalitatea de constituire a completului de 5 judecători de la instanța supremă care l-a condamnat pe Liviu Dragnea. Mai exact, se invocă faptul că acest complet a fost constituit prin hotărâri ale Consiliului Superior al Magistraturii și ale colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție care nu au fost făcute publice, nefiind publicate în Monitorul Oficial.

Este folosit practic același tip de argumente juridice invocate de judecătoarea Camelia Bogdan la Curtea de Apel București, unde aceasta a obținut anularea hotărârii din 2018 a Secţiei pentru judecători a CSM privind componenţa completurilor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a hotărârilor colegiului de conducere al instanței supreme privind numărul şi tragerea la sorţi a completurilor de 5 judecători pentru anul 2019. Decizia Curții de Apel București nu este însă definitivă.

La începutul lunii octombrie, Înalta Curte a publicat motivarea deciziei de condamnare în acest dosar, magistrații arătând că Liviu Dragnea a conceput întreaga activitate infracţională în legătură cu angajările fictive de la DGASPC Teleorman şi a dat declaraţii nesincere în instanţă.

Concluzia judecătorilor este că Liviu Dragnea avea un interes în menţinerea celor două angajate, Adriana Botorogeanu şi Anisa Stoica, în cadrul DGASPC Teleorman, pentru a putea fi remunerate de această instituţie, în condiţiile în care ele nu erau plătite pentru activitatea prestată la PSD Teleorman. Magistrații mai spun în motivare că este suficient cuantumul pedepsei de 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru fostul lider PSD, fiind proporțional în raport cu circumstanţele reale şi personale, asigurând realizarea scopurilor pedepsei, de coerciţie, prevenţie şi cel educativ și dându-i posibilitatea unei schimbări de atitudine.

Documentul instanţei supreme are aproape 700 de pagini, fiind foarte greu de citit, deoarece iniţialele inculpaţilor au fost înlocuite cu alte litere din alfabet. Decizia de a cenzura motivarea a fost luată în acord cu dispoziţiile din noul ghid pentru relaţia cu mass-media, elaborat de CSM.

Fostul lider al PSD mai are o condamnare definitivă de doi ani de închisoare cu suspendare, primită în aprilie 2016 în dosarul Referendumului.

De asemenea, Dragnea este urmărit penal în dosarul Tel Drum. DNA a anunțat în noiembrie 2017 că a început urmărirea penală împotriva lui Dragnea și a șefilor de la Tel Drum pentru constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și infracţiuni privind deturnarea de fonduri europene, în legătură cu favorizarea companiei în privința acordării de contracte pentru reabilitarea de drumuri județene cu fonduri europene.

În 12 septembrie, Liviu Dragnea a fost scos pentru prima dată din penitenciar și dus la Tribunalul București, unde a fost audiat ca martor în procesul de corupție al fostului președinte al Camerei Deputaților Valeriu Zgonea.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















12279 vizualizari

  • +35 (41 voturi)    
    Hai Dragnea! (Marţi, 10 decembrie 2019, 7:23)

    Keloo Cooper [utilizator]

    Domnule presedinte, va dorim multa sanatate si viata lunga si va asteptam din nou printre noi si la alegerile viitoare sa transmiteti din puscarie inca un mesaj atat de frumos, atat de inaltator ca si cel de la aceste alegeri, la care PSD-ul s-a comportat chiar onorabil as zice avand in vedere si scopul declarat fatis (nu ca la alte partide), anume de castigare a alegerilor de anul trecut.
    • +9 (11 voturi)    
      De unde are asta bani sa tot incerce? De la fi-su! (Marţi, 10 decembrie 2019, 11:19)

      RromulParcangiu [utilizator] i-a raspuns lui Keloo Cooper

      Banii furati de Dragnea au ajuns la Dragnea Jr. Acesta ii tot angajeaza avocati, da mita la penitenciare sa isi ia permisii. Banii nostri! DNA, pe cand il chemati pe Stefan Valentin Dragnea in judecata? De unde are bani de ferma si club de fotbal? De ce nu se pune sechestru si pe averea rudelor?
  • +31 (41 voturi)    
    Viermușul roșu să putrezească la bulău. (Marţi, 10 decembrie 2019, 7:25)

    prec [utilizator]

    Cu toți colaboratorii și prietenii săi.
  • +46 (50 voturi)    
    bai frate, (Marţi, 10 decembrie 2019, 7:50)

    nikita11 [utilizator]

    Asta are din saptamana in saptamana tot felul de cereri de judecat. la condamnare a avut termene din 3 in 3 luni si acum, condamnat fiind are in fiecare saptamana? ce naiba se intampla cu lumea asta?
  • +27 (29 voturi)    
    Livake, (Marţi, 10 decembrie 2019, 8:34)

    John M. [utilizator]

    "Acum suntem noi la putere. Ciocu' mic!" Ti-aduci aminte de vremurile de aur ale Partidului Sociopat Demagog,nu?!
    Nu exista complet de judecata care sa-ti dea castig de cauza in noua realitate politica a zilei. Considera sentinta o binemeritata vacanta dupa atata lupta sa te imbogatesti si sa pui Romania pe butuci.
    • -10 (14 voturi)    
      Acea vorba de duh a fost spusa de o (Marţi, 10 decembrie 2019, 9:55)

      xrogo [utilizator] i-a raspuns lui John M.

      pedelista, Anca Constantinescu, asa ca documenteaza-te postacule si vezi ca vine de la apusul PDL!
      • +5 (9 voturi)    
        Mircica Badea (Marţi, 10 decembrie 2019, 10:20)

        un domn [utilizator] i-a raspuns lui xrogo

        Încă mai ai ținere de minte ? Înseamnă ca ce v a făcut Base veți duce ca memorie in Eternitate !
      • +1 (1 vot)    
        Pai si Hamstarul a fost PD-ist (Marţi, 10 decembrie 2019, 23:16)

        Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui xrogo

        Cand lichelismul sau a atins cota maxima a fost kicked in the butt si s-a dus sa fac, cariera, in psd. Acum face la Rahova, bun Baiet!!!
  • +11 (17 voturi)    
    O porcărie (Marţi, 10 decembrie 2019, 9:15)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    cu Justitia română in rol titular.
  • +15 (17 voturi)    
    Ar trebui să-i adauge la pedeapsă. (Marţi, 10 decembrie 2019, 9:32)

    asavreau [utilizator]

    Zilele când Dragnea a părăsit închisoarea pentru a merge la instanță.Ferchezuit,la 4 ace,la instanță Dragnea nu seamănă cu unul care are domiciliul la Penitenciar.Poate asta este noua uniformă din penitenciar!
    • +9 (11 voturi)    
      De Când are Pagina pe Fetițe.rahova (Marţi, 10 decembrie 2019, 10:40)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui asavreau

      Clienții ii cer mai multă atenție începând cu dantura și apoi cum arată ! Ce spune nu contează !
  • +12 (16 voturi)    
    Sanatate (Marţi, 10 decembrie 2019, 9:34)

    reficuL [utilizator]

    Multa sanatate domnule Dragnea si la multi ani cu executare. Am vazut ca v-ati dat mustat jos, ii zgaria pe colegii de celula?
  • +2 (4 voturi)    
    guralivul nu poate sa vorbeasca ;) (Marţi, 10 decembrie 2019, 11:46)

    __alex__ [utilizator]

    Abia astept dosarul TelDrum, sa ii mai dea vreo 7. De ce sa nu fie publice procesele functionarilor publici? A furat de la populatie, populatia are dreptul sa stie.
  • +3 (3 voturi)    
    Dupa parerea mea,decizia ....... (Marţi, 10 decembrie 2019, 12:49)

    gigiN [utilizator]

    ...ICCJ ar trebui sa contina doar doua cuvinte:

    HAI SICTIR !!!!
    • +1 (1 vot)    
      ei as.. as zice 4 cuvinte : 15 ani cu executare (Marţi, 10 decembrie 2019, 17:04)

      mnicku [utilizator] i-a raspuns lui gigiN

      .
      • 0 (0 voturi)    
        timp in care creste Borcea (Marţi, 10 decembrie 2019, 17:48)

        un domn [utilizator] i-a raspuns lui mnicku

        un copil


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by