Orban: Ministerul Dezvoltării a depopulat Teleormanul. Toate structurile cu scheme umflate vor fi reorganizate/ El anunță și înghețarea indemnizațiilor pentru cei cu funcții de demnitate publică

de MH     HotNews.ro
Duminică, 8 decembrie 2019, 10:44 Actualitate | Esenţial


Ludovic Orban
Foto: Agerpres
Una dintre măsurile pe care Guvernul le va lua este îngheţarea indemnizaţiilor celor care ocupă funcţii de demnitate publică, pentru ca acestea să nu mai crească atunci când este majorat salariul minim, spune premierul Lodovic Orban, care ia în calcul o ordonanţă de urgenţă "trenuleţ" cu măsurile bugetare. El a vorbit și despre preconizatele concedieri din ministere, unele dintre ele fiind "suprapopulate": "Să ne aducem aminte că circula o glumă prin Parlament - Ministerul Dezvoltării a depopulat Teleormanul".

"Ştiţi foarte bine că veniturile, indemnizaţiile celor care ocupă funcţii de demnitate publică sunt plătite în raport cu salariul minim pe economie. Şi ce decizie am luat? Se va majora salariul minim pe economie, să nu crească indemnizaţiile celor care deţin funcţii de demnitate publică", a declarat duminică premierul Ludovic Orban, citat de Agerpres.

El a adăugat că pentru a pune în practică această decizie există două variante: fie vor fi incluse în cuprinsul legii bugetului de stat anumite reglementări specifice pentru exerciţiul bugetar, fie va fi emisă o ordonanţă de urgenţă "trenuleţ", care să cuprindă diferite măsuri în perspectiva anului bugetar următor.

Toate structurile care au scheme umflate vor fi reorganizate

Orban a menţionat, de asemenea, că se are în vedere şi optimizarea structurilor organizatorice ale ministerelor, unele dintre ele fiind "suprapopulate".
  • "Să ne aducem aminte că circula o glumă prin Parlament - Ministerul Dezvoltării a depopulat Teleormanul.

  • Toate structurile care au scheme umflate vor fi reorganizate, vor fi remodelate şi lucrul acesta poate să ducă şi la plecarea unor angajaţi din sistem, dar este normal.

  • Gândiţi-vă că de la 1 ianuarie 2017 au fost angajaţi în sistemul public peste 60.000 de angajaţi noi, mă refer la guvernările PSD, dintre care foarte mulţi nu au parcurs etapele normale ale ocupării unei funcţii publice, ci pur şi simplu au fost băgaţi pe uşa din dos, probabil cei mai mulţi pe bază de relaţii de rubedenie, pe bază de carnet de partid la PSD sau pe baza altor tipuri de relaţii mai degrabă personale decât pe baza unor criterii serioase de angajare în sectorul public", a afirmat premierul.
El a spus că este studiată foarte atent şi politica detaşărilor, dând ca exemplu Ministerul de Interne, unde susţine că sunt peste 1.000 de angajaţi detaşaţi în alte instituţii.
  • "Dacă Ministerul de Interne poate să îşi desfăşoare activitatea fără cei detaşaţi, să îi plătească pe cei detaşaţi instituţiile în care au fost detaşaţi, nu Ministerul de Interne. (...) S-a practicat o altă politică ciudată: au fost detaşaţi din sectorul privat în sectorul public, adică nu au parcurs o procedură de concurs, au fost detaşaţi din privat în sectorul public şi cred că nu vom mai perpetua această modalitate de a ocupa funcţii publice.

  • Singura modalitate prin care un om poate să ocupe o funcţie publică trebuie să rămână concursul, iar concursul trebuie organizat în condiţii de transparenţă, de obiectivitate, pe baza unor proceduri corecte şi făcând cunoscute criteriile de selecţie către cei care vor să participe la concurs.

  • Orice om care lucrează în sectorul public şi care nu îşi îndeplineşte atribuţiile pe care le are în fişa postului trebuie să înţeleagă că s-a schimbat situaţia în administraţia publică. Evaluarea activităţii funcţionarilor se va face exclusiv pe bază de rezultate, pe bază de viteza de soluţionare a problemelor", a adăugat premierul Ludovic Orban.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















8850 vizualizari

  • +11 (13 voturi)    
    Nu „înghețarea” ci înjumătățirea. Cel puțin. (Duminică, 8 decembrie 2019, 10:57)

    prec [utilizator]

    Și la salarii și la număr.
    Și-au tras salarii și sporuri nerușinate de se oftică și birocrații nemți că nu sunt bugetari în Rrromânistan.
  • +12 (14 voturi)    
    Este adevărat,dar băieții și fetele din (Duminică, 8 decembrie 2019, 11:50)

    Rescator [utilizator]

    Teleorman,Olt,Dolj,Giurgiu(județele foarte roșii) sunt
    in toate ministerele și agențiile Statului(ăstea sunt vreo 300).Cred că ar fi fost normal ca Dictatorul
    malefic Liv Jong Unu,cât timp a fost la putere, să
    mute sediul Ministerului Dezvoltării la Alexandria sau
    la Beina.
  • +2 (8 voturi)    
    Mare (Duminică, 8 decembrie 2019, 14:30)

    mopsu [utilizator]

    greșeală , era corect să facă ce trebuie și apoi să se laude....Dezamăgirea pentru noi, cei de jos va fi uriașă dacă se minte.... Bine, vine votul de la anul .....
    • +2 (2 voturi)    
      sa inteleg ca esti deja dezamagit (Duminică, 8 decembrie 2019, 19:18)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui mopsu

      Dupa o luna de guvernare? Pai poti sa votezi intoarcerea genialoidei neconflictuale oricand.
      Trebuie sa aduc aminte fiecaruia ce analfabeta a fost Prim=Ministru al Romaniei? Si ce rezervor de analfabeti si hoti e partidul care a promovat-o?
      • 0 (0 voturi)    
        Nu (Luni, 9 decembrie 2019, 12:45)

        mopsu [utilizator] i-a raspuns lui AliKimiku

        sunt dezamăgit , voiam mai multe fapte și mai puține laude în avans !!!!
  • +5 (5 voturi)    
    Asa (Duminică, 8 decembrie 2019, 15:45)

    Tony_K [utilizator]

    Trimiteti iobagii acasa!
  • +3 (3 voturi)    
    Sunt necesare analize mai serioase (Duminică, 8 decembrie 2019, 20:11)

    Ion Poveste [utilizator]

    Sunt "demnitari" care indeplinesc simultan mai multe functii in aceeasi institutie. Dau concurs pentru o functie,pe care il trec bineinteles pentru ca sunt de-a dreptul "exceptionali", apoi se suspenda pentru a ocupa o functie mai mare care intamplator devine disponibila in scurt timp. In locul lui postul este ocupat de vreo ruda sau de vreun prieten cu aceeasi culoare politica. Apoi, isi mai dau diurne si bantuie prin lume pe la tot felul de conferinte in urma carora statul roman nu castiga nimic.Dimpotriva.
    Este o problema de onoare in primul rand. Si apoi, nu putem vorbi de economie facuta prin inghetarea salariului devreme ce statul functioneaza mai bine fara acesti cetateni lipsiti de demnitate?
    Ideea e ca aceasta actiune este ineficienta daca nu este urmata si de urmarirea si reducerea altor tipuri de cheltuieli asociate pentru mentinerea in functii a acestor persoane care nu produc nimic.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by