Deputatul Florin Tripa, după audierile la DNA Timișoara: Sunt un om drept, un parlamentar care stă într-un apartament cu două camere, n-am profitat de nimic

de G.S.     HotNews.ro
Luni, 9 decembrie 2019, 11:26 Actualitate | Esenţial


Florin Tripa
Foto: cdep.ro
Deputatul PSD Tripa a declarat luni dimineață, la finalul discuției cu procurorii DNA Timișoara, că e un dosar foarte complex și că o să vină la audieri fără probleme, pentru că nu are nimic de ascuns.

Întrebat dacă știa despre ce se întâmpla în vama Nădlac 2, el a răspuns: ”Nici vorbă de așa ceva”.

”Nu am nimic de ascuns, sunt un om drept, un parlamentar care stă într-un apartament cu două camere, n-am profitat de nimic”, a spus Tripa.

Întrebat cum a ajuns, atunci, în vizorul procurorilor, deputatul PSD a răspuns: ”Nu-mi dau seama, cred că probleme de interceptări, s-au lădat cu nume”.

”Fără probleme, stăm în fața organelor, nu ne ascundem”, a declarat Tripa, precizând că ar fi de acord să-i fie ridicată imunitatea parlamentară pentru a fi cercetat în acest dosar.

Întrebat dacă șeful DRDP Timișoara, consilierul județean PSD Cristian Ispravnic este un prieten apropiat, Florin Tripa a răspuns: ”Este colegul meu”.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















1295 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Doar n-o să recunoască. (Luni, 9 decembrie 2019, 11:41)

    Tayen [utilizator]

    Așa și Organu, trăiește ca parlamentar cu 3.000 de lei.
    • 0 (0 voturi)    
      mai era (Luni, 9 decembrie 2019, 19:59)

      Tsh [utilizator] i-a raspuns lui Tayen

      mai era si ala primar de bucuresti, care dimineata zicea in interviu pentru tvr "pai nu sint toti corupti, nu ne puneti pe toti in aceeasi oala", pentru ca seara sa fie saltat de dna pentru luare de mita si bagat la zdub :)


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by