Oceanele rămân fără oxigen pe măsură ce temperaturile cresc din cauza încălzirii globale
Studiul realizat de UICN arată că, problema scurgerilor de substanțe toxice în oceane este cunoscută de mai multe decenii, dar cercetătorii atrag atenția că schimbările climatice accentuează lipsa oxigenului în apă.
Nu mai puțin de 700 de zone oceanice manifestă cote scăzute de oxigen, față de numai 45 de zone, câte au fost numărate în anii '60. Cercetătorii spun că modificările amenință specii de pești precum tonul, marlinul și rechinii.
Cei mai afectați sunt peștii mai mari ca aceștia au nevoi mai mari de energie. Potrivit autorilor studiului, aceste animale încep să se deplaseze pe straturile superficiale ale mărilor, unde există mai mult gaz dizolvat, transmite BBC News, citat de Mediafax.
Totuși, acest lucru face ca speciile să fie mult mai vulnerabile la pescuitul excesiv. În același timp, amenințarea pe care o constituie scurgerile de substanțe chimice precum azotul sau fosforul rezultate din activitatea fermelor și din industrie, afectează nivelul de oxigen din apele mării și rămâne în continuare principalul factor de risc, în special în apropierea țărmului. În schimb, amenințarea reprezentată de schimbările climatice a crescut în ultimii ani.
Pe măsură ce tot mai mult dioxid de carbon este eliberat intensificând efectul de seră, o mare parte din căldură este absorbită de oceane. La rândul său, această apă mai caldă pierde din conținutul de oxigen. Oamenii de știință estimează că între 1960 și 2010, cantitatea oxigen din oceane a scăzut cu 2%. Cifrele nu par mari, dar, fiind vorba despre o medie globală, acest lucru indică faptul că unele zone tropicale pot înregistra o pierdere a oxigenului din apă care poate ajunge până la 40%. "Știam de deoxigenare, dar nu aveam idee de legăturile pe care acest fenomen le are cu schimbările climatice, iar acest lucru este cu adevărat îngrijorător", a spus Minna Epps de la UICN.
"Nu numai că pierderea oxigenului a crescut de patru ori în ultimii 50 de ani, dar chiar și în cel mai optimist scenariu al emisiilor, oxigenul va continua să scadă în oceane", notează cercetătoarea. Dacă țările continuă vor avea aceeași poziție din ultimii ani în privința poluării, se preconizează că oceanele lumii vor pierde 3-4% din oxigen până în anul 2100.
"Epuizarea oxigenului din oceane amenință ecosistemele marine aflate oricum în pericol din cauza încălzirii și acidifierii apei oceanelor", a spus Dan Laffoley, de la UICN și co-autor al raportului. "Pentru a opri creșterea îngrijorătoare a zonelor cu deficit de oxigen, trebuie să reducem radical emisiile de gaze cu efect de seră, precum și poluarea cu substanțe folosite în agricultură sau în alte domenii".

INTERVIU Pentru noi, roboții sunt soluții la probleme. Am învățat cum să primim un refuz și cum să câștigăm încrederea celor care investesc în noi / Doi elevi, despre pasiunea lor
Vaccinarea nu este suficientă. Economist român care locuiește la Londra, despre “lecția britanică”
Mult așteptatul declin al pandemiei în țările europene s-a declanșat. Locul României
Cum și-a petrecut Vlad Voiculescu ziua demiterii din funcția de ministru al Sănătății
Ziua demiterii lui Vlad Voiculescu. Ce le-a explicat Barna colegilor despre discuția cu premierul
Landerul InSight al NASA luptă pentru supraviețuire și va intra în hibernare de urgență
Numai ca in cazul gazelor dizolvate, indiferent ca e oxigen sau CO2 functioneaza aceasi lege. Temperatura creste, volumul gazelor dizolvate scade.
Deci sa ne explice stimati Thunbergi cum 'raci acum cativa ani aceleasi oceane care se incalzeau reuseau sa retina mai mult CO2 iar acum selectiv dau drumul numai la O2!
tu stii de unde e oxigenul din oceane?
Daca vrei sa schimbi legile alea va trebui sa stii mult mai mult decat sa desenezi si mi-e teama ca fluidele si gazele se vor comporta la fel.
Dar tu poti sa bagi lasi o cutie de bere la temperatura camerei si una in frigider, dupa 2 ore le deschizi pe ambele si ne povestesti cum e cu gazele dizolvate si cat de rapid ies afara.
E si ecologia o afacere, doar ca pe banii nostri. Energia verde din Germania costa contribuabilul german 9 miliarde de Eur pe an, bani care practic subventioneaza direct sau infirect anumite firme private.
Ah, crește nivelul altor gaze dizolvate în oceane, fapt care determină migrații de specii etc? OK, însă aceste gaze, care sunt efectul acțiunii umane, afectează - așa cum scrie și în articol - zonele de coastă și nu au nicio șansă să ajungă (altfel decât în reacții chimice care generează compuși siguri - precum săruri) în habitatele tradiționale ale marilor viețuitoare.
Și să nu pierdem din vedere faptul că O este extrem de reactiv (adică se combină repede cu alte substanțe), iar dioxidul de carbon este solubil în apă (adică se amestecă) și are o densitate mai mare decât aerul , (adică, chiar dacă se „eliberează” de apă, nu va zbura prin atmosferă).