Ion Iliescu, interviu pentru agenția de presă rusă TASS: Sper că politicienii români vor înțelege importanța normalizării relațiilor cu Rusia / Fostul președinte nu a mai avut nicio apariție publică din martie 2017

de Redactia     HotNews.ro
Luni, 9 decembrie 2019, 16:54 Actualitate | Esenţial


Ion Iliescu (foto arhiva)
Foto: Agerpres
Fostul președinte Ion Iliescu, care nu a mai apărut în spațiul public de doi ani și jumătate, a acordat un interviu agenției guvernamentale de presă din Rusia, TASS, în care a vorbit, printre altele, despre importanța normalizării relațiilor dintre cele două țări, potrivit Digi 24. Jurnalistul care a realizat interviul menționează în deschiderea acestuia că Iliescu nu a mai avut ieșiri publice, dar pentru corespondentul TASS "a făcut o excepție".


Ultima aparție publică a lui Ion Iliescu a fost în martie 2017, când s-a prezentat la Parchetul General, fiind citat de procurori în dosarul Revoluţiei.

Nikolai Morozov, jurnalistul care a realizat interviul, spune în deschiderea acestuia că fostul președinte, ajuns la 89 de ani, nu mai are ieșiri publice, a cerut urna mobilă la ultimele alegeri, nu mai acordă interviuri, dar "pentru corespondentul TASS, Iliescu a făcut o excepție".

"Pe lângă evidenta orientare pro-Vest a României, întotdeauna ați militat pentru o relație normală cu Rusia. Cu toate acestea, evenimentele au avut un curs diferit. Cum evaluați starea actuală a relațiilor bilaterale și cum ar trebui să arate, de fapt, aceste relații?” - este una dintre întrebările adresate de către corespondentul TASS, potrivit Digi 24.

Ion Iliescu spune că, astăzi, relațiile dintre România și Rusia nu pot fi numite normale după niciun criteriu, iar politicienii români ar trebui să înțeleagă importanța normalizării relațiilor cu Rusia.
  • "Relațiile dintre România și Rusia nu pot fi considerate normale după niciun criteriu. Vreau să subliniez că viața în umbra imperiului nu este convenabilă pentru țări precum România și nu toate amintirile istorice sunt plăcute...
  • Sper că politicienii români vor înțelege că normalizarea relațiilor cu Rusia, pe lângă comerț și schimburi culturale, va extinde abilitatea României de a participa la rezolvarea problemelor în țările vecine, inclusiv în Moldova și Ucraina, unde, bineînțeles, are interese.
  • Normalitatea în relațiile româno-ruse reprezintă respectarea reciprocă, recunoașterea legitimității intereselor celeilalte părți, dacă acestea se află în limitele permise de comunitatea internațională”, a spus fostul președinte în interviul acordat agenției de presă din Rusia.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















16363 vizualizari

  • +51 (71 voturi)    
    ilici (Luni, 9 decembrie 2019, 16:58)

    liviu_ [utilizator]

    vrea asa inainte de moarte sa lase cu limba de moarte prosti... pardon votantilor sa se imprieteneasca cu rusia!

    d c sa ne imprietenim nene cu rusia?! ne-au dat inapoi tezaurul?! rusii s-au comportat mai rau cu noi cand eram aliati decat au facut-o alilalti cand ne-au cucerit!
    WTF?!

    normalizarea relatiilor din puncul meu de vedere e ca sa interzicem oricarui rusofil sa fie in politica (din pacate nu le putem interzice votul)
    • -26 (48 voturi)    
      N-am fost nici-un „aliați”!!! (Luni, 9 decembrie 2019, 17:36)

      Tayen [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

      De aceea nici nu ne-au tratat ca atare. Am fost niște trădători și atât. Că aia a însemnat „întoarcerea armelor” în 1945, să știi. Noi am crezut că suntem „șmecheri” dar n-a ținut.
      • +3 (3 voturi)    
        Intai ne-au luat Basarabia si apoi i-am "tradat" (Marţi, 10 decembrie 2019, 12:44)

        clint [utilizator] i-a raspuns lui Tayen

        Ii tai unuia o mana si apoi un picior si apoi il acuzi ca nu s-a purtat frumos, ba mai mult, te-a tradat. Logica tipica de mujic imbibat cu alcool.

        Pentru unii istoria e pierdere de timp, nu inteleg nimic relevant din ea. In '40 Hitler ne-a luat Ardealul si in cateva luni Rusia ne-a luat Basarabia. Le-am cedat fara a trage vreun foc de arma, printr-o decizie a Consiliului de Coroana ( un fel de CSAT ). N.Djuvara zicea ca a fost o decizie gresita si ca trebuia sa nu cedam o palma de pamant fara lupta, chiar daca nu aveam vreo sansa, ne pastram macar onoarea de tara. Ce am facut noi dupa aceea nu mai conteaza, a fost o serie de greseli pe care l-am platit oricum f. scump. Ne-am asociat cu unul din agresori, cu Hitler, in speranta ca ii putem controla mai bine cu petrolul nostru, poate sii cu regele nostru de origin germane, si ca ne va trata cat de cat omeneste. Dar nu am tras cartea castigatoare. Pentru asta am platit cu varf si indesat. Un lucru e clar: nici rusii si nici nemtii, care ne-au agresat primii, nu au niciun drept sa ne numeasca tradatori. Pentru noi raman niste agresori.

        Pacat ca nici macar romanasii nu isi mai inteleg istoria si nu se pot apara in fata unor idioti care ne tarasc in noroi ori de cate ori au ocazia.
        • -1 (1 vot)    
          Vrei Basarabia? Ia-o! Romania nu a pretins-o (Marţi, 10 decembrie 2019, 14:08)

          D-or [utilizator] i-a raspuns lui clint

          Cine e de vina ca Romania nu a pretins - conform normelor internationale - teritoriul Basarabiei? Sau teritoriile de la Nord si de la Sud din Ucraina?

          Cine e de vina ca Romania a recunoscut independenta propriilor teritorii?

          Cine e de vina ca Romania a semnat Tratatul cu Ucraina?

          Cine ne prosteste si vorbeste in numele nostru.
          • 0 (0 voturi)    
            Nu asta era subiectul. (Marţi, 10 decembrie 2019, 16:25)

            clint [utilizator] i-a raspuns lui D-or

            Ci faptul ca unii ne-au numit tradatori. Despre Basatabia, ce sa zic, noi vrem, dar ei nu vor. Cei care isi doreau, au cam plecat din tara. Si nu in Romania, ci direct in Occident. La ei au ramas un fel de PSD-isti, care sunt de fapt mai rau ca PSD-istii nostri, sunt pro-rusi si comunisti pe fata.

            Asta e evident rezultatul politicii ruseasti, care nu s-a intamplat numai cu Molodova, e cumva si la noi. Acesti oameni se numesc "homo sovieticus". Au fost si tari unde rusii au incercat crearea acestui celovec, dar nu le-a mers. In '90, rusii aveau trupe in Tarile Baltice, niste tarisoare mici de 5 mil. de locuitori care in loc sa tremurie in fata rusilor, acum sunt binemersi in UE si NATO. Dar na, ei sunt vikingi ...
    • +33 (39 voturi)    
      Pai da. (Luni, 9 decembrie 2019, 18:18)

      clint [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

      Intai chestii nediscutabile:

      1. Returnati tezaurul
      2. Lasati Basarabia in pace, oricum ati facut-o praf.
      3. Luati labele mediatic de pe Romania ca in curand o sa fie o tara de batrani si bolnavi.

      Apoi discutam ca intre oameni si despre "recunoasterea intereselor legitime" ale ambelor tari. Aaveti gaz si vreti in schimb papica si vodca. Se rezolva, discutam.
    • +9 (17 voturi)    
      Interviul scris nu este aparitie publica! (Luni, 9 decembrie 2019, 18:37)

      simplex1 [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

      Ion Iliescu rămâne fără nici o aparitie publica din martie 2017. Interviul pentru TASS nu este aparitie publica atata vreme cat exista doar în forma scrisa.

      Dacă este vorba de texte scrise de Ion Iliescu, este unul datat 25 Octombrie 2019 (vezi: https://ioniliescu.wordpress.com/) deci mult mai recent decat martie 2017.
      • 0 (0 voturi)    
        Este numai interviu scris pentru noi (Marţi, 10 decembrie 2019, 13:18)

        varavara [utilizator] i-a raspuns lui simplex1

        partea de interviu filmat este pentru rusi, conversatia fiind in limba rusa.
    • +13 (25 voturi)    
      Cinismul criminalului (Luni, 9 decembrie 2019, 20:18)

      contributor.bis [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

      Relatii cu Rusia ? DA!
      Relatii cu Rusia lu' Putin ? NU!
      Pâna când Rusia va deveni democrata, mai trec 2-3 generatii. Sperând ca nu va fi si un razboi întretimp.

      Nu se mai judeca odata dosarul Revolutiei ? Pâna nu dispar toate probele.
      Suntem sfidati pe fata de acest criminal, ca si cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
      Va muri liber si în patul sau.
      • +5 (5 voturi)    
        *Dragul* de Ilici nu înțelege că (Marţi, 10 decembrie 2019, 8:38)

        Rescator [utilizator] i-a raspuns lui contributor.bis

        nu depinde de șoricel să imbunătățească
        relațiile cu ursul sovietic(URSS 2.0.).Omul lasă
        un testament urmașilor săi bolșevici din coteria
        roșie PSD/PCR.
    • -14 (32 voturi)    
      Desteptule care esti tu destept (Luni, 9 decembrie 2019, 20:39)

      galeo [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

      Cu ce ne ajuta o relatie tensionata cu Rusia?
      Cu absolut nimic
      • +8 (14 voturi)    
        Violul (Marţi, 10 decembrie 2019, 8:03)

        clencix [utilizator] i-a raspuns lui galeo

        Înțeleg ca se recomanda înțelegerea violatorului cu victima
    • +3 (5 voturi)    
      L-au scos rușii în public. (Marţi, 10 decembrie 2019, 10:28)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

      Tot rușii preocupați ca Ion Iliescu să dăinuie.La ei Lenin,la noi Ion Iliescu.Sincer,nici presa din România nu-i prea prietenoasă cu noi.Putea să anunțe scurt fără prea multe detalii din ce vrea Iliescu,împins de ruși să spună.Vom fi prieteni cu rușii atât cât sunt și ei cu noi.Dacă Basarabia și Bucovina nu le spune nimic,nu avem ce discuta cu rușii.Dacă vroiau să fie corecți făceau asta în 1990.Între timp rușii au complicat lucrurile,exploatând mersul democratic al țărilor din zonă.Ticăloși.Rușii.
  • +46 (66 voturi)    
    Spuse Agentul Rus (Luni, 9 decembrie 2019, 16:58)

    Dalinar [utilizator]

    Care era cat pe ce sa reuseasca sa aduca Armata Rosie in Romania in '89!!! Hai pshli Ivane!!!
    • -42 (58 voturi)    
      Si tu esti spalat pe creier de americani ? (Luni, 9 decembrie 2019, 17:37)

      Frankie [utilizator] i-a raspuns lui Dalinar

      Si tu esti spalat pe creier de americani ?
      • +21 (35 voturi)    
        nu frankie, l-am auzit cu urechile mele (Luni, 9 decembrie 2019, 19:00)

        Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui Frankie

        cum racnea la tv ca trebuie sa lese armata rusa sa intre in tara sa ne apere de teroristi!!!
  • +35 (45 voturi)    
    acceptiunea cuvantului "normal" e diferita (Luni, 9 decembrie 2019, 16:58)

    qwerasdf [utilizator]

    la iliescu fata de ce avem noi in cap

    iliescu crede ca e bine sa ne plecam in fata rusului si sa le dam tot ce avem pentru o relatie normala
  • -57 (87 voturi)    
    poate vom intelege pana la urma... (Luni, 9 decembrie 2019, 17:00)

    demaGOGU [utilizator]

    ...ca in '89 Ro a pierdut, si nu a castigat, un razboi.

    iar de 30 de ani platim, sub cele mai variate forme, despagubiri de razboi Occidentului.
    • +18 (20 voturi)    
      +1 (Luni, 9 decembrie 2019, 17:06)

      Ademordna [utilizator] i-a raspuns lui demaGOGU

      Iti luai +, nu -, daca ziceai ca platim Orientului.
    • +29 (35 voturi)    
      Comentariu sters de utilizator (Luni, 9 decembrie 2019, 17:07)

      [anonim] i-a raspuns lui demaGOGU

    • +24 (34 voturi)    
      Ce-i Ivane, ai logoree cronica? (Luni, 9 decembrie 2019, 17:09)

      Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui demaGOGU

      Mai pune frana la pufaika, ca iti parleste neuronul, ala singur si stingher!!!
    • +22 (32 voturi)    
      Poate tu plătești despăgubiri... (Luni, 9 decembrie 2019, 17:09)

      Kwisatz Haderach [utilizator] i-a raspuns lui demaGOGU

      ... din copeicile pe care le primești de la GRU ca să postezi pe aici
    • +25 (33 voturi)    
      nu man (Luni, 9 decembrie 2019, 17:10)

      Philipe [utilizator] i-a raspuns lui demaGOGU

      nu platim occidentului. Nastase, Dragnea, Vosganian, Constantinescu, Ciorbea, Tariceanu, Rușanu, Adrian Severin, Udrea, Bica si bineinteles retul hotilor NU SUNT Occidentul. Noi platim hotii nostrii, ala-i baiul cel mare.
    • +23 (37 voturi)    
      nu mai spune Ivane? (Luni, 9 decembrie 2019, 17:21)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui demaGOGU

      Ce tupeu au capatat naparcile!
    • +22 (30 voturi)    
      serios?! (Luni, 9 decembrie 2019, 17:37)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui demaGOGU

      tovarase...
      tu scriai acu pe un HC daca nu era revolutia!

      ai fost in cuba? tara aia comunista pe care o lauda toti! sunt saraci LIPITI!!!

      acu 30 de ani am pierdut nu pt ca a picat ceausescu, ci pentru ca au ramas tot comunisti la putere!
    • +20 (34 voturi)    
      mananci rahat cu lopata (Luni, 9 decembrie 2019, 18:18)

      qwerasdf [utilizator] i-a raspuns lui demaGOGU

      e bine in rep. Moldova? e bine in Ucraina? E bine in Georgia si in toate fostele state sovietice?

      mars la ei acolo, daca le e bine!
      • -24 (32 voturi)    
        În Estonia e bine (Luni, 9 decembrie 2019, 20:28)

        Nyk1 [utilizator] i-a raspuns lui qwerasdf

        Ne dau clasă la IT și informatizarea statului, lucruri pe care nu le-ar fi putut realiza fără educația de înaltă calitate primită în perioada sovietică.
        • +12 (18 voturi)    
          Nope, nu au mentalitate mujina (Luni, 9 decembrie 2019, 20:57)

          Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui Nyk1

          Asta e tot, nu educatia sovietica, aia a prins bine in Moldova!!!
        • +17 (21 voturi)    
          Comentariu sters de utilizator (Luni, 9 decembrie 2019, 21:40)

          [anonim] i-a raspuns lui Nyk1

        • 0 (8 voturi)    
          Educație „bună” (Marţi, 10 decembrie 2019, 0:05)

          bilbofil [utilizator] i-a raspuns lui Nyk1

          ... a fost și în România în anii 1960 (după plecarea rușilor) și pînă prin anii 1990. Ceea ce a lipsit și în URSS și a lipsit și în RPR/RSR și lipsește în continuare în școlile noastre este capacitatea de a gîndi cu capul propriu, pentru a sta pe picioarele noastre și a ne urmări interesele personale și comune pe termen lung. Asta estonienii și, la un alt nivel, și ceilalți baltici, au învățat și învață încă din cei 7 ani de acasă.
          În ciuda eforturilor activiștilor și ale rusofonilor de ai trage în jos în colectivismul lagărului sovietic.
        • +1 (1 vot)    
          i-auzi braul! (Marţi, 10 decembrie 2019, 16:34)

          AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui Nyk1

          Estonieni, daca nu aveau cizma sovietica pe cap, acum erau la nivelul Suediei sau Danemarcei.
          Ma intreb cum dreaq faimoasa educatie sovietica nu a prins la fel si in Kazahstan sau in maica Rusie?
          Ia zi Nykolai, de ce nu ne da lectii Rusia la IT si informatizarea statului si ne da micutul stat eston? Ca doar au beneficiat de aceasi "educația de înaltă calitate"?
        • +1 (1 vot)    
          Din câte știu "Free to choose" (Marţi, 10 decembrie 2019, 18:18)

          BleahBleah [utilizator] i-a raspuns lui Nyk1

          A lui Milton Friedman ... Nu se predă în școlile sovietice ...
    • +15 (23 voturi)    
      Vuvuzelele vor sa fim recunoscatori ca nu ne-am sp (Luni, 9 decembrie 2019, 18:18)

      D-or [utilizator] i-a raspuns lui demaGOGU

      Culmea tupeului, vuvuzelele ne provaduiesc recunostinta pentru faptul ca nu ne-am dezintegrat precum Iugoslavia sau Cehoslovacia.

      Asta, ca sa nu mai punem problema recuperarii teritoriilor istorice locuite de romani si sa fim multumiti ca ni s-au luat doar resursele, inclusiv oamenii, dar ca am ramas o tara intreaga. Numai ca fara oameni, nu are cum sa dureze.

      E evident ca suntem o singurta natiune, dar ar fi bine sa completam in datele de stare civila si nationalitatea fiecaruia - dovedita asa cum cer si alte state moderne, nou infiintate, pe citeva generatii - astfel incit sa stim cine in numele cui vorbeste.

      Nu toti cei care au fost foarte vocali in acesti 30 ani si au vorbit in locul nostru au vorbit in interesul Romaniei.
    • +19 (23 voturi)    
      Ivane, dar cu tezauru' (Luni, 9 decembrie 2019, 18:19)

      clint [utilizator] i-a raspuns lui demaGOGU

      Am platit despagubiri si Rusiei, basca tezauru'.
      • -17 (25 voturi)    
        Nici de la Londra nu-l mai vezi, fii sigur (Luni, 9 decembrie 2019, 18:53)

        D-or [utilizator] i-a raspuns lui clint

        Chiar, care o fi fost mai mare? Ca oricum nu le mai primim inapoi.

        Ba, cel de la Londra are toate sansele sa fie folosit imporiva noastra, pentru finantarea unor "revolutii" de toate culorile.
    • +13 (19 voturi)    
      Lol (Luni, 9 decembrie 2019, 18:28)

      mitg [utilizator] i-a raspuns lui demaGOGU

      Esti penibil.
    • +8 (18 voturi)    
      Prefer să plătesc (Luni, 9 decembrie 2019, 18:55)

      Adrian Calin [utilizator] i-a raspuns lui demaGOGU

      ... Occidentului și să am acces la o parte din resursele lui decât să le dau gratis Rusiei și să mă și doară diverse părți după ce ne arată Rusia dragostea ei. Problema nu e cu Rusia, care este o țară cu mulți, mulți oameni de bună calitate, problema este cu așa ziși lideri.
      Dacă ajungi în secolul 21 să conduci Rusia și să nu realizezi încotro se îndreaptă umanitatea (nu Occidentul ci umanitatea) înseamnă că, de fapt, nu se poate sta de vorbă cu tine firesc.
      Putin are o atitudine greșită, dictatura n-a adus niciodată nimic bun, nicăieri. Ar fi putut să pună Rusia într-o poziție privilegiată cu atâtea resurse și cu atâția oameni deștepți, n-a făcut-o pentru că el, Putin, este un înghesuit la minte și un frustrat. Și dacă vrei să stai de vorbă cu el n-ai avea cum, omul este incapabil de dialog. Păcat că potențialul rușilor este sugrumat de un asemenea personaj.
      • +9 (13 voturi)    
        Fie pîinea cît de-amară... (Marţi, 10 decembrie 2019, 0:16)

        bilbofil [utilizator] i-a raspuns lui Adrian Calin

        Noi, românii, avem nevoie și ne-am găsit în relativă siguranță atunci cînd am fost parte a unui spațiu economic mai mare - evident, pentru că românii sînt prea mulți pentru a nu avea nevoie să participe susținut la schimburi economice, dar nu atît de mulți și nici atît de puternici să fie ei înșiși un spațiu economic distinct - și cînd, totodată, am făcut parte dintr-un spațiu de securitate multipolar, în care contribuția noastră să fie necesară și în care să merite recunoaștere.

        Aceasta a fost situația principatelor române în perioada lui Alexandru cel Bun, Mircea cel Bătrîn, Ștefan cel Mare ori Vlad Țepeș. Aceasta a fost situația României, abil exploatată în vremea lui Cuza ori a lui Carol I. La un alt nivel, aceasta a fost situația românilor transilvăneni în perioada habsburgică. Pînă și diplomația și comerțul exterior românesc din perioada național-comunismului a ținut seama de aceste imperative geopolitice.

        Ne convine sau nu, în prezent, cu toate defectele și ipocriziile lor, doar UE și NATO ne pot da acest cadru, vital pentru noi. Doar în acest cadru, de altfel cel mai solid în această parte a lumii, putem să ne mișcăm liber și să ne punem în valoare avantajele. Sigur, trebuie să ne și cunoaștem interesele pe termen lung și să încetăm să alergăm după chilipiruri, cu fanfaronade de neamuri proaste. Pînă acum ne-a mers și ultimii 10-20 de ani au fost cei mai liniștiți și mai îndestulați din toată istoria românilor. A depins doar de noi că nu ne-a fost atît de bine cît s-ar fi putut.
    • -15 (21 voturi)    
      Corect. (Luni, 9 decembrie 2019, 20:02)

      Tayen [utilizator] i-a raspuns lui demaGOGU

      Doar că cei săraci cu duhul nu realizează.
  • -19 (27 voturi)    
    iliescu e ca regele mihai (Luni, 9 decembrie 2019, 17:05)

    Stefan534324 [utilizator]

    de vreo 3-4 ani nu mai apare public, nu stim daca mai traieste, dar apar declaratii de-ale lui.
  • +19 (27 voturi)    
    normalnii (Luni, 9 decembrie 2019, 17:08)

    Ademordna [utilizator]

    Mai sufla cartita asta GRUista?
    Evident ca daca nu-l bagam in puscarie pentru genocid prinde glas.
    Ce stat de drept suntem noi daca cel care a omorat mii de oameni la Revolutie si mineriade inca da declaratii de presa si inca propavaduieste iubirea fata de patria sa muma (Rusia)?
  • +13 (17 voturi)    
    Mda.... (Luni, 9 decembrie 2019, 17:15)

    Akylas [utilizator]

    Asa e intre tovarasi de lupta.... Cum sa nu-si faca exceptii ?
  • +14 (22 voturi)    
    La fel de importantă cum e și... (Luni, 9 decembrie 2019, 17:21)

    raulito [utilizator]

    ...relația ta cu justiția, ca sa dai socoteala pentru “revoluție” și mineriada. Așteptam cu răbdare. Sper sa nu dai colțul pana atunci.
  • +13 (21 voturi)    
    Mai nea Iliescu (Luni, 9 decembrie 2019, 17:42)

    ady77 [utilizator]

    De ce nu ai facut o "exceptie" si cand a fost un nou termen in dosarul Revolutiei, sau ce o fi fost ea.
    Te duceai si matale pana acolo, si mai schimbai o vorba, cu acei oameni, care au pierdut pe cineva drag, in aceea perioada, dar nimeni nu le zice concret cine a fost.
    Poate stii mataluta.
    In 30 de ani , nu a iesit nimeni din armata, sa isi ceara scuze, sa zica cu subiect si predicat.
  • +18 (24 voturi)    
    Normalitate (Luni, 9 decembrie 2019, 17:46)

    Caligula [utilizator]

    Normalitatea se bazeaza pe respectul reciproc. Cum poate avea Rusia respect pentru ceilalti cand incalca suverantitatea unei tari neutre ca Republica Moldova, nu-si respecta propriile garantii date Ucrainei si duce un razboi propagandistic si de amestec in alegeri in alte tari democratice? Aici e nevoie de fapte concrete, ca vorbele si intentiile au ajuns sa aiba doar o valoare de propaganda.

    De foarte mult timp increderea fata de Rusia e la nivel zero, si aici e doar vina Rusiei - sau, tinand cont de timp, actiuni si viziune, asa crede Rusia ca e normal.
  • +16 (24 voturi)    
    imperiul rus si normalizarea (Luni, 9 decembrie 2019, 17:51)

    cugetatorul [utilizator]

    imperiul rus s-a format prin cotropirea altor popoare, iar ideologia aceasta nu s-a schimbat prea mult (vezi mai nou Crimeea); ca urmare pentru ei normalizarea inseamna sa acceptam daca nu dominatia, macar influenta lor asupra noastra; daca pe vremea lui Ceausescu acest lucru era inevitabil si uneori avantajos (de ex. rusii au adus industrializare in tara), acum nu mai este nici necesar, nici avantajos cat timp rusii o duc mai rau ca noi si ca urmare ce ne pot aduce decat saracie
    • +8 (12 voturi)    
      Rectificare (Marţi, 10 decembrie 2019, 6:34)

      nick24 [utilizator] i-a raspuns lui cugetatorul

      Ne-au dus industrializarea din țară.
      Au demontat fabricile și le-au dus la ei.
  • -13 (29 voturi)    
    Pacat ca o spune Iliescu. Asta strica tot (Luni, 9 decembrie 2019, 18:06)

    D-or [utilizator]

    Este evident ca trebuie sa pastram contacte diplomatice, culoare informative si relatii inter-umane deschise cu toate tarile lumii.

    Este evident ca nu avem niciun interes sa ne indreptam spre un conflict deschis - si inca pe teritoriul nostru - cu Rusia, mai ales ca nu avem ce pretinde de la aceasta.

    In prezent nu avem teritorii ocupate de Rusia, ci de Ucraina.
    Din acest punct de vedere, pozitionarea aparenta a Romaniei de partea Ucrainei care are o politica de asimilare fortata a romanilor e paradoxala.

    Nu Rusia s-a opus reunificarii cu Moldova, ci tradatorii si vuvuzelele din Romania.

    Cei care au fost parlamentari (si demnitari, sefi de servicii, moguli media) in '91 ar trebui judecati pentru tradare pentru neimplicarea in procesul unionist.

    Pentru asta l-as judeca pe Iliescu, pentru ratarea unirii, pentru tradarea interesului national.
    • +3 (3 voturi)    
      si relatii inter-umane deschise cu toate tarile lu (Marţi, 10 decembrie 2019, 16:47)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui D-or

      Stim, multora ne plac Natasele, problema ca Ivanii nu vor sa aiba relatii inter-umane deschise.
      Daca o bagai si pe aia cu Sa fie pace in lume si cu Neamestecul in treburile interne erai fix din filmul cu Impuscatu.
  • +14 (20 voturi)    
    Normalitate (Luni, 9 decembrie 2019, 18:06)

    clujanu [utilizator]

    Normalitatea relatiilor incepe cu restituirea TEZAURULUI FURAT.
  • +12 (20 voturi)    
    Eu sunt optimist (Luni, 9 decembrie 2019, 18:11)

    ipolitic [utilizator]

    Cand Rusia va deveni membru NATO, si Dughin se va refugia in China, relatiile se vor normaliza de la sine. Pana atunci sa lasam pe rusi sa sufere emotional din cauza frigiditatii noastre.
  • +17 (25 voturi)    
    ilici (Luni, 9 decembrie 2019, 18:16)

    ------ [utilizator]

    Cel mai bine te-ai muta la moscova,tovule.
  • +16 (24 voturi)    
    huh (Luni, 9 decembrie 2019, 18:24)

    transpenibilus [utilizator]

    Da, ai dreptate ca voi comunistii ati pierdut in 89. Si aia de rit rusesc si aia de rit psd. Dar Romania n-a pierdut decat un dictator dement si o tzatza academicionoaica.
  • +17 (23 voturi)    
    Un politruc sovietic (Luni, 9 decembrie 2019, 18:50)

    Cataleya [utilizator]

    Dupa cum se tergiverseaza dosarele revolutiei si mineriadelor, mai mult ca sigur ca Iliescu nu va apuca sa faca nici macar o zi de puscarie, dar isi va sfarsi zilele pe banca acuzatilor, inculpat pt pentru infracțiuni contra umanității.
    Si e bine asa, pt ca asta merita!
  • +13 (19 voturi)    
    Ilici (Luni, 9 decembrie 2019, 19:07)

    ahg [utilizator]

    Fiecare pasăre pre limba ei piere...
    Așa și Ilici, nu uită dragostea dintîi pt Moscova cea luminoasă.
    .
  • +8 (14 voturi)    
    ilici? (Luni, 9 decembrie 2019, 19:07)

    plictis [utilizator]

    inca nu l-au bagat dupa gratii pentru evenimentele cu minerii? inca doarme justitia si intre timp comunistul ia pensie de borfas?
    rusinica justitia romana
  • +12 (18 voturi)    
    si uite (Luni, 9 decembrie 2019, 19:08)

    Contrache [utilizator]

    ba rusofililor ce suport aveti in RO. Cititi aceste comentarii si faceti-va o parere despre cum va iubesc romanii. Asa ca rusolfili si demagogurile voastre postace, valea.
    Valea am spus!
  • +8 (16 voturi)    
    the ducks are coming from the trucks (Luni, 9 decembrie 2019, 19:24)

    levierul [utilizator]

    inadmisibil ca un stat membru UE nu este in stare sa bage in puscarie criminalii comunisti
  • +9 (13 voturi)    
    Bolsevicul meu preferat..NOT (Luni, 9 decembrie 2019, 20:40)

    dandra [utilizator]

    Sper sa nu prinzi 1 aprilie 2020 si cand o sa se intample asta lumea nu o sa creada, sau poate prinzi inca 10 ani si astia 10 ii faci in puscarie.

    Sunt in dilema, nu stiu ce sa imi doresc legat de fiinta ta, animalule.

    Criminalule!!!
    • +7 (9 voturi)    
      I uram multa sanatate (Marţi, 10 decembrie 2019, 7:17)

      ABBV [utilizator] i-a raspuns lui dandra

      sa apuce sa faca macar o zii de puscarie! Sa prinda manualul ala de istorie, in care e descris corect ca un criminal! Doar ca mie frica ca vor mai trece 30 de ani sa se intample ceva.Mari comunisti sunt tot acolo la butoane.
  • +9 (13 voturi)    
    Adevarata fata a PSd= FSN (Luni, 9 decembrie 2019, 20:45)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Criinali in 19898 si vanztori de tara dupa. Niste javre sare au ucis a sa se imbuibe
  • +10 (12 voturi)    
    Dragoste cu sila (Luni, 9 decembrie 2019, 21:35)

    Observatory [utilizator]

    nu este posibil, marea majoritatea a romanilor adevărați și patrioți nu simpatizează cu CCCP sau Rusia.
    44 de ani romanii au fost forțați sa învețe l. rusa, și eu din clasa a 4-a , ca majoritatea elevilor la vremea respectiva, nimic nu știam nici după absolvire nici in ziua de azi.
    Este o limba grea pentru noi ca latini, dar nu asta era problema, manualele de rusa mințeau ca tot regimul, arată ce mare prietenie aveam noi cu sovietici !
    Referitor la Ilici, eu zic ca dacă nu era el și prietenia lui cu Gorbaciov, care la rândul cu Reagan, Thacher și Papa Wojtyla sera și acul sub cizma lui Nicușor Ceaușescu .
    Ilici era un comunist putin mai înțelegător .
    Greșeală lui Ceashka a fost ca atunci când l-a dar afara din CC , trebuia tăiat complect puterea...

    Istoria însă v-a judeca pe fiecare și Ilici a gresit regretabil cu mineriada...

    Vom vedea ce loc v-a ocupa in istoria adevarata curată , nu scrisă compătimire , dar cu probe adevărate .

    Ca încă nu este judecat după atâtea ani ? Sistemul juridic românesc , poate cel mai corupt din lume.
  • +5 (13 voturi)    
    Hmm.. (Luni, 9 decembrie 2019, 21:56)

    Ion_RoaitaDA [utilizator]

    Sunt mai multe de zis aici, dupa mine:
    1. Individul nu mai are mult de trait, si probabil vrea sa-i ramana o anumita imagine( de bolsevic, filorus).
    2.Ceva se va schimba in Justitie, prea treneaza Dosarul Revolutiei, Mineriadei, samd, si vrea sa faca prima miscare.
    3. PSD/PCR e deja pe panta descendenta la modul grav, cu mai multe procente decat gantea, si simte ca ceva trebuie facut.
    Oricum, individul isi reafirma cumva adeziunea la patria-mama, URSS, adica la ideologia bolsevica(sunt una si aceeasi chestie, ca Sfanta treime).
  • -11 (19 voturi)    
    ILIESCU (Luni, 9 decembrie 2019, 22:45)

    26oct19441575921393500 [utilizator]

    Eu cred că fostul președinte a vorbit correct: e bine să ai cu vecinii relații bune și reciproc avantajoase, asta o știm din moși strămoși…
    • +4 (4 voturi)    
      Vecini? (Marţi, 10 decembrie 2019, 10:50)

      JustinCase [utilizator] i-a raspuns lui 26oct19441575921393500

      Poate voi de la Tiraspol va simtiti mai aproape si mai vecini cu sovietii, vecinii mei in niciun caz nu sunt.
  • +7 (11 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Luni, 9 decembrie 2019, 23:06)

    [anonim]

  • +9 (11 voturi)    
    Rusia are un PIB ca al Spaniei (Marţi, 10 decembrie 2019, 0:19)

    bilbofil [utilizator]

    și o armată care fade turism activ în regiune, din Crimeea și Georgia pînă în Siria. De la aceste coordonate trebuie să înceapă orice discuții despre relații normale între România și statul rus.
  • -7 (15 voturi)    
    Din pacate (Marţi, 10 decembrie 2019, 7:11)

    Incomod3 [utilizator]

    singurul presedinte demn de acest nume pe care l-a avut Romania dupa 89. Restul au fost fie nulitati, fie ticalosi, fie amandoua...
    • +5 (7 voturi)    
      Zau ? (Marţi, 10 decembrie 2019, 8:33)

      Akylas [utilizator] i-a raspuns lui Incomod3

      Deci Ilici a fost singurul presedinte demn de acest nume dupa 89, asa cum Ceasca a fost inainte de 89 ? Corect ? JOS CIUMA ROSIE, CANCERUL ROMANIEI !!!
    • +4 (4 voturi)    
      Serios? (Marţi, 10 decembrie 2019, 10:48)

      JustinCase [utilizator] i-a raspuns lui Incomod3

      Deci le multumesti si tu alaturi de el minerilor pentru ca le-a spart capul la 'telectuali?
  • +2 (4 voturi)    
    Cum se numeste articolul? (Marţi, 10 decembrie 2019, 11:16)

    taro [utilizator]

    Interviu cu un Strigoi?

    Sa fim seriosi, e doar fake news. Iliescu nu mai este in stare sa dea interviuri


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by