Procurorul general interimar, Bogdan Licu, este acuzat de un nou plagiat. Acesta ar fi „copiat mare parte dintr-un capitol pe care l-a scris într-o carte apărută în 2005”, scrie Sorin Semeniuc, pe site-ul linx.crji.org. Este vorba de capitolul „Criminogeneza corupției” care conține, potrivit sursei citate, „fragmente sustrase din opt surse care nu sunt menționate nicăieri”.

Bogdan LicuFoto: Agerpres

„Licu, apărătorul legilor, a furat cuvânt cu cuvânt și bucăți din două legi. În urmă cu câțiva ani, HotNews dezvăluia că actualul procuror general a copiat masiv și în teza de doctorat susținută în 2011, la Academia Națională de Informații ”Mihai Viteazul”, precum și într-un proiect de management”, se arată în acest articol, care conține fotografii din capitolul semnat de Licu și documentele în discuție.

”Criminogeneza corupției” face parte din volumul „Neliniștile Insecurității” (pag. 187-196), carte coordonată de profesorul universitar Cristian Troncotă, la acea vreme angajat la Academia Națională de Informații.

Ce ar fi plagiat Bogdan Licu, potrivit linx.crji.org:

  • În prima pagină a articolului, Licu preia fragmente din două acte legislative – Hotărârea numărul 836 din 18 decembrie 2001 privind adoptarea de către Parlament a Strategiei de Securitate Națională a României și Hotărârea 1065 din 25 octombrie 2001 privind aprobarea Programului naţional de prevenire a corupţiei şi a Planului naţional de acţiune împotriva corupţiei.
  • Un fragment consistent a copiat actualul procuror general, din nou fără a menționa sursa, dintr-un articol publicat de Alexandru Boroi și Norel Neagu, în numărul 4 din 2003 al Revistei ”Dreptul”. De la cei doi, demonstrând cinism academic, Licu a înlăturat trei note de subsol. Astfel, a lăsat impresia că ideile îi aparțin în totalitate. În acest caz, s-ar putea spune că Licu a călcat pe bec de două ori, plagiind atât de la Boroi și Neagu, cât și de la ”exclușii” din notele de subsol.
  • Din volumul ”Sociologia crimei și criminalității”, scris de Sorin Rădulescu și Dan Banciu și publicat în 1996, la Casa de editură și presă Șansa SRL, Licu a procedat la fel ca mai sus: preluat și nemenționat. A mai tăiat, a reformulat, ici-colo, dar proximitatea fragmentelor copiate integral trădează, fără tăgadă, faptul că sursa este aceeași.
  • Tot la capitolul ”sursă legislativă”, de asemenea fără a fi citată, este un fragment dintr-o ”Expunere de motive” la o Lege din 2002, expunere semnată de premierul din acea vreme, Adrian Năstase.

Contactată de linx.crji.org, ziarista Emilia Șercan consideră că este vorba de „un plagiat foarte clar”.

  • „În cazul acestui studiu semnat de domnul Bogdan Licu avem de-a face cu un plagiat foarte clar de tip «copy-paste», dar și cu câteva situații de plagiat prin parafrazare.
  • Din punctul meu de vedere în cazul lui Bogdan Licu, dar și al tuturor oamenilor din sistemul de justiție – procurori sau judecători care au plagiat -, putem să vorbim despre circumstanțe agravante, pentru că ei sunt oameni care aplică legea, iar România are o lege care protejează dreptul de proprietate intelectuală încă din 1996”, a afirmat Emilia Șercan.

Licu nu a răspuns nici apelurilor telefonice ale linx.crji.org.

Ce spune coordonatorul volumului, Cristian Troncotă:

  • „Este posibil (să fi plagiat n.r.). Nu bag mâna în foc. Nu stăteam eu să verific fiecare text. Chestia asta cu plagiatul s-a introdus mai târziu. Au apărut și aplicațiile astea (softuri de depistare a plagiatelor n.r.) care înverzesc «SUA», «Serviciul Român de Informații» sau «Al Doilea Război Mondial»”.

În 2015, Emilia Șercan a publicat pe HotNews.ro articolul „Al treilea plagiat coordonat de Gabriel Oprea: Bogdan Licu, prim-adjunct al procurorului general al Romaniei”, în care arăta că, în urma unei analize făcute asupra lucrării, au fost identificate sursele de proveniență pentru mai bine de o jumătate din totalul celor 445 de pagini, conținut copiat ad litteram fără a fi fost citat cu respectarea normelor naționale și internaționale de citare în operele științifice. Bogdan Licu l-a plagiat masiv pe judecătorul Cristi Dănileț, fostul său coleg din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Citește mai multe aici.

LINX este un proiect al Centrului Român pentru Jurnalism de Investigație, membru fondator al Global Investigative Journalism Network și colaborator al International Consortium of Investigative Journalists, și are drept scop „profesionalizarea și promovarea jurnalismului de investigație, aproape inexistent in Romania”.