Rezolvați criza schimbării climatice și salvați pământul, pentru că ideea că rasa umană se va refugia colonizând alte sisteme solare este nerealistă și improbabilă, este apelul lansat sâmbătă de laureații Premiului Nobel pentru fizică și chimie.

HotNews.roFoto: Hotnews

Astronomul elvețian Didier Queloz, care a primit premiul Nobel pentru fizică, alături de alți oameni de știință, pentru descoperirea unor planete care orbitează în jurul unor stele îndepărtate, similare soarelui, a spus că a auzit această teorie potrivit căreia lupta împotriva schimbărilor climatice ”nu mai contează, întrucât, oricum, oamenii vor părăsi Pământul la un moment dat”.

"Consider că așa ceva este total iresponsabil... pentru că stelele sunt atât de îndepărtate, astfel încât, după părerea mea, nu ar trebui să avem niciun fel de speranță, cel puțin nu speranțe serioase, legate de faptul că vom evada de pe Pământ”, a spus Queloz, la o conferință de presă, la Stockholm, potrivit Reuters.

Omul de știință este prezent în capitala Suediei unde va primi premiul în valoare de 9 milioane de coroane suedeze (respectiv 910.000 de dolari).

"Așa că, mai bine ne-am folosi timpul și energia încercând să reparăm în loc să ne imaginăm că ...vom distruge Pământul și apoi îl vom părăsi”, a mai spus el.

Mai mulți oameni de știință, printre care și celebrul Stephen Hawking, au atras atenția asupra amenințărilor serioase la adresa umanității reprezentate de un eventual război nuclear sau de schimbările climatice, susținând că oamenii ar putea fi forțați să părăsească Pământul pentru a supraviețui ca specie.

Britanicul Stanley Whittingham, care a primit Premiul Nobel pentru chimie, în 2019, alături de americanul John Goodenough și japonezul Akira Yoshino, pentru inventarea bateriei pe bază de litiu-ion, a spus și el că este nevoie de o abrodare pragmatică a crizei schimbării climatice. "Trebuie să facem lucrurile cu înțelepciune și să ne orientăm spre soluții”, a spus el.